Blady:
1. Sunt la liceu, clasa a 11-a
2. Îmi place să desenez si să cânt (chiar daca sunt afoana)
3. Sunt Vărsător
4. Românca
5. Susțin persoanele LGBT
6. Sunt destul de închisă în mine
7. Am trei-patru buni prieteni și unul din ei e cel cu care am creat acontul asta și cu care scriu cărțile.
8. Unii vor crede că sunt nebuna dar când o să fiu adult vreau sa îmi fac operatie de schimbare a sexului deoarece nu prea îmi place să fiu fata și chiar as vrea sa fiu Gay. Mi se pare mult mai interesantă viața unui cuplu in care partenerii sunt de același sex.
9. Susțin lgbt-ul deoarece ei mai pot salva copiii care ajung la orfelinate din cauza cuplurilor hetero ce ii abandonează doar că ei nu au știut că trebuie protecție și tipa a rămas gravidă și îi era lene să facă avort înainte că săracul făt sa se formeze. Eu una zic că acel suflet poate ajungea în alta familie care l-ar fi iubit mai mult decât să fie abandonat într-un orfelinat unde i se distruge viitorul.
10. Partenerul meu de acont este Hatori
11. Am un malamut, o corcitura de bison, un hamster și din 2000 până în 2015 familia mea a avut o pisica. Săraca a murit de anemie și din cauza unei probleme la rinichi.
12. Am împreună cu Hatori trei pagini de Youtube:
-NightcoreCrazy
-NightShadow_Killer (încă nu e postat nimic în afară de trailer)
-The_Voice_of_Night (nu e postat nimic momentan)
13. Majoritatea îmi zic de când eram mică că nu sunt o persoana normala. Am fost și încă sunt considerată o ciudata. In gimnaziu eram poreclita Fulga, asasina, criminala, Satana, Copilul Iadului doar din cauza că eram diferita de ei și că nu ascult manele.Provocare data de PrettyCriminal
Provoc următoarele persoane:
Kill_Me_In_Dark
KaryBlood
BiancaBiencutza4
MingYeun
IgnisMoor
Gloria110
iustyna
FairyAngels07
Nightmare_Queen69
FairyTailFan97
jhopies
--cutiepie-
Miti-Yasmina
sweet_revenge69
spectrals(P.S.: Puteți sa răspundeți puteți să nu. Mie sincer nu prea îmi pasă. Capitol făcut așa de distracție)
CITEȘTI
♧Kuroshitsuji♧ Intrebari si Provocari (Finalizata)
AlteleÎn această carte personajele din Kurshitsuji împreună cu prezentatoarele noastre și listele dumneavoastră cu întrebări și provocările vor încerca să vă amuze pe voi cititorii. Sper să vă placă :)) P.S.: Dacă nu va plac relatiile gay nu citiți. D...