Nu pot să visez!

Capitolul VII

          În birou se auzi interfonul, și Noah se uită la ceas. Constată surprins că mai erau doar douăzeci de minute până la încheierea programului de lucru.
            - Da, Cindy? întrebă el, apăsând pe buton.
            - A sosit domnișoara Stivens, domnule! A zis că vă așteaptă.
            - Spune-i să intre, te rog!... Și tu poți pleca acasă!
            - Bine, vă mulțumesc, domnule!
          Și iată, în sfârșit, apăru și obiectul lipsei lui de concentrare. O avusese în gânduri toată ziua. Având în vedere că el acceptă ca ea să fie garda lui de corp - cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât i se părea o prostie și mai mare - se așteptase să o găsească în poziție de drepți lângă ușa biroului, doar așa văzuse în filme.
          Plănuise să o invite la prânz, pentru a afla mai multe despre ea. Pur și simplu îl intriga. Nu se putea gândi la nici un motiv pentru care o femeie care arăta ca ea, să se înroleze în armată.
          Dacă ar fi ales cariera de model, ar fi înțeles. Era superbă. Nu-și putea scoate din minte ochii ei de un albastru aproape indigo, minunăția aia de păr negru și picioarele care, parcă nu se mai terminau.
          Așa că, la ora prânzului, ieși din birou cu gândul să o invite la masă. Și să vezi, ia-o de unde nu-i. Și nici măcar nu luase un număr de contact. Se gândi pentru o secundă, să apeleze la Mark, dar se răzgândi pentru că nu știa ce reacție va avea dacă îl va vedea. Îi venea îi tragă un pumn și să-i șteargă zâmbetul ăla de pe față.
          O auzi bătând în ușă și îi spuse să intre. După ce intră, închise ușa și rămase acolo așteptând.
          Noah o studie. Avea o poziție respectuoasă. Mai observă că ea se schimbase de haine. Purta o pereche de blugi, un tricou și o geacă subțire de piele, și arăta la fel de bine ca și prima dată când o văzuse. Probabil că arăta la fel de bine în orice haine, se gândi Noah iritat.
            - Domnișoară Stivens, după câte știu eu, și trebuie să recunosc că nu sunt expert, când ești bodyguard-ul unei persoane, trebuie să stai cât mai aproape de acea persoană ca să o poți proteja, zise el pe un ton iritat. Am dreptate?
          Ea încercă să nu dea importanță tonului lui superior, și îi răspunse cu o voce impersonală.
            - Așa este, domnule, aveți dreptate!
            - Serios, domnișoară Stivens? Atunci poate îmi puteți explica de ce nu v-am văzut până la ora asta?
            - Îmi pare rău, domnule, dacă ați avut nevoie de mine astăzi. Pe programul pe care l-am primit de la secretara dumneavoastră, nu era specificată nici o ieșire pe ziua de azi.
          El o privi ca și când nu ar fi înțeles ce spunea, iar ea se bucură în sinea ei, că îi cam tăiase elanul, deși trebuia să recunoască că și așa, ușor confuz, el era la fel de atrăgător. Se hotărî să continue:
            - Am stabilit cu domnul O'Donell că, atât timp cât sunteți la birou și acasă, e foarte puțin probabil să se întâmple vreun incident. Eu o să vă însoțesc când părăsiți cele două locații.
          El se sprijini de spătarul fotoliului, în timp ce se juca cu un pix. După câteva momente de tăcere, el constată:
            - Cât timp sunt la birou sau acasă, tu o să fi în altă parte!
            - Așa este, domnule!
            - Și unde anume?
            - Mă scuzați, domnule?
            - Unde ești tu, cât sunt eu aici?
            - Ah... la celălalt job, domnule!
          El se îndreptă în scaun.
             - Ai plecat azi dimineață fără să lași un număr de contact! Dacă aveam nevoie de tine, cum puteam să te găsesc?
          Deși nu-i plăcea să fie muștruluita ca un copil mic, trebuia să îi dea dreptate. Nu dăduse dovadă de profesionalism.
            - Îmi cer scuze, domnule, zise ea înaintand câțiva pași. Își scoase telefonul din buzunarul de la spate și încercă să-l deschidă.
            - Ce e ăla? o întrebă el.
            -Telefonul meu, domnule!
            - Domnișoară Stivens, telefonul tău e preistoric! Cred că e expirat de cel puțin zece ani! Ești sigură că mai funcționează?
            - Sunt sigură! zise ea ofensată.
          Lara îi spuse numărul ei de telefon, apoi el îi ceru și email-ul.
            - Nu am așa ceva, domnule!
            - Oare de ce nu mă mir? întrebă el mai mult pentru sine.
            - Dacă nu mai aveți nelămuriri, vă aștept afară, zise ea.
            - Și apoi? întrebă el.
            - Când sunteți gata de plecare, vă însoțesc acasă, și apoi unde mai vreți să mergeți, domnule!
            - Mă însoțești ca iubită a mea, să înteleg, zise el, căutându-i privirea. Și i-o întâlni pentru o clipă, înainte ca ea să-și lase pleoapele cu gene bogate să-i ascundă culoarea incredibilă a ochilor. Ea trase aer în piept și zise:
            - Domnule, știu că nu vă convine! Deși ideea nu a fost a mea, trebuie să recunosc că e una bună. Din această ipostază mă pot apropia de dumneavoastră, fără ca cineva să bănuiască altceva.
            - Foarte bine, zise el. În zece minute sunt gata de plecare.
          După ce ea plecă, Noah se gândi că de fapt, i-ar conveni ca ea să fie iubita lui, deși el avea o regulă pe care nu o încălca niciodată: nu-și dădea intalnire cu nici o femeie cu care lucra. Iar Lara era o angajată, în acest moment. Oare avea un iubit? Își propuse să afle.
          În lift, el apăsă butonul pentru parter, iar Lara întrebă:
            - Nu mergem cu mașina, domnule?
            - Nu, mergem pe jos. Locuiesc la un sfert de oră de aici.
            - Dar pe stradă sunt foarte mulți oameni!
            - Așa este, îmi place să mă amestec printre ei.
            -Având în vedere situația, nu e recomandat! Nu vă pot proteja pe stradă. Pericolul poate veni din toate părțile.
            - Nu-ți face griji, domnișoară Stivens, nu cred că ar fi atât de nesăbuiti încât să încerce ceva, când sunt atâția martori în jur.
          Merseră în tăcere, deși Noah o simțea încordată pe Lara și atentă la ce se întâmpla în jurul lor. Când au ajuns în fața clădirii cu apartamente rezidențiale unde locuia el, o întrebă:
            - Vrei să urci?
            - Doar dacă mai aveți nevoie de mine astăzi.
            - Nu, azi nu mai ies. Totuși, intră până în hol, vreau să îi spun portarului să te lase în clădire, dacă o să fie nevoie.
          Lara îl urmă în holul larg, și se îndreptară spre recepție. Portarul se ridică și îl salută respectuos:
            - Bună ziua, domnule Braxler!
            - Bună, Ned! Vreau să ți-o prezint pe domnișoara Stivens, iubita mea. O să vină în vizită pe la mine câteodată, așa că te rog să o lași să urce.
            - Bineînțeles, domnule! O seară bună! continuă el, în timp ce Noah și Lara se îndepărtară.
          În fața liftului, Noah se opri și îi zice:
            - Asta a fost pentru azi, domnișoară Stivens!
            -Foarte bine, domnule! O seară plăcută, pe mâine!