Nu pot să visez!

Capitolul IX

          Noah își îndreptă spatele și constată că umerii îi erau înțepeniti. Asta era semn sigur că programul de lucru era pe terminate. Aruncă o privire pe ceas. Peste puțin timp o va revedea pe domnișoara Stivens.
Se înjură în sinea lui. Era tot atât de entuziasmat ca un adolescent la prima întâlnire. Se strădui să-și amintească că ea lucra pentru el.
Era intrigat de ea și totodată curios să știe dacă are un iubit. De fapt, își dorea să știe mai multe despre ea.
          Ii plăcuse panorama din apartamentul lui, își aminti el zâmbind. Ar trebui să găsească un motiv să o aducă noaptea în apartament, pentru ca ea să se bucure de priveliște. Era convins că ar fi încântată.
          Zâmbetul ii pieri când reveni cu picioarele pe pământ și își aminti motivul pentru care o cunoscuse pe domnișoara Stivens. Își reaminti că scopul lui nu era să o încânte pe ea. Scopul lui era altul:vroia neaparat Rossini Components. Gândurile i-au fost întrerupte de Cindy:
             - Domnule Braxler, a ajuns domnișoara Stivens.
             - Bine, spune-i că ies în cinci minute.
          Deși își impuse să nu se entuziasmeze, se grăbi să își strângă lucrurile, iar când ajunse la telefon, își zise că trebuia să facă ceva cu cel al domnișoarei Stivens.
          Au mers în tăcere unul lângă altul, iar când au ajuns în fața clădirii unde locuia el, Noah zise:
             - Urcă, domnișoară Stivens, am câteva întrebări să-ți pun!
             - Întrebări, domnule? îl privi ea mirată.
          El o privi în ochi și îi răspunse:
             - Da, vreau să știu mai multe despre tine, domnișoară Stivens!
          Ea îi susținu privirea câteva clipe, apoi încuviința.
          Intrară în apartament, și Noah zise :
              -  Așteaptă câteva minute, până mă schimb.
          Când reveni o găsi în fața panoramei, iar razele soarelui care pătrundeau prin geam îi conturau corpul perfect, dându-i impresia lui Noah că este un înger înconjurat de lumină. Inspira adânc. Oare ce avea special femeia asta de producerea un asemenea efect asupra lui?
              -  Vrei ceva de băut? o întreba el.
             - Nu, mulțumesc, sunt în timpul serviciului, zise ea vrând să-i amintească să nu-i pună întrebări personale.
             - Foarte bine atunci! Mark zicea că ai fost în armată?
          Cum el se așeză pe canapea, Lara veni și se lăsă să cadă pe unul din fotoliile din fața canapelei.
             - Așa este, am fost în armată aproape cinci ani.
          El ridică surprins sprâncenele, apoi se încruntă.
             - Serios? Câți ani ai, dacă nu te superi că te întreb?
              -  Am douăzeci și șapte de ani. M-am înrolat în Forțele Speciale la nouăsprezece ani și jumătate și am plecat la douăzeci și patru.
          Ea vorbi fără să se uite la el, cu capul în jos, privindu-si mâinile, așa că atunci când se lăsă tăcerea, ea ridică capul și-l privi. Și ceea ce văzu fu un Noah cu gura căscată. Ea, care nu credea că cineva putea să-l facă pe acest bărbat înfumurat să rămână cu gura căscată, se simți foarte mândră de ea. Cu greu reuși să se abțină să nu izbucnească în râs, dar nu-și reținu zâmbetul.
          El reuși să se adune cât să întrebe:
             - Ai fost în Forțele Speciale?
             - Da, zise ea continuând să zâmbească. Poate că nu pare, dar am trecut examenele fizice și psihice ca orice alt candidat pentru un loc în Forțele Speciale.
             - Îmi cer scuze, zise el, nu am vrut să te jignesc, doar că nu arăți ca nu soldat din Forțele Speciale.
          Ea dădu din cap.
             - E adevărat că la un metru și șaptezeci de centimetri și cincizeci și nouă de kilograme, multă lume ar fi surprinsă că am ales F. S. Dar înălțimea și greutatea mea au fost atuuri în multe misiuni.
          El o privi timp îndelungat, nereușind să-și întoarcă privirea, până când intensitatea privirii lui o făcu să se simtă stanjenita.
             - Care a fost motivul care te-a determinat să aplici pentru F. S.?
             - Am avut motivele mele, domnule Braxler!
           OK, se gândi el, aici am dat peste ceva important, iar ea nu vrea să intre in amănunte.
              -  Atunci, de ce ai părăsit F. S.?
