Doar Un Weekend

Capitolul Doi

M-am trezit în ultima zi din săptămână când aveam să plecăm. Am întors capul spre măsuța din cameră şi l-am văzut pe John. Stătea şi se uita la mine. M-am speriat pentru o fracțiune de secundă şi am sărit din pat.
-Ce cauți aici? Nu trebuia să fii liber?
-Am venit să îmi iau rămas bun de la voi. a răspuns calm.
-Şi ce făceai în camera mea lângă mine în timp ce dormeam? spun eu deja începând să îmi ies din fire.
-Nu te trezeai aşa că m-am gândit să fiu primul care îți urează o dimineața bună.
De ce ar vrea el să îmi spună primul bună dimineața? Ceva se întâmpla cu el, şi ştiam că îmi ascunde un lucru, sau poate mai multe. Oricum, tot ce voiam în acel moment era să îmi împachetez lucrurile pentru întoarcerea acasă.
-Bună scuză. Acum te rog sa mă laşi singură.
-Scuze dacă te-am deranjat cu ceva. a plecat îmbufnat şi a trântit uşa.

M-am dus jos să iau micul dejun când mama mi-a țipat în ureche de bucurie:
-Stăm aici toată săptămâna!
-Stai, ce?
-Stăm aici toată săptămâna! a repetat ea încă bucuroasă.
Nu se poate ca lucrurile astea să fie adevărate. Eu nu mai puteam de nerăbdare să plecăm iar acum aflu că trebuie să stau aici toată săptămâna. Cred că pot să mai stau aici o săptămână dar chiar voiam să o văd pe Edith.
-Dar ai spus că stăm doar un weekend.
-Schimbare de planuri! Privește partea plină a paharului. Poți să faci cunoștință cu John mai bine.
Asta nu era deloc partea bună. Chiar nu mă interesa să îl cunosc.
-Da, abia aștept. spun eu sarcastică.

John a venit la mine şi m-a invitat să merg la un film cu el şi prietenii lui.
-Cred că stau bine acasă, dar mulțumesc.
-Trebuie să vii. Nici nu mă gândesc să te las aici. Nu mai accept un "nu" ca răspuns.
-Presupun că nu mai am de ales. am spus dându-mi ochii peste cap.
Părea bucuros, dar nu înțelegeam de ce este atât de bucuros că nepoata şefei lui a acceptat să vadă un simplu film cu el. Însă, trecând peste toate suspiciunile mele, sper să fie un film bun şi să fac cunoștință cu cât mai mulți oameni. Ar trebui să mă pregătesc deoarece chiar vreau să fac o primă impresie bună. Chiar dacă nu conta foarte mult cum arătam, ci cum mă purtam, am decis să îmi las părul creț şi şaten pe spate şi să mă îmbrac cu un hanorac vișiniu şi o pereche de blugi negri.
Mă pregăteam să cobor când am auzit soneria. Bunica a deschis uşa în fața căreuia stătea John. Am coborât şi el s-a uitat atent la mine.
-Ești frumoasă.
-Mulțumesc. Şi tu arăți destul de bine pentru un valet.
Am râs amândoi în același timp iar el mi-a întins brațul. Nu aveam de ales în acel moment pentru că mama şi bunica se holbau la noi aşa că l-am apucat de braț. Am ieșit din casă şi am mers pe jos până la cinematograf. Pe drum am vorbit despre facultatea la care vrem fiecare să mergem şi alte lucruri legate de viitorul nostru.
-Unde sunt prietenii tăi?
-Am uitat!
-Ce ai uitat?
-Am uitat să îți spun că ei nu mai pot veni așa că am rămas doar noi doi.
Zâmbea ca un psihopat. Nu mă simțeam deloc bine să ştiu că voi merge la un film singură cu el. Nu ştiu de ce dar nu îl plăceam deloc. Aveam impresia că așa zișii lui "prieteni" nu au fost invitați niciodată şi că el făcea asta ca să petreacă timp cu mine, ceea ce mă speria puțin pentru că nu ştiam exact ce vrea de la mine. Până la urmă am intrat în sala de film iar el s-a așezat lângă mine. Era doar un film, adică nu putea să se întâmple nimic rău. Era un film de acțiune în care ideea principală a întregii desfăşurări se baza pe bătăi şi pistoale. Sau cel puțin asta am înțeles eu din tot filmul acela.
În timp ce mă uitam la film John şi-a pus "din greșeală" brațul pe spătarul scaunului meu. În acel moment m-am dat mai în față pentru ca spatele meu să nu se mai atingă de brațul lui şi m-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic pentru a evita orice fel de discuție contradictorie care ar putea să strice toată seara.
Când filmul s-a terminat John a insistat să mă conducă acasă.
-Şi, ai prieten? m-a întrebat el foarte direct.
-Nu, nu am. am încuviințat eu. Tu?
-Păi cred că a fost o fată dar nu vreau să vorbesc despre ea.
S-a întristat imediat aşa că am schimbat subiectul.
-La ce facultate ziceai ca vrei să mergi?

