Midnight Orchestra

Epilog

Epilog: Moonlight Sonata

Lumina lunii dadea o tenta fantomatica asfaltului, care parea sa vibreze, rasucindu-se si pulsand in forme necunoscute. Mia isi verifica inca o data nerabdatoare ceasul de mana dupa care isi dadu dupa ureche o suvita blonda. I se parea ca o privesc copacii. Rase scurt si dupa isi spuse ca pentru sine, in timp ce isi incrucisa bratele la piept:

-Ucisa de privirile iscoditoare ale copacilor. Ce trivial!Hai ca o iau pe carari...

-Nu credeam ca chiar ai sa vii.

Mia se intoarse pe calcaie, privind-o cu zambetul ei caracteristic pe Kimberley, care se uita la ea cu capul usor plecat spre dreapta.Dupa un scurt moment de analiza tipic feminina, cele doua prietene se imbratisara.Kimberley isi puse mainile pe umerii Miei, tragand-o mai departe si sorbind-o din priviri.

-Nu prea te-ai schimbat, M.

Mia pufni.

-N-au trecut decat 10 ani, K. Ce ai vrea? Tu in schimb, te-ai cam durdulit.

Kim rase, dandu-i drumul. Amandoua incepura sa mearga catre bine stabilita lor destinatie: vechiul teatru. Era greu sa nu te cufunzi melancolic in trecut atunci cand reveneai in orasul natal si lucrul asta ocupa mintea Miei in timp ce mergeau.Kim zambi,familiaritatea parand sa o incalzeasca.Aerul noptii era parfumat cu miresme necunoscute insa mai era ceva care adauga o intensitate stranie locului-ceva mistic.

-Stii ca nu exista cuvantul asta, nu?

Mia ranji obraznic, aducand mai mult cu versiunea ei mai tanara.

-Da stiu, dar tre' sa recunosti ca suna bine.

Kim ofta.

-Nu te-ai schimbat deloc, repeta din nou, cuvintele parand a avea ceva efect asupra lor.

-Au trecut 10 ani, Kim,repeta Mia pe un ton serios, privind in fata. Ochii i se marira pentru o secunda si respiratia ii iesi suierata.

Silueta gotica a teatrului se profila in fata lor:mare si intunecata aproape gata sa se prabuseasca in orice moment, dar totusi parand inghetata in timp. Amintirile incepura sa le inunde mintea  ca un suvoi cald,amintiri de la ultimul concert ...de ultima oara cand o vazusera.

-10 ani de cand ne-am continuat vietile de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Tu te-ai casatorit,ai doi copii. Eu urmeaza sa ma marit in ianuarie....

Sunetul vocii Miei se stinse, inghitit de vant si de trecut. Kim se incrunta, simtind greutatea biletului din buzunar. Intr-adevar, Mia nu mai auzise nimic de Cassie de cand aceasta fugise din teatru de la concertul celor de la Midnight Orchestra, dar ea mai avusese un ultim contact cu vechea prietena, inainte ca aceasta sa devina doar un nume si un sir de amintiri dureroase.

Biletul.

Impinse intr-un cot al mintii amintirea gasirii acestuia pe biroul din vechiul dormitor.

Se apropiara sfioase de impunatorul teatru care acuma le dadea impresia ca are sa se tranforme intr-un intuneric ce va matura si stinge orice raza de lumina.Trecusera 10 ani de cand Cassandra Howl disparuse misterios si ele doua hotarara sa se intalneasca azi, 31 mai, pentru a-i sarbatorii ziua de nastere.

Se asezara pe o banca in parcul din fata cladirii gotice,care era la doar cativa metri. Mia isi muta privirea de la teatru la Kim, dar nu rosti intrebarea care ii palpaia precum un bec in minte.

Banca era rece si cumva asta le facu pielea de pe maini de gaina.

-Ce mai face mama lui Cassie?intreba Mia.

-Tot la fel de rau, spuse Kim cu un oftat.

La sapte luni dupa disparitia fiicei lor, tatal lui C. se impuscase in cap, iar mama ei, nerezistand durerii incercase si ea sa se sinucida cu o supradoza de medicamente,dar fusese gasita de vecini la timp si dusa la spital, unde i se facura spalaturi stomacale. Acum era internata intr-un ospiciu la periferia orasului. O padure se intindea de acolo si in fiecare an, pe 1 iulie, mama Cassandrei alerga pe coridoare urland ca noaptea trecuta auzise un violoncel la fereastra, acompaniat de o vioara.