Imediat ce a rasarit soarele m-am hotarat sa fac o plimbare prin imprejurimile casei, asa ca mi-am luat tenesii in picioare si am iesit afara. Cerul era inca luminat rosiatic, semn ca nu de mult lumina soarelui a strapuns intunecimea noptii.
Ellenly City este un oras retras, dar totusi nu putem spune ca este unul foarte mic si cu foarte putini locuitori. Pe langa el trece un rau, raul Ellen, caci de acolo ii vine denumirea orasului. Sunt destul de multi locuitori, dar nu este foarte multa forfota, ca in orasele mai mari.
La cateva minute de casa mea se afla o padure intinsa, prin care trece si raul Ellen. Dupa ce am colindat o parte din oras m-am oprit la un magazin sa imi iau ceva de rontait.
- Buna ziua! spune vanzatoarea al carei cap nu trece cu mult peste marimea mesei.
- Buna ziua! As vrea un suc de portocale si niste covrigei, spun eu cautand prin buzunare banii cu care sa platesc.
- Poftiti! Altceva?
- Nu, multumesc. A, stati, mai e ceva. Imi puteti spune pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la padure?
- Desigur. O iei la dreapta pe strada Pobly, apoi o iei pe o straduta mai ingusta, drept in fata si apoi la stanga cand ajungi la o bifurcatie. Mai mergi un minut, doua si ai ajuns.
- Va multumesc! La revedere!
Dupa ce respect intocmai indrumarile vanzatoarei, ajung pana la urma la padure, cand deja soarele a ajuns la jumatatea drumului sau pe bolta albastra. O intindere mare de copaci, unii inalti, altii mici, se ridicau in fata mea ca un zid de un verde aprins. Strabat printre ei ca o gaza prin iarba inalta, facandu-mi loc cu bratele printre crengile care parca nu voiau sa ma strecor printre ele.
Dupa o plimbare destul de lunga prin padure ajung intr-o poiana. Ma pun la poalele unui copac cu trunchiul si radacinile groase, imi scot din rucsac gustarile si o carte si ma apuc de citit. Aud cum frunzele fosnesc, scuturate de suflarea racoroasa a vantului. Aud cum ciripesc pasarelele, probabil certandu-se pe vreo crenguta pentru cuiburile lor. Aud pur si simplu linistea cea de mult dorita, aud natura!
- Ce cauta ea aici? se aude o soapta dintre tufisuri.
- Nu a mai venit nimeni pe-aici de mult, dar mult timp..., se aude o alta voce soptita.
Ma uit speriata in jur, dar nu vad nimic, in timp ce vocile continua sa murmure. Doar copaci, tufisuri si cateva veverite si pasari.
- Cine e acolo? intreb eu.
Ma ridic de pe radacinile groase ale copacului si ma uit mai atenta. Apoi vad. O veverita vorbea cu o pasare, iar eu le auzeam. Si nu in limba animalelor, ci in limba oamenilor. Apoi am auzit glasuri dinspre copaci. Copacii vorbeau!
- Voi puteti vorbi?
Veverita se intoarse brusc, uitandu-se atenta si analizandu-ma de parca as fi aterizat acolo, picand din cer.
- Tu intelegi ce spunem? ma intreaba ea nedumerita.
- Se pare ca da, si eu sunt foarte surprinsa, nu mi s-a mai intamplat pana acum. Si nu e de parca nu as mai fi avut experienta cu animalele.
Da, aveam experienta cu animalele. Le iubesc! Daca as fi undeva unde sunt si oameni, dar si animale, as sta mai mult cu animalele decat cu oamenii. Am fost si ajutoare pentru cateva luni la un magazin de animale, ca sa mai castig cativa bani pentru a-mi cumpara diferite lucruri pe care mi le-am dorit. Dar nu mi s-a mai intamplat asta niciodata.
- E imposibil! Sigur e un vis, un vis din care ma voi trezi in curand, am soptit eu derutata.
- Cine esti tu? intreba o voce din spatele meu.
Ma intorc, surprinsa de aparitia neasteptata a vocii subtire de femeie ce se auzise in spatele meu. Dar, cand am vazut si silueta care a vorbit, am ramas cu gura cascata. Nu mai intelegeam nimic.
