Doar Un Weekend

Capitolul Unu

-Chiar este nevoie să mergem la bunica?
-Da,este. Bunica ta nu ne-a m-ai văzut de un an.
-Dar este departe şi drumul este obositor.
-Nu vei muri un weekend. Aminteşte-ți ca faci asta pentru bunica ta.
-Bine...
-Aşa te vreau. Du-te si fă-ți bagajele.

Nu sunt deloc entuziasmată că merg la bunica, mai ales când bunica o duce mai bine ca mine. Oraşul în care locuieşte este foarte departe de noi. Pe deasupra mai este şi foarte aglumerat. Mereu gălăgie şi maşini prea multe, iar părerea mea este că un astfel de oraş nu mă prinde. Dar pentru că bunica este singură într-un oraş atât de mare sunt cam obligată sa merg şi să sper că nu vom sta mai mult de un weekend aşa cum spune mama.

-Ești gata? strigă mama la mine.
-Da...aproape.
Am coborât din camera mea cu un ghiozdan plin cu haine. Ne-am urcat în maşină şi am plecat spre locul unde uram să merg dar unde stătea o parte mică din familia mea. Mi-am pus căştile în urechi. Mă gândeam la liceu şi la ultimele zile din vacanța de vară, mai exact ultima săptămână. Deși m-am mutat de un an la liceul ăsta încă nu am reușit să mă integrez şi să mă înțeleg cu toți colegii. Singura fată care nu mă consideră "o ciudată" este Edith. Ea e cu mult mai "perfectă" ca mine, e în echipa de majorete iar eu sunt o banală scriitoare la ziarul şcolii însă chiar îmi place mult ce fac. Ar trebui să spun: "cred că prin articolele mele ajut elevii şi şcoala pentru a fi un loc mai bun unde poți veni cu drag". Însă realitatea e alta, adolescenții din ziua de azi nu mai prețuiesc ştirile cu poezii sau cu, compuneri făcute de bobocii care speră să schimbe totul prin asta. Pentru a prinde la public trebuie să scrii despre subiecte incitante şi care le face mintea lor stupidă de copii neinteresați de nimic să se oprească şi să găndească. Pentru mine fiecare zi este o provocare de a încerca să aduc teme cât mai interesante pe primele pagini.
Dormeam când am auzit:
-Trezeşte-te!
-Mamă...m-ai speriat. am spus eu încă somnoroasă.
-Aproape am ajuns.

Da, desigur, eram foarte nerăbdătoare sa îmi văd bunica şi să o întreb dacă a găsit pe altcineva să-i țină locul lui Bavery (valetul ei pentru că are nevoie de puțin ajutor în casă). Bavery era un om foarte bun, iar eu mă înțelegeam foarte bine cu el, însă a ieşit la pensie.
Ne-am dat jos din mașină. Curtea era schimbată și plina de flori. În pragul uşii ne aştepta bunica împreună cu un băiat arătos care nu părea să aibă mai mult de 18 ani.
-El este John, noul meu valet. spuse ea bucuroasă.
Am dat mâna cu el.
-John.
-Abbey.
Avea ochii de un verde deschis, iar părul şaten îi stătea în toate direcțiile. Arăta destul de bine pentru un valet dar asta nu mă făcea să mă simt mai bine.

Am despachetat şi am sunat-o pe Edith.
-Abia așteptam să mă suni. Am crezut că ai pățit ceva. spune ea îngrijorată.
-Nu am pățit nimic, doar că a durat destul de mult până am aranjat lucrurile noastre pe aici. Tu ești bine?
-Da. De ce nu aş fi bine? a spus ea curioasă.
-Pur şi simplu întrebam.

