Him and I (Kim Taehyung Volumul II )

Şase

Melodia asta mă face să trec prin atâtea emoții..

- Taehyung, boule, eu nu mai stau nici o zi aşa! A trecut o săptămână de când nu ştim nimic de ea! Nici măcar la lucru nu a mai venit şi şeful mi-a zis sa îi transmit că e concediată! Luna s-a îmbolnăvit de atunci! Nu mai mănâncă, plânge mereu şi tremură de fiecare dată când aude vreun zgomot. Eu anunț poliția!

  - Lee, calmează-te! În seara asta voi avea ultimul concert şi după voi încerca să vorbesc cu managerul să mă lase să vin acolo! Nu fă nimic de capul tău!

  - Tu te auzi?! Nu pot să cred că am fost atât de proastă încât să ascult de unul ca tine! Trebuia să sun la poliție încă din seara aia! Toți băieți sunt aşa proşti?! De fapt, nu îmi răspunde, m-am lămurit cu asta acum câțiva ani.

Roşcatul nu avea de gând să cedeze în fața ei. Ştia că e doar speriată şi că spune lucruri fără să gândească. Şi-a frecat porțiunea de piele dintre sprâncene încercând să diminueze stresul. Trebuia neapărat să vorbească cu managerul după concertul din seara asta. Nu se mai putea concentra la nimic de când Becky a dispărut. Nu mai dormea cum trebuia, nu mai mânca cum trebuia. Colegii lui au observat schimbările de comportament ale roşcatului şi erau îngrijorați pentru prietenul lor. Nu le-a luat mult să afle motivul , Jimin şi Yoongi fiind şocați de cele auzite. Cei doi sperau ca totul sa revină la normal , erau la fel de îngrijorați ca Taehyung.

  - Hei! Mai eşti la telefon?!

  - Da, Lee. Sunt aici. Ai încercat să mergi pe la ea ? Poate s-a întors.

  - Eşti bătut în cap? Tu nu înțelegi că merg în fiecare fucking zi acolo în speranța că o voi găsi, dar nimic? Nici urmă de ea Taehyung!

  - Continuă să mergi.

  - Eu cedez psihic. Nu mai pot.

  - Lee, te rog! Fă asta pentru mine.

Roşcata a respirat exasperată înainte să îi răspundă afirmativ băiatului şi să închidă apelul.

-----------

Căuta din nou cheia de rezervă a apartamentului. A tras o gură mare de aer înainte să intre.  Ştia ce o aşteaptă, aceeaşi încăpere goală. Făcea asta doar de dragul băiatului. A lăsat-o pe Luna jos înainte să închidă  uşa în urma sa.

  - Luna?  Ce s-a întâmplat?

Cățeluşa stătea nemişcată, cu un picior ridicat şi mirosind de zori împrejurările. Lee nu înțelegea de ce reacționează aşa. Venea des cu ea aici şi era prima dată când făcea aşa. A lătrat o dată încet apoi s-a grăbit către livind. Lee şi-a încruntat sprâncenele înainte să o urmeze.

  - Sfinte!

Şi-a dus mâinile la gură, lacrimile curgându-i pe obraji. În living, pe canapea, stătea Becky. Avea privirea pierdută, ațintită către televizorul stins. Arăta altfel, deşi înfățişarea nu i s-a schimbat. Părea absentă, aproape nebună. Luna îi mirosea piciorul , iar când a dat de aroma stapânei sale a sărit fericită pe ea, lingându-i umărul. Dar Becky nu reacționa. Stătea în aceeaşi poziție , parcă era in afara trupului său. Lee a fugit către ea, luând-o în brațe şi strângând-o de parcă ziua de mâine nu mai exista.

  - Rebecca, mi-am făcut atâtea griji! Unde ai fost? De ce nu ai răspuns la telefon?

Dar  blonda nu i-a răspuns. Lee nu a văzut-o niciodată aşa. Părea că fata şi-a pierdut orice dorința de a trăi, ca şi când şi-ar fi pierdut inima.