Diabolik Lovers [] Bloody Secret

Mukami Brothers

- Ayato, ce naiba? îi spun apropiindu-ma de el.
Îmi face semn sa tac si se duce către Sayuri. Îi aruncă o privire plină de ură si dezgust si îi ridică bărbia cu două degete.
- Dacă te mai pune naiba sa vorbești asa despre Yuki a mea, jur ca te spânzur în pădure si te las acolo ca hrană pentru lupi! îi spune răspicat si atat de amenințător încât mai mult ma speriasem eu.
Sayuri tremura vizibil si îl privea îngrozită. Se da brusc în spate , își pleacă capul în fața lui si pleacă repede.
- Haide, Yuki. Mergem. îmi spune roșcatul si ma împinge spre ieșire.
Când am ieșit pe veranda casei, era mult mai liniște si puteam vorbi deschis.
- Ce-a fost asta? îl întreb arătând spre ușă.
- Yuki, eu nu accept ca cineva sa îsi bată joc de tine . De ce nu mi-ai spus?!
Am lăsat privirea în jos asa cum făceam mereu.
- Nu le pot răspunde. Cu toții au dreptate. Sunt oribilă...
Îmi ridică bărbia între două degete si ma privește intens. Atât de intens încât îmi era frică sa nu îmi citească gândurile.
- Nu mai spune asa, Yuki. Nu ești oribilă. Ești minunată si nu trebuie sa îi asculți pe ceilalți.
- Ba nu. Sunt un defect ambulant! Sunt neîndemânatică, stupidă, copilăroasă si cireașa de pe tort, ochii mei...
- Si de asta ești asa de adorabilă! Plus ca ochii tăi sunt superbi. Niciodată sa nu te mai judeci singură.
S-a apropiat fața de a mea , încât ne mai separau doar câțiva milimetri.
Îi simțeam respirația rece si ochii îi scileau într-un mod ciudat, de parcă ar fi sub efectul unei vrăji.
M-am tras brusc de lângă el si mi-am băgat mâinile în buzunar, privind în altă parte.
- Nu... am murmurat eu.
Ayato ma place si știu asta foarte bine. Doar ca eu nu îl pot vedea mai mult decât ca pe un prieten. Îmi este foarte drag. Ca un frate mai mare, a umplut o parte din golul lăsat de moartea lui Ryo.
- Ce nu ? întreabă confuz.
- Lasă... Eu merg acasă. am spus si am început sa merg.
- Te duc eu! se oferi repede si ma prinde de braț.
- Nu-i nevoie. Vreau sa fiu singură.
M-am tras din strânsoarea lui si am înaintat pe străzile întunecate fără sa ma uit în urmă.

Încă două strazi si am ajuns acasă. Abia aștept sa ma arunc la mine în pat si sa plâng de viața mea scurtă si banala, fără rost. Știam drumul foarte bine asa ca nu ma mai oboseam sa fiu atentă la el. Pur si simplu nu mai eram atentă la nimic din jurul meu. Ma refugiasem în gândurile mele .
Până când sunt trezită de un râs ce perturba liniștea de mai devreme. Un râs puternic, si apoi o siluetă de ce îndrepta spre mine. Am dat să merg mai repede când am auzit vocea unui bărbat.
- Unde fugi, păpușă?
După voce mi-am dat seama ca era beat. Inima aproape îmi sarise din piept si am vrut sa fug dar omul ma prinse de braț si ma privi cu pervers.
Nu cred ca are mai mult de 20 si ceva de ani. Cămașa îi era descheiata la primii nasturi lăsând la vedere o parte din pieptul lui bine lucrat .
- Ma studiezi , pisi? întreba zâmbind pervers.
Mi-am tars mâna încercând sa scap dar nu puteam. Ma tras mai aproape si ma îmbrâncit în peretele unei clădiri.
Am început sa ma zbat si sa tip după ajutor. Da! Mult noroc sa ma audă cineva! Nimeni nu umblă prin cartierul asta ,mai ales noaptea!
- Lasă-ma, javră ordinară! tip către el si palma lui face contact cu obrazul meu.
Câteva lacrimi se preling pe obrajii mei. La naiba cu mine si cu conștiința mea! De ce nu l-am lăsat pe Ayato sa vină cu mine?!
- Taci naibii, curvo! urlă . După ce termin cu tine nici sa vorbești nu vei mai putea!
Se pregăti sa îmi dea si a doua palmă,când i-a fost oprită în aer de brațul altcuiva.
Omul este aruncat în cealaltă parte a străzii si fața me văd doi băieți. Doar nu au si ăștia de gând sa ma bată, nu?
M-am uitat la ei speriată. Tremuram din toate încheieturile si ochii îmi erau plini de lacrimi .
Unul dintre ei se apleacă si îmi sterge lacrimile.
- Nu te teme. Nu îți vom face rău.
Puteam distinge părul lui blond si o pereche de ochi albaștri.
Simțeam cum încep sa cedez si în următoarea clipă am văzut doar negru în fața ochilor.