După câteva ore de vorbit la telefon, am închis în cele din urma şi m-am dus în bucătărie unde era restul familiei mele. Bunica îmi tot spunea că am crescut. Mă simțeam puțin prost dar până la urmă era bunica mea şi o iubeam foarte mult.
M-am dus la culcare în timp ce părinții mei au mai rămas să vorbească cu bunica. Mi-am luat în mână cartea mea preferată şi am început să citesc. Acea carte mă ajuta mereu. Povestea personajului principal era asemănătoare cu a mea. O fată singură la părinți care încerca să supraviețuiască printre liceenii care nu o îndrăgeau deloc.
În timp ce mă desprindeam cât mai mult de realitate şi mă simțeam ca şi cum eram acolo unde se petrecea povestea, John a deschis ușa.
-Scuze. Nu am ştiut că citești. încuviință el speriat de reacția pe care aş putea să o am.
-Puteai să bați măcar.
-Vrei să îți aduc ceva?
-Nu, mulțumesc. Nu am nevoie de nimic.
A plecat parcă dezamăgit, iar eu mi-am continuat lectura până când am adormit fără să îmi dau seama cum sau când.
Dimineață m-am trezit cu o durere groaznică de cap. Era ora 11. Nu am mai dormit până la ora asta de foarte mult timp, dar măcar aproape am terminat cartea. Deși nu mă bucur pentru că aş fi vrut să țină mai mult sau măcar să mai aibă o continuare.
Am observat că John nu era, aşa că am întrebat-o pe bunica:
-John e în casă?
-Nu scumpo, nu e în casă. a râs ea.
-Păi nu e valetul tău?
-Ba este, doar că John are 17 ani şi merge la liceu. În timpul săptămânii vine doar după ce termină cursurile iar sâmbăta şi duminica e liber.
Bun deci băiatul ăsta e de vârstă cu mine. Era cam stângaci şi nu cred că îi plăcea în totalitate ce făcea dar asta nu era treaba mea. Era treaba bunicii mele care era foarte mulțumită cu el.
-Abbey... îmbracă-te. a strigat mama entuziasmată.
-De ce? Unde mergem?
-Vei vedea.
Mă gândeam că nu am de ales aşa că m-am dus să mă îmbrac şi am ieșit din cameră. Mama m-a luat de mână şi ne-am dus împreună cu bunica la mașină.
-Acum puteți să îmi spuneți unde mergem?
-Nu. Este o surpriza.

Nu eram genul de persoană care adora surprizele, de fapt nu îmi plăceau deloc. Acum însă chiar eram curioasă unde aveam să ajungem. Speram din toată inima să nu mergem la sora ei fiindcă era cât se poate de enervantă.
Mama era atentă la drum în timp ce bunica vorbea cu ea. Spuneau că abia așteaptă să se răsfețe puțin. Asta cred că îmi dădea o idee, dar speram să mă înșel. Nu mi-au plăcut niciodată saloanele de înfrumusețare. Nu le vedeam rostul, adică de ce ai merge la un salon să îți onduleze părul când ai putea să faci asta acasă pe gratis.
Am oprit în fața unei biblioteci.
-Abia aștept să mai caut o altă carte care ar fi pe placul meu. spun eu entuziasmată.
-Nu aici mergem, dragă. a încuviințat mama prin lacrimi de râs. Acolo peste strada este un salon.
Cred că dorințele mele s-au sfârșit.
-Mamă, ştii că nu îmi place genul acesta de răsfăț.
-Ei bine trebuie să faci ceva în legătură cu părul ăla.
Eram așa plictisită. Chiar aveam nevoie de un moment de liniște unde să mă scufund în cărți.
Am intrat în salon şi m-am aşezat pe un scaun. O femeie cu parul prins într-un coc ciufulit a venit la mine şi a început să se joace cu părul meu. După ceva timp a terminat iar eu aveam niște bucle perfecte.
-Acum mai am o surpriză. a spus mama.
-Sper ca de data asta să fie una reușită.

Am ajuns la o librărie. Mama mi-a spus că am dreptul la două cărți. Trebuia să fiu foarte bine convinsă de conținutul cărților perfecte pentru mine.
M-am decis să iau o carte despre crime şi una recomandată de Edith. Mă pregăteam să plătesc când l-am văzut pe John uitându-se la un roman şi m-am decis să fiu politicoasă şi să-l salut.
-Bună John. Ce faci aici?
-Bună Abbey. M-am gândit că mi-ar prinde bine o carte aşa că m-am decis să citesc una.
-Nu pari genul care citește.
-Nu ar trebui să judeci o carte după copertă. a spus cu un zâmbet dubios.
Am plecat de lângă el lăsându-l să își continue căutarea unei cărți potrivite lui.

Când ne-am întors acasă mi-am sunat prietena şi i-am povestit despre surprizele făcute de mama şi bunica pentru mine şi despre întâlnirea cu valetul care m-a făcut curioasă. Părea dubios, am avut impresia că nu citește din plăcere. Chiar nu ştiu de ce însă poate mă înșel şi sunt prea paranoică. Până la urmă nici nu îl cunoșteam atât de bine încât să îmi dau cu părerea despre ce fel de persoană este.