The Dark Side Of The City

Capitolul 5

Tradare. Dimineata ma intampina cu acest gand mohorat, dar totodata si nostalgic. Amintiri vechi si ascunse dau navala peste mine intorcandu-ma inapoi in trecut. Nesabuinta jigodiei ucise noaptea trecuta starneste in mine o pofta nebuna de sadism complet. Simt nevoia sa vad rauri de sange scurgandu-se din trupuri pline de vinovatie. Urasc sa fiu mintit si tradat. Am inghitit destul greselile gunoiaielor din viata mea. Am acceptat de prea multe ori sa fiu calcat in picioare pentru fericirea altora. Promisiunile mincinoase ale taraturilor numite "oameni" m-au adus intr-un impas plin de ura si nepasare. Incercam sa vad binele chiar si acolo unde nu era decat o mare de intuneric. Cautam speranta, altruismul si solidaritatea in fiinte egoiste, in oameni.

Timpul mi-a aratat ca toti oamenii sunt la fel, niste lepadaturi ce isi vor doar binele propriu. Am incetat sa-mi mai bat capul. Ma saturasem sa fiu trantit la podea si sa fiu nevoit sa ma ridic din nou si din nou. Sentimentele nu mi-au adus nimic bun. Doar durere si disperare. Incepusem sa cred ca sunt sado-masochist. Eram alimentat doar de sentimente. Insa nu ma hraneam cu sentimente pozitive, caci ele nu existau. Lacrimi, dezamagiri, suferinta, cu asta traiam. De asta eram inconjurat. Asta primeam pentru ca voiam sa aduc zambete pe buzele altora. Eu ce primeam in schimb!? Nimic... Cand eu eram cel ce suferea, nimeni nu isi intorcea privirea spre mine.
Ani de zile am incercat sa vad binele din oameni. Mereu eram lovit de relalitate. Traim intr-o lume falsa unde zambetele nu exista nici macar pe ecran. Constientizam ca acele zambete sunt regizate pentru a ne arata ca in realitate nimic nu e ca in filme. Actorul joaca. El devine o marioneta pentru amuzamentul nostru. Nimanui nu-i pasa de adevaratele sale sentimente. El trebuie sa joace. Sa se prefaca. Sa fie un bun actor.
Fiecare psrsoana ce a trecut prin fata mea m-a invatat ca in viata trebuie sa nu ne pese de ceilalti. Empatia ucide. In zadar crezi ca cel sau cea din fata ta iti vrea binele. In relaitate, masca pe care o poarta ascunde ganduri meschine, dorinte egoiste si o lipsa totala de moralitate.
Imi aprind o tigara si analizez stropii de ploaie ce-mi lovesc fereastra. Vremea e mohorata. La fel ca si vietile noastre. Picaturile de ploaie ne reprezinta perfect. Acum suntem sus, iar acum picam in negura lovind asfaltul brut, facandu-ne nevazuti si creand o balta mizerabila plina de noroi.
Eu mi-am deschis ochii. Am reusit intr-un final sa vad realitatea. Si realitatea nu e roz.

Telefonul imi suna, iar numele Laurei aparut pe tot ecranul imi aduce un zambet psihopat pe fata. Sper ca are vesti bune pentru mine.
S: Mda!?
L: Am aflat ceva ce presupun ca te intereseaza.
S: Ti-am mai spus ca te iubesc!?
L: Buna incerca...
Prea tarziu. Ii inchid telefonul si plec spre apartamentul blondei.

***********************************************************************************************

S: Vreau informatii.
L: Stai jos, cred ca o sa te intereseze ce-ti spun.
S: Ok! Spun entuziasmat
L: Am reusit sa decodez telefonul si in lista de contacte, am gasit doar cateva numere printre care si al tau.
S: Stiam ca dobitocul de Marc nu are multi prieteni, dar totusi...
L: Stai sa vezi si ce prieteni avea Marc. Am pus-o pe Phoebe sa afle cine sunt detinatorii acestor numere si cu ajutorul bazei de date a politiei din N.Y. a aflat. Unul dintre acele numere ii apartine unui tip suspectat de proxenetism si trafic de droguri ce pozeaza drept familist convins in fata politistilor. Tipul isi mascheaza foarte bine activitatea. Phoebe mi-a spus ca politia incearca de ani de zile sa-l demascheze si nu au dovezi cu care sa ateste faptul ca e un infractor.
S: Asa deci... Micutul Marc lucra cu oameni mari.
L: Ce ai de gand?
S: Vreau sa-l ucid, tu ce crezi!? Asa ca am nevoie ca Phoebe sa afle unde locuieste jegosul asta. Vreau sa-i facem o mica vizita.

***********************************************************************************************