Un nou coleg,o noua poveste!

Capitolul 6

-Ma bucur ca ne intelegem.
-Da,da...cum zici tu!
Ajungem in fata liceul unde am parcat bmw.ul meu negru,ii deschid usa si o ajut sa se aseze comod pe bancheta din spate.
Urc la volan si aduc motorul la viata.
-Unde mergem?se auzi un suierat din spate.
-La spital.
-Ce?Nu vreau sa merg!Nu am nevoie de spital!Opreste masina!Vreau sa cobor!Aloo...Ma auzi?
-Bine...o sa o opresc imediat cum ajungem la spital.Acum stai cuminte si nu ma enerva.
-Ca altfel ce?
-Nu vrei sa stii.
[Din perspectiva lui Amy]
Dupa lungi plangeri cum ca nu vreau sa merg si dupa o multime de priviri gata sa ma ucida din partea lui Chris ma dau batuta ,stiind ca nu o sa se intample nimic in ciuda insistentelor mele de a nu merge la spital. Totusi,ideea nu este rea,"spunandu.mi" asta durerea ingrozitorare ce o simt, dar nu voi recunoaste asta niciodata. Imi intind piciorul pentru a gasi o pozitie cat mai comoda si ma las capatata de imaginile de afara. O multime de oameni care alearga in speranta ca nu vor intarzia la treburile lor, care se plimba sau stau la terase pentru a nu mai simtii asa mult caldura.
Nu stiu cum pot fii atat de linistiti.
Privind pierduta pe geam, vad o fetita care nu cred ca avea mai mult de 7-8 ani ,imbracata intr.o pereche de pantaloni rupti peste tot, un tricou la fel de rup si ne fiind incaltata.
-Opreste in momentul asta masina!
-Scumpete, ti.am spus ca voi opri masina cand vom ajunge la spital.
-Merg la spital,dar opreste idiotule masina!
-Idiotule!? Ai grija cum vorbesti, Amy!...
Nu mai stau sa ascult ce are el de comentat si imediat cum masina s.a oprit am deschis usa si aproape ca am cazut din cauza piciorului meu care incepe sa ma doare mult mai tare si din incerarea de a ajunge cat mai repede la micuta aceea.
Am ajuns in dreptul ei si o priveam uimita.Si.a ridicat fata micuta pentru a ma privii ,iar atunci am vazut doi ochi albastrii plini de lacrimi,niste obrajori rosii ,iar pe buzele ei micute se regaseau multe crapaturi.
-Te rog nu ma bate,te rog! mi.a spus aproape soptit
M.am aplecat sa fiu la nivelul ei,in spetele meu aflandu.se acum Chris.
-Oo,micuto,nu iti voi face nimic,iti promit! Ce cauti pe strazi?
-Nu ma vei bate?
-Nu.Acum,imi vei spune ce cauti aici?
-Am fugit de la orfelinat.
Mi.am intors privirea catre Chris.Acesta parea la fel de induiosat ca mine si dupa privirea lui cred ca ne gandeam la acelasi lucru.
-Cum te cheama micuto?
-Anne.
-Bine Anne,vrei sa mergi cu noi acasa?
-Acasa unde?
-Acasa la mine.Acolo vei fi in siguranata si vei avea tot ce iti doresti.
-Da,dar mai intai trebuie sa mergem la spital ,nu.i asa pisicuta?
Uitasem de durerea mea,pana mi.a reamintit Chris.Acum chiar trebuie sa mergem la spital pentru a.i face si lui Anne un control.
-Da,da bine.Ti.am spus ca mergem...
Chris s.a aplecat pentru a lua fetita in brate,aceasta imediat infasurandu.si bratele in jurul gatului sau.
Odata ajunsi la renumitul spital pe care cred ca o sa.l visez la noapte la cat de mult am vorbit despre el si odata ce doctorul a terminat controlul fetei,am urmat eu. Se pare ca asta nu e ziua mea norocoasa.
Dupa un sarut foarte ciudat, o fuga de la moarte si gasirea unei "fiinte" mici pe strada, bine asta chiar este o intamplare buna, aflu ca am piciorul rupt. Perfect!

Stiu, stiu, stiu,e mult prea scurt.Dar nu am ce face,chiar nu am mai postat de foarte mult timp si trebuia sa fac ceva.Partea asta am scris.o pe toata astazi.Nu stiu cum,dar se pare ca am reusit,dar doar atat.
Am termitat cu stresul examenului ,care cred ca unii dintre voi stiu cum este si mai trebuie doar sa trec de inscrierea la liceu.
Cred ca o sa scriu mai des si va multumesc mult pentru comentarii.
Cine vrea dedicatie la urmatorul capitol sa lase un comentariu.
Ne citim data viitoare, care sper sa fie curand.