Șoapte de necrezut
În întuneric greu aud
Și vreau să le ascult;
Nu vreau să mă cufund
În somnul ce nu-mi place mie
Dar care mă face vie.
Ochii mă ustură,
Dar vederea nu o pierd.
Oboseala-ntunecă
Al vederii dar de preț,
Dar nu mă oprește nici când
Să nu mai văd în al meu gând.
Să scriu nu e greu
Dacă am pe degetul meu
Un inel din cristalin de diamant
Ce nu se sparge de cât s-a bombat.
Toată noaptea cred că visez
În pseudo-odihna nocturnă,
Dar nu visez, ci doar trăiesc,
Iar ochiul viu nu se mai culcă.
Creierul mi-e obosit,
Și beția de nesomn
Curge cu al său alcool
În sufletul odihnit
De-al hârtiei mele drog.
Beau shoturi de cerneală,
Trag pe nas file de cărți,
Fumez mine de creion,
Și-mi aprind țigări de foi,
Cu scântei de neuron,
Ce luminează abisul gol
Din creierul meu de om.
Privind orb prin întuneric,
Eu adesea mă gândesc,
Că cu voia mea greșesc
Cugetând în mod prostesc;
Noaptea-n greșeală visez,
Ziua vreau să mă trezesc,
Dar nu pot; căci nu visez,
Eu doar trăiesc.
CITEȘTI
Suntem iluzii vii dintr-o iluzie moartă
PoetryAș vrea să-mi expir viața într-un balon de sticlă, Și să-l pictez de-ndată cu versuri fără rimă, Și să îl sparg în cioburi de negre idealuri...
