Nu pot să visez!

Capitolul III

          Lara Stivens privi, pe rând, fiecare chip aliniat în fața ei. Zise cu o voce autoritară:
            -Mulțumesc pentru participare, ne vedem data viitoare!
          Se înclină cu respect în fața lor, apoi îi privi pe ei făcând același lucru. Nu-și putu reține un zâmbet. Erau minunați! Era mândră de cei cinsprezece elevi între șase și nouă ani.
          În cele trei luni de când îi antrena, au surprins-o de multe ori prin tenacitate și seriozitate, dar mai ales prin entuziasmul cu care veneau de fiecare dată la antrenament. Antrena mai multe grupe de copii, dar acești puști, trei fetițe și doisprezece băieți erau preferații ei. Probabil și pentru că erau cei mai mici. Îi asculta uneori discutând între ei, înainte de a începe ora, iar naivitatea subiectelor o înduioșa. Își dorea și ea din tot sufletul așa o comoară, chiar dacă se împăcase cu gândul că nu avea să se întâmple asta. Îi urmări cu privirea îndreptându-se spre ușă, și se forță să nu cadă iarăși pradă melancoliei.
          Înainte ca micuții să ajungă la ușă, aceasta se deschise și John, șeful și prietenul ei, o caută cu privirea. O reperă și se îndreptă spre ea.
            -Lara, schimbă-te și în cinci minute te aștept în biroul meu. Am pentru tine o slujbă care te-ar putea interesa, zise acesta, și se întoarse, plecând grăbit spre ieșire.
          Lara se îndreptă spre vestiar și se dezbrăca repede pentru a face un duș scurt.
          Îl cunoștea pe John de cinci ani. Fuseseră colegi în Trupele Speciale. De fapt, John îi fusese superior. Participaseră împreună la câteva intervenții în forță. La ultima, un atac asupra ambasadei SUA din Columbia, care ajunse pe mâna unor militanți antiamericani, doi dintre colegii lor au fost surprinși de o bombă artizanală și uciși. După această misiune, John și-a dat demisia, simțindu-se răspunzător pentru oamenii aflați în subordinea lui.
          După alte zeci de misiuni periculoase în decurs de un an, Lara a părăsit și ea trupele speciale, sperând că poate începe o viață cât mai normală pentru o tânără de douăzeci și patru de ani.
          Primele două luni le petrecuse cu Bill, unul dintre cei doi oameni care o ajutară să devină omul care era astăzi. Apoi primi un telefon de la John. Acesta îi spuse că  auzise de plecarea ei din armată, și îi propuse să vină să lucreze pentru el. Bineînțeles că ea fusese încântată de idee.
          John înființase o firmă de protecție și pază și deținea și o școală în care se predau lecții de arte marțiale și de autoapărare.
          Lara avea centura neagră la Aikido și la Jeet-Kune-Do. John era sensei la karate și specialist în Combat Fight, așa că ei împreună cu alți trei colegi predau lecții celor interesați. Larei i se atribuiră grupele de copii pentru că știa cum să se poarte cu aceștia, și pentru că ei, la rândul lor o adorau.
          După un duș de trei minute, ca în armată, Lara se îmbracă repede cu blugii și tricoul cu care venise îmbrăcată la sala de antrenament și se îndreptă spre biroul lui John.
          Îl rugase pe John în urmă cu două săptămâni, să o anunțe dacă se ivea un job extra, asta însemnând protecție și pază. Îi trebuiau bani în plus, pe lângă salariu. Stătea în chirie, într-un apartament cu două camere și salariul ei îi ajungea pentru chirie și mâncare, dar Bill nu se mai descurca singur în casă, iar Lara îi gasise pe cineva care să îi facă mâncare și să îi țină companie, având în vedere că ea nu îl putea vizita prea des. Mergea să-l vadă în weekend, o dată pe lună. De când rămase fără Martha, in urmă cu patru ani, Bill începu încet, încet să se ramoleasca.
          Lara decise că nu mai era sigur pentru el să stea singur în casă, așa că angajase o femeie să-l îngrijească, și o plătea din banii ei, chiar dacă Bill avea o pensie bunicică, doar fusese căpitan de armată. Măcar atâta lucru putea face și ea după ce Martha și Bill iau schimbat viața. Încă o dată se gândi că nu o să poată niciodată să îl răsplătească.
          Ajunse în fața biroului lui John și își aminti că nu își pieptănase părul. Era convinsă că era vraiște în urma antrenamentului. Își desfăcu părul, își trecu degetele prin el, apoi îl legă la loc într-o coadă de cal, gândindu-se că o să aibă un aer mai serios și mai competent.
          Bătu la ușă, și după ce auzi răspunsul, intră în biroul aproape auster a lui John.
           Acesta se afla la birou, vorbind cu un bărbat, care era așezat pe unul din cele două scaune, nu prea comode din fața biroului.
          John se opri din conversație, când Lara ajunse în fața lui, apoi i se adresă bărbatului:
            -Domnule O'Donell, ea e Lara Stivens și cred că e persoana potrivită pentru ce aveți dumneavoastră nevoie.
          Bărbatul se ridică și se întoarse spre ea. Era cam de vârsta ei, poate avea câțiva ani în plus, un pic mai înalt decât ea, păr saten și ochi căprui calzi.
          Lara îl văzu făcând ochii mari, când aceștia se opriră asupra ei. O studie din cap până în picioare, își băgă mâinile în buzunare, și apoi zâmbi.
          Lara se gândi că era atrăgător când zâmbea, apoi se muștrului în gând pentru gândurile nepotrivite pe care le avea în legătură cu un potențial angajator.
          John continuă:
            -Lara a luptat în trupele speciale timp de aproape cinci ani, și are centura neagră la Aikido și Jeet-Kune-Do.
            -Serios? Nu s-ar zice privind-o! zise O'Donell, cu același zâmbet pe față.
          Lara își ridică bărbia și îl privi în ochi.
            -Vă asigur, domnule O'Donell că tot ce a spus John e adevărat, așa că aș vrea să-mi dați ocazia să v-o demonstrez!
          Cu același zâmbet uimit, el îi întinse mâna dreaptă:
            -Cred că o să fac asta! Aruncă apoi o privire spre ceasul de la mână. Dar nu astăzi, nu mai am timp. Vreau să vi maine dimineață la mine ca să îți dau mai multe detalii, mai zise el, scoțând din portofel o carte de vizită si lasand-o în mâna ei.
            -Stați puțin! Vreau să știu pe cine... încercă să spună Lara, văzând că el se pregătea să plece.
          El se întoarse spre John și îi strânse mâna:
            -Mulțumesc! Ținem legătura!
          Apoi i se adresă Larei:
            -Ne vedem mâine dimineață la ora opt. Urcă la etajul treizeci și întreabă de Mark O'Donell. Nu te gândi prea mult, îi mai spuse el, o să faci față situației.
          Ieși apoi din birou, lăsând-o pe Lara un pic confuză și pe John încruntat.
            -Ști despre ce este vorba? Cine are nevoie de pază, el? își întrebă ea șeful.
            -Nu,... prietenul lui. Presupun că o să aflăm mai multe mâine.