          Ea ofta trist:
             - Au fost misiuni dificile, am pierdut mulți colegi de-a lungul timpului... În ultima misiune la care am participat trebuia să recuperăm doi copii care fuseseră răpiți pentru ca tatăl lor să fie forțat să ia o anumită decizie politică... Eram pe poziții, înconjurasem clădirea, îi vedeam pe copii pe geam, un băiat de unsprezece ani și sora lui de opt ani... Am văzut până i-au executat. Erau căzuți pe spate, iar băiatul, cu ultimele puteri și-a luat sora de mână... Iar noi am stat și am privit pentru că cineva de sus vroia să mai așteptăm zece minute până să intram.
          Glasul ei se stinse, și el văzu strălucirea lacrimilor în ochii ei frumoși. Se simți neputincios. Nu-i plăcea tristețea din ochii ei. Și probabil că ea văzuse multe aspecte urâte ale vieții. Se ridică și puse whisky în două pahare.
          Lara încă vedea cu ochii minți acea întâmplare care o făcu să demisioneze. El îi întinse un pahar și ea bău, încercând să revină în prezent.
             -  Îmi pare rău! zise el.
             - Pentru ce?
             - Pentru că am trezit acele amintiri.
          Ea se gândi cât de ușor îi fusese să-i povestească. Nu mai povestise acea ultimă misiune decât lui Bill, pentru că știa că el o înțelegea. Dar îi povesti și lui Noah. De ce oare? Niciodată nu își deschide sufletul în fața nimănui. Poate că el era, pur și simplu, un bun ascultător.
             - Mark zicea că ști și karate? întreba el, schimbând subiectul pentru că nu îi plăcea tristețea de pe fața ei.
             - Da, am centura neagră la Aikido și Jeet - Kune - Do. Dar nu sunt maestru.
             - Ai putea să mă înveți și pe mine?... Când am fost atacat în parc, dacă aș fi știut câteva tehnici de apărare, poate că aș fi reușit să mă eliberez.
          Lara îl privi gânditoare.
             - Domnule Braxler, aceste tehnici nu le puteți însuși în câteva săptămâni! Să stăpânești aceste tehnici de apărare și atac durează ani de zile!
          El zâmbi.
             - Încerci să mă descurajezi, domnișoară Stivens?
          Ea clatină din cap.
             - Nu, vă spun doar că presupun multă muncă și perseverență.
             - Bine... Deci, ai fi dispusă să mă înveți?
          Lara statu să se gândească. Dacă i-ar da lecții ar trebui să stea multe ore în apropierea lui și ar trebui să-l și atingă, la un moment dat. Și nu era o idee bună având în vedere că era atrasă de el.
             - Hm... Cred că ar trebui să vorbim cu unul dintre colegii mei. Eu am doar grupele de copii și adolescenți și o grupa de autoapărare, formată numai din femei. Nu cred că e locul dumnevoastră acolo. Eventual aș putea vorbi cu John.
          El rămase încă o dată surprins.
             - Tu predai Arte Marțiale?
             - Da. Cum vă spuneam, John mi-a repartizat copiii, pentru că mă plac, iar femeile pentru că ele au mai multă încredere într-o femeie...
             - Nu vreau să fac parte dintr-o serie, domnișoară Stivens, vreau lecții particulare! Și vreau să mi le predai tu, zise el privind-o în ochi.
             - Nu cred că e o idee bună!
             - De ce nu?
             - Pentru că nu sunteți bărbatul care să primească ordine de la o femeie!
             - Ai mai spus asta! zise el încruntat. Să ști că te înșeli și vreau să-ți dovedesc asta!
          După câteva clipe de gândire, ea se dădu bătută.
             - Foarte bine, dar ne trebuie un loc pe care să-l folosim drept sală de antrenament.
             - Putem folosi camera asta! E loc destul? o întreba el entuziast.
             - Da, este! aproba ea.
             - Când începem?
             - Când aveți dumneavoastră timp?
             - Păi, după serviciu, zise el.
             - Pentru mine e bine, zise ea. O să începem mâine, sunteți de acord? Sau aveți alte planuri?
             - Nu, mâine e bine, răspunse el.
             - Bine, atunci.,zise ea ridicându-se. Mai aveți nevoie de mine astăzi?
             - Nu, nu mai ies azi. O să-mi gătesc ceva, ești binevenită să rămâi, zise el, văzând că ea se pregătește să plece.
             - Mulțumesc, dar o să ies mai târziu în oraș, spuse ea și îi întinse paharul,. Mulțumesc pentru băutură.
          Degetele lor s-au atins când el lua paharul și el fu străbătut de fiorul simțit și prima data când o atinse. Se uită la ea și i se păru că și ea e un pic tulburată. Oare simțise și ea aceeași furnicătura?
             - O seară plăcută, domnule Braxler, ne vedem dimineață.,zise ea și ieși din apartament.
          Noah rămase privind ușa pe care ea ieșise. Se gândi la lucrurile pe care le aflase azi despre ea. Cu cât afla mai multe, cu atât era mai curios în privința ei. Spunea că iese azi în oraș. Cu cine? Cu iubitul?