My friend, My Slave

Chapter three

-Nu am parinti bine. Nu mai aduce in viata ta vorba despre nemernicii aia.

-Nemernici? Axel tu te auzi?

-Da stiu exact ce am spus.

-De ce ai crede asta? Mai important, unde stai?

-La orfelinatul din centru.

-Poftim?

-Nu mai pofti ca ti s-apleaca.

-Nu ma lua pe mine cu d-astea. De cand stai tu acolo?

-De 10 ani.

-Adica de la accident. Dar cum e asta catusi de putin posibil. Adica... ai murit. Si daca totusi nu ai facut-o, cine stia ca tu defapt traiesti?

-Nu te inteleg.

-Nu o sa ma crezi. Nu ca pana acuma ai facut-o, dar, tu ai murit intr-un accident de masina acum 10 ani. Eram noi doi, si ne jucam cu mingea. Tu ai alergat dupa ea ca sa o prinzi, si nu ai vazut masina venind. Nu ai mai avut timp sa te feresti, si impactul a fost prea puternic, asa ca, atunci cand am chemat doctorii, au spus ca a fost prea tarziu, si tu ai murit pe loc.

-Wow. Cat ti-a luat sa te gandesti la asta?

-Tu iti bati joc de mine? Adica in sfarsit te vad, dupa 10 ani in care am plans dupa tine si m-am chinuit sa fac tot ceea ce ti-am promis ca o sa fac, iar tu vi acum la mine si imi spui ca nu ma cunosti, ba mai mult, nici nu ma crezi si ma mai iei si la misto? Deci gata. Eu renunt. Renunt la scoala, la tot. Nu imi mai pasa de nici o consecinta, de nimic.

-Ce vrei sa spui? Renunti la scoala pentru mine sau cum?

-Nu iti mai spun. Orice ti-as spune, crezi ca inventez si nu ma crezi.

-Dar...