ANGEL and DEMON

Capitolul 7

Corpul mi-a paraliat la propriu când i-am auzit cuvintele, intensitatea lor făcându-mă să-mi simt inima cum mi-se zbate puternic în piept, pentru câteva clipe m-am lăsat sedusă de vorbele lui atât de dulci și ademenitoare, însă mi-am revenit repede cu picioarele pe pământ, nu îl cunosc decât de două zile, nu am purtat cu el decât două discuții în care mai mult ne-am certat decât să vorbim normal.

Nu îl cunosc. Nu știu ce vrea de la mine, mintea mea este înțețoșată din cauza  ultimelor evenimete care m-au dat peste cap mai tare decât aș fi crezut, iar faptul că stau acum în brațele lui și îi inspir parfumul ademenitor nu face nimic alt ceva decât să mă aducă în pragul nebuniei, totul trebuie să înceteze acum, nu îl mai pot lăsa să se joace cu mintea mea oricare iar fi intenția cu siguranță nu este una care să mă favorizeze pe mine.

Întrerup dulcele moment în ciuda faptului că o parte din mine, partea irațională strigă să nu-i dau drumul, însă partea mea rațională preia controlul făcându-mă să mă desprind de el împingându-l doi pași în spate, acesta se uită la mine neavând pe chip niciun fel de expresie, toată calmitatea și blândețea de mai devreme dispărând luându-i locul o expresie lipsită de vreun sentiment anume, sobritatea de pe chipul lui făcându-mi pielea de găină, acum îmi vine în minte o singură întrebare totul a fost real sau mintea îmi joacă feste? însă nu, nu a fost un vis, pe buzele mele încă se simte dulcele lui gust, atât de dulce încât parcă aș fi gustat din cel mai interzis și fruct.

Acesta încă se uită la mine cu aceeași expresie de neînțeles, inspiră adânc și face un pas în fața mea micșorând din nou distanța eu fiind atât de mică și nesemnificativă pe lângă imensitatea lui ce ma copleșa din ce în ce mai tare, încă odată realizez cât de mică sunt, fiind abia acum conștientă că nu-i ajung decât până puțin mai jos de umeri, acesta își apleacă capul din nou însă fără să se mai atingă de mine șoptindu-mi încet însă pe un ton glaciar

- Cred că nu ai înțeles, ești a mea! nu îmi pasă peste cine trebuie să trec, însă nimeni nu se va atinge de tine, iar cine va îndrăzni crede-mă iubire o să moară de mână mea.

În tonul lui nu am citit decât posesie și serozitate, iar fiecare cuvânt pe care îl rostea îmi dădea de înțeles că nu glumește absolut deloc, ceea ce ma aprins ca o scânteie fiind gata să explodez în orice moment.

- Cine ești tu să-mi spui ce să fac, habar nu ai cine sunt de unde vin și de ce sunt în stare, să nu-ți imaginezi că dacă mai sărutat îți dă dreptul să îmi spui cum și cu cine să mă întâlnesc, nu sunt un obiect pe care îl poți cumpăra și crede-mă ți-am mai spus NU VOI FI NICODATA A TA!

Toată calmitatea mea sa evaporat iar expresia lui sobră a fost înlocuită de una nervoasă, cuvintele mele se pare că nu i-au convenit absolut deloc înfuriindu-l și făcându-l să pară extrem de înfiorător, recunosc este foarte intimidant, postura lui acoperindu-ma aproape în totalitate, dacă m-ar lua din nou în brațe trupul lui masiv l-ar înghiți pe al meu într-o secundă, deși această ideie nu mă înspăimântă pe cât ar trebui.

- Mai vedem noi dacă vei fii sau nu a mea Oriana.

Îmi spune acesta dispărând într-o clipă lăsându-mă singură printre rafturile imense de cărți, m-am aplecat luând cartea care am scapat-o de pe jos, și m-am ridicat îndreptându-mă spre masa unde mi-am lăsat și celelalte cărți, după ce am ieșit din bibliotecă am inspirat aerul răcoros lăsându-mi simțurile să se destindă, mușchii încă mă dor la cât am fost de încordată, iar mintea mea parcă își bate joc de mine amintindu-mi în permanență dulcele sărut, îmi scutur capul încercând parcă să-mi scot din memorie tot ce sa întâmplat, mă uit în parcarea acum goală singura mașină fiind a mea, mă îndrept spre ea bagând cărțile pe partea din drepta și pornind motorul pentru a merge acasa.