My friend, My Slave

Chapter one

In prezent
Lucius POV

Nu pot sa cred. Azi se implinesc 10 ani de la moartea lui Axel. 10. Wah. Ce numar mare. Si cand ma gandesc ca acel afurisit de sofer tot nu a fost gasit. Politia. Ce sa ii faci
Nici nu cred ca si-au dat interesul.

In fiecare zi m-am gandit la el. La acei ochi verzi ca smaraldul. Acel par blond, de o culoare asemanatoare, ca cea a spicelor de grau. Imi aduc aminte foarte clar zambetul lui. Acel zambet ce ii facea ziua mai buna oricui il vedea. *chicot*

Cand eram mai mic, Axel spunea mereu ca vrea sa ajunga la cel mai bun liceu din oras. Asa ca i-am promis ca ma voi pune pe invatat, pentru a fi impreuna la acelasi liceu, si a fi de nedespartit. In ziua cand s-a intamplat acel accident, mi-am jurat ca voi face tot ceea ce Axel nu a mai putut. Hm. Inca ii mai aud rasul lui jucaus. De parca ar fi fix langa mine.

Imi ridic capul din pamant, si il vad. Acel par auriu, acei ochi verzi, acel zambet sincer. Le-as recunoaste oriunde. Il....il....il vad. Fara sa imi dau seama, niste picaturi fierbinti imi mangaie obrajii, incepand sa curga din ce in ce mai repede, ajungand sa cada pe podeaua rece a coridorului.

De ce trebuie sa mi-l imaginez oriunde? De ce nu pleaca odata din mintea mea, si nu ma lasa sa imi traiesc si eu viata linistit.

Ma pun in genunchi in mijlocul drumului si imi infig degetele in par, dand frau lacrimilor sa curga. Un tipat puternic si plin de durere evadeaza din mine, un cutremur pornindu-se, ochii mei devenind rosii ca focul.

Toti sa uitau speriati la mine. Le pot simti prezenta tuturor. Le pot simti frica. Dar mai e cineva. Cineva caruia nu ii e frica. Ii aud pasii indreptandu-se spre mine. Ma imbratiseaza? Ce tot face. Lasa-ma. Nu. Nu esti tu. Lasa-ma dracului in pace.

"Hey." "NU ACUM TATA". " Bine, bine, nu te mai enerva asa repede."

Pleaca de langa mine. Ce tot faci. Da-mi drumul. Dintr-o data, aud niste soapte. Seamana cu vocea lui.

-Hei. Gata. Calmeaza-te. Totul e in ordine acum. Linisteste-te.

Simt cum tot corpul mi se inmoaie in bratele sale. E asa cald si bine. Ce mi se intampla? Si cine e aceasta persoana care a reusit sa ma faca sa ma calmez? Nimeni nu a mai reusit sa o faca pana acum.

Pleoape mi se deschid lent. Acelasi par ciufulit, acele minunate trasaturi ale fetei. Nu. Nu are cum. E imposibil. El e...mort. Imi simt ploapele din ce in ce mai grele. Totul devine negru. Aud voci peste tot, dar nu imi pot deschide ochii. Vreau sa ma ridic si sa plec de aici. Dar nu pot. Nu pot sa ma mai misc, si nici sa mai vad. Incetul cu incetul imi piere si auzul.