Am continuat discuția până acasă. Bunica şi mama zâmbeau şi erau foarte entuziasmate. Probabil voiau să le povestesc că am un nou prieten, dar lucrurile stăteau chiar pe dos. Poate John este de treabă, însă încă nu îl cunosc destul de bine încât să îmi dau cu părerea despre ce fel de om este. Nu ştiu încă nimic personal despre el şi nici nu prea cred că vreau să aflu. Nu mă interesa deloc acest băiat. Aşa că mi-am ignorat mama şi m-am dus în camera mea unde m-am schimbat, iar apoi m-am pus în pat şi am început să citesc. Mă gândeam că poate mâine mă voi trezi cu valetul iar în camera mea şi de data asta ar avea scuza curățeniei pentru că asta e treaba lui. Mă speria puțin gândul ăsta din cauză că ar trebui să mă comport frumos şi să par interesată de el toată ziua. Pe lângă asta simțeam că vrea ceva de la mine dar nu ştiu ce exact.

M-am trezit cu o durere de cap groaznică. Probabil e din cauză că stau să citesc noaptea târziu. Spre mulțumirea mea nimeni nu era în cameră. Probabil că bunica l-a pus să facă ce face un valet. Când am mers în bucătărie pentru a vedea dacă mama mea e acolo am dat peste John. Pregătea ceva de mâncare.
-Bună Abbey. Ai dormit bine?
-Da... spun eu confuză.
-Ți-am făcut o omletă.
-Mie? Scuze da nu îmi este foame.
-Dacă îți va fi ai porția ta pregătită aici.
-Da, mulțumesc. spun eu şi plec încă confuză.
Cred că a întrecut orice măsură. Mai întâi intră în camera mea în timp ce dorm acum îmi pregăteşte omletă. Ce vrea de la mine? Trebuie să aflu şi să nu îl mai las să facă toate lucrurile astea. M-am dus la el:
-Putem să vorbim? spun eu pregătită oarecum să aflu ce se întâmplă cu el.
-Desigur, despre ce? a încuviințat el entuziasmat.
-Nu aici. l-am tras de mână până în camera mea.
Nu îmi venea să cred că fac asta. Sper să aflu ce vrea de la mine.
-Pot să ştiu şi eu de ce faci toate astea? spun eu ieşindu-mi din fire.
-La ce te referi?
-La toate chestiile astea. Vii la mine în cameră în timp ce dorm, mă inviți la film cu prietenii tăi apoi ei nu mai vin, acum îmi faci omletă. Ce se întâmplă cu tine?
-Voiam doar să fiu politicos.
-Nu cred că este doar atât. Şi dacă nu este doar atât te rog să îmi spui ce este.
A răsuflat greoi şi a început să vorbească:
-Adevărul este că poate simt ceva pentru tine. Nu ştiu exact cum dar de fiecare dată când te văd tresar şi încerc să mă comport cât mai normal şi să nu îți atrag atenția foarte mult. De asta mă crezi un ciudat. Ştiu că nu ar putea să fie ceva între noi dar ai putea măcar să încerci.
Am rămas uimită. Nu îmi venea să cred că ar putea spune așa ceva. Îl cunosc de doar două zile şi el deja crede că îi voi cădea la picioare.
-Nu ştiu ce fel de băiat ești aici sau dacă toate fetele sunt moarte după tine însă eu nu sunt ca toate celelalte fete. Nu o să ies cu tine după două zile în care am aflat doar cum te cheamă. Acum te rog să ieși din camera mea.
-Dar...
-Am spus să ieși.

Nu m-am gândit o clipă că ar putea să se întâmple asta. Acum mă simt foarte ciudat că a trebuit să îi spun cum stau lucrurile, dar poate e mai bine așa pentru el.