******
Ochii mi se deschid cu greu si privesc în jurul meu. Nu cunoașteam nimic. Unde sunt? Ce sa... Apoi ma lovește amintirea de azi noapte.
Cine erau tipii ăia? Si din nou, unde sunt?!
- Te-ai trezit! se aude o voce energică din spatele canapelei pe care stăteam.
M-am ridicat în capul oaselor si am văzut aceeași claie blondă de păr si aceeași ochi albaștri. De data asta îi vedeam clar toate trăsăturile si de ce tipul seama ca scos de pe coperta de la Playboy?
- Unde sunt? Si cine ești?
- Numele meu e Kou si ești la noi acasă?
- Care noi? întreb confuză.
- Eu si frații mei. Ai noroc ca am dat de tine aseară. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu apăream.
- Ohh, mersi ... Cred.
Blondul chicoti si îmi făcu cu ochiul. Recunosc, ființa asta e adorabilă.
Obrajii mei se simt calzi, semn ca m-am înroșit.
Îmi pun fața în palme încercand sa ascund roșeața si îmi scutur ușor capul.
Stai, uit ceva. FUCK!
- Trebuie sa plec! Sigur mama e îngrijorată! O Doamne! O sa ma omoare! tip agitată.
- Copilă, taci! Dacă mai țipi mult o sa trezești morții! se auzi altă voce din pagul ușii, unde stătea un alt băiat, sau mai bine spus copac.
Am facut și am privit spre păluga de la ușă.
- Mamă , ce înalt e.... murmur si îmi lipesc spatele de canapea.
- Ai spus ceva? întreba cu o sprânceană ridicată.
- Nu, nimic!
- Yuma-kun, nu mai speria fata! se revoltă Kou încruntându-se. Cum te numești, Neko-chan? ma întrebă.
- Ammm, Neko ce? Nu conteaza! Eu ar trebui sa plec.
- Dar abia te-ai trezit! răspunse Kou făcând botic.
Am mai spus ca e adorabil?
Atunci își făcura apariția alți doi tipi. Unul cu părul cenușiu si ochi albaștri, ce avea o carte în mână si celălat... Oi dă viață mea! Ce are săracul băiat?! Zici ca a fost atacat se o armată de veverițe turbate! Sau ca a fost mumificat si a revenit la viața!
Brunetul ma fixa cu privirea și îmi ridică bărbia cu două degete.
- Cum te simți?
- Bine... Cred. Dar chiar trebuie sa ajung acasă! Mama o sa ma omoare!
- Nu îți face griji. Odihnește-te, Yuki.
Rămân înghețată când îmi spune pe nume.
- De unde...
- Îți știu numele? L-am aflat.
- Dar cum? Eu nu îmi amintesc sa va fi spus cum ma numesc.
- Asta nu contează acum. Eu sunt Ruki iar el, Azusa. Presupun ca deja i-ai cunoscut pe acești doi cretini.
- Hei! se răsti Yuma.
Kou doar a bombanit ceva de neînțeles si s-a uitat urât înspre Ruki.
- Măcar pot sa îmi sun mama?
- O vei suna mai încolo. îmi spune Ruki.
De ce sunt asa... Secretoși ? De ce tot amână? Am o vagă impresie ca tipii ăștia nu sunt ceea ce par.
- Ce ascundeți voi? întreb pentru mine
- Nu ai vrea sa știi. răspunde Kou si îmi face cu ochiul având pe fața un zâmbet sinistru.
Îmi plimb privirea peste fiecare. Aveau privirile ciudate. De parcă erau flămânzi si ochii lor luceau uitându-se la mine din toate părțile.
Îl văd pe Yuma zâmbind, lăsând la vedere o pereche de canini prelungiți.
Atunci pulsul mi-o ia razna și măresc ochii privindu-i din nou pe toți la rând, mutându-mi ochii de la unul la altul rapid si încercam sa îmi coordonez bătăile inimii. Un singur nume îmi tot răsuna în minte alături de vorbele prietenilor mei.
Pericol. Sânge. Vampiri. Mukami

Da, încă trăiesc
Îmi pare rău ca nu am fost activă pentru muuuult timp dar acum e vacanță si voi posta mai des

Pwp ^^