Nu pot să visez!

Capitolul I

          Noah Braxler ieși din lift și traversa holul vast al clădirii în care locuia. Ridică mâna și îl salută pe Joe, portarul din tura de noapte, care își aduna lucrurile, pregatindu-se să meargă acasă și ieși în stradă.
          Deși astăzi era sâmbătă, și el ieșise sa alerge cu o oră mai târziu decât în cursul săptămânii, ca de fiecare dată, fu surprins de cat de liniștit parea orașul New York, la această oră a dimineții, cu toate că dădea semne de trezire.
          Traversa bulevardul pe culoarea verde a semaforului și intră în Central Park. Făcu câteva mișcări de încălzire și începu să alerge.
          Cerceta împrejurimile și văzu că aleile pe care alerga de obicei erau destul de aglomerate. La sfârsit de săptămână, aleile Central Park erau asaltate de mai mulți alergători, datorită faptului că oamenii aveau liber de la servici și ieseau să facă mișcare.
          Noah se hotărî să o ia pe una dintre aleile dosnice, pe unde nu mulți alergători se aventurau neinsotiti.
         Ca în fiecare dimineață, își potrivi ritmul, și își lăsă gândurile să rătăcească. De câțiva ani, acesta era timpului lui favorit din zi. Acum își încărca bateriile pentru ca mai apoi să meargă la birou și să ia deciziile potrivite.
          Ii plăcea munca lui. Faptul că era acționarul majoritar și directorul firmei Logic Enterprise, îi aduse multe satisfacții. Firma fusese întemeiată de tatăl său, de la care preluase frâiele cu patru ani in urmă. Și de atunci începuse să se extindă, astfel încât acum ajunse la o cifră de afaceri de ordinul sutelor de milioane de dolari. Avea de ce să fie mândru, la cei treizeci și unu de ani era unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri de succes din New York.
         Își propuse ca la acest sfârsit de săptămână să se relaxeze. Se gândi ca după micul dejun, să îl sune pe Mark, cel mai bun prieten al lui, și totodată unul dintre directorii lui de marketing, și să-l provocare la o partidă de tenis, mai ales că în ultima lună nu avusese deloc ieșiri. Apoi, pe seară, poate avea să o sune pe Sonia, să ia cina în oraș cu el. Nu vorbise cu ea în ultimul timp, din cauza programului lui încărcat. Afacerea Rossini Components, îi dădea lui și echipei lui mari bătăi de cap. Rossini Components era o firmă în pragul falimentului, pe care Noah încerca să o cumpere, pentru a putea patenta un software pe care firma îl propuse, fără a mai avea banii necesari să îl patenteze și să îl promoveze.
          Dar mai erau și alții interesați de Rossini Components, printre care și niște oameni, care, din câte știa el, nu aveau niște metode foarte ortodoxe de a negocia. Se spunea chiar că ar avea legaturi cu mafia italiană.
Cu toate acestea, negocierile mergeau în favoarea lui, și în acest weekend își propuse să se relaxeze.
          Da, în seara asta va cina cu Sonia și apoi își vor petrece restul serii acasă la el.
          Îi convenea această relație fiind amândoi oameni ocupați. Sonia își deschise o firmă de decorațiuni interioare. Se intalneau atunci când timpul le permitea. Era o relație bazată mai mult pe atracție fizică și erau amândoi conștienți că nu era nimic serios și de viitor, dar în acest moment le convenea la amândoi.
          Coti la stânga, pe una din aleile umbroase, mărginite de copaci înalți, și Noah se gândi că făcu o alegere bună, dat fiind faptul că era complet pustie. Poate își făcea timp să-și sune părinții, având în vedere că nu vorbise cu ei de trei săptămâni. O să-și sune și surorile: pe Valerie, cea mai mare, care avea un băiat de șase ani, Jared, și era însărcinată cu al doilea, și pe Theo, care avea o fetiță de patru ani, careia i se apropia ziua de naștere.
          Auzi pași și își dădu seama că nu mai era singur pe alee. Zâmbi când vizualiza in minte imaginea nepoatei sale Sarah, prințesa familiei și totodată slăbiciunea lui. Ei nu îi putea refuza nimic, mai ales că știa că și ea îl preferă pe el. Regretul lui era că nu o vedea așa de des cum și-ar fi dorit.
          Realiza că cel sau cea care alerga în spatele lui, avea un ritm mai alert și se apropia tot mai mult de el, iar după pașii apăsați pe care îi făcea, hotărî că era un bărbat.
          Noah își încetini ritmul fiind intrigat de faptul că celălalt alergător avea un ritm așa de alert. Ceea ce se dovedi a fi o greșeală, pentru că în câteva secunde se simți tras în spate și izbucnit de un piept ca de oțel, iar un braț puternic îi incercui gâtul, în timp ce mâna dreaptă îi era strânsă la spate ca intr-o menghina.
            -Ce...dădu el să spună, încercând cu brațul stâng să îndepărteze menghina ce era tot mai aproape să-l sufoce. Bineînțeles că nu putu nici măcar să-l clinteasca. Auzi o respirație intretaiata la urechea dreaptă și un glas care se potrivea cu brațul gros care îi oprea orice mișcare.
            -Ascultă Braxler! Și ascultă-mă bine! Luni când te duci la birou, vreau să stopezi negocierile pe care le faci pentru a cumpara Rossini Components!
          Noah incerca să-și întoarcă capul, surprins, spre cel care vorbea, dar nu reuși decât să strângă și mai mult menghina în jurul gâtului.
            -Ne-am înțeles, Braxler? relua vocea. Sper că am fost destul de clar! Dacă nu, sper că acum o să mă fac înțeles, mai zise vocea, sucindu-i brațul drept pe care il ținea la spate. Dacă nu, data viitoare când o să ne întâlnim, s-ar putea să fie mult mai rău decât acum. Poate că o să fie ultima oară cînd ne mai vedem.
          Noah scoase un sunet care ar fi putut fi un țipăt dacă s-ar fi auzit mai tare, dar pentru că nu mai avea aer aproape deloc, din gâtul lui nu ieși decât un geamăt de durere.
          Fu lovit peste picioare și îngenuncheat, apoi își dădu seama că putea, în sfârsit să respire.
          Își privi mâna care îl durea. Era roșie și începea deja să se umfle. Dar, slavă Domnului, își zise, nu era ruptă.
          Rămase câteva minute în același loc, în genunchi, pe alee, încercând să inspire mai mult aer. Totodată începea să își dea seama că tocmai fusese amenințat cu moartea.