《 𝕀ℕ𝕊𝕆𝕄ℕ𝕀𝕀 》

I Capitol-Coșmarul din trecut

                                           27.02.2018

Eren povestește:

**********************************************************

Îmi deschideam ochii leneș,mă ridicam în capul oaselor,pătura roșie și moale era pe umerii mei și îmi dădea o oarecare căldură ce îmi inspira pace și liniște.După ce îmi frec ochii și reușesc să desting mult mai bine lucrurile îmi dădeam seama că sunt din nou în locul mult iubit,în locul unde am copilărit.Zâmbeam bucuros în fața mea,vedeam o femeie de statură medie,cu părul lung și castaniu cu firele subțiri și prinse într-o coadă.Continui să o privesc cercetător și curios,îmi era familiară și totodată țineam mult la el nu puteam înțelege de ce.

Femeia slabă se întorcea cu fața la mine era chiar ea,mama cea care mi-a dat viața și m-a iubit mereu necondiționat,sacrificându-și propria viață pentru a mă salva pe mine,eu...cel care i-a provocat mereu probleme,fie am supărat-o prin comportamentul meu imatur sau irascibil.Mă privea blând cu ochii căprui și strălucitori parcă o ploaie de stele s-ar fi revărsat în irisul său,zâmbindu-mi cum căprioara își privea cu fericire și drag micuțul ied așa și ea mă mângâia pe mine cu mâinile sale catifelate,mama avea acel miros de flori îmbietoare pe care nu l-aș putea uita în veci.Mâinile sale albe și fine se strecurau ușor printre firele mele de păr castanii,zburlite și ciufulite mângâindu-mă cu blândețe.Însfârșit simțeam din nou aceea iubire paternă,iubire pe care nu am mai simțit-o de mult și de care sincer îmi era extrem de dor.Îmi încolăceam brațele în jurul taliei mamei mele,nu îi dădeam drumul de parcă nu aș mai vrea din nou să simt aceea durere și să am din nou mustrarea mea de conștiință care îmi distruge inima și sufletul exact ca o carie,mă presa ca o piatră grea și mă urmărea încolțindu-mă ca un strigoi nemilos.Mama să fie doar un vis?Sau chiar am ieșit din coșmarul pe care îl numesc eu viață.Lacrimile îmi cădeau pe obraji,lacrimi grele ce se rostogoleau încetinel până la gât.Nu erau lacrimi de durere sau de suferință erau lacrimi de bucurie!Însfârșit mă simt fericit și iubit.Mama îmi săruta fruntea și îmi ștergea lacrimile,privirea fiindu-mi încețoșată din cauza lacrimilor,o țineam strâns în brațe.Vocea suavă a mamei îmi îndulcea ziua:

-Fiule te rog nu mai plânge!

-Mamă orice dar nu mă mai părăsi!Nu mă mai lăsa...

-Eren știi că te iubesc,și mereu sunt în spatele tău și te păzesc orice ar fi.

-Te iubesc și îmi pare rău...

-Pentru ce îți pare rău dragul meu?

Luam mâinile mamei și le duceam aproape de mine,simțindu-le mirosul minunat de mireasmă îmbietoare și lăsam ca lacrimile să cadă,îmi lăsam ca sentimentele să se descarce,ea privindu-mă îngrijorată:

-Îmi pare rău că nu te-am salvat,îmi pare rău că nu am fost fiul pe care ți l-ai dorit și îmi pare rău că am fost slab!

-Nu trebuie să îți pară rău puiule,trebuie să trăiești!Trebuie să trăiești în fericire dragul meu!Fericirea ta e fericirea mea.Nu vreau să văd ochii aceștia frumoși cum plâng!Bine?

Zâmbeam,înțeleg ce vrea să zică dar eu nu mă dau bătut nu vreau să renunț la răzbunarea mea!Eu voi distruge orice titan de pe lume,se vor înbăia în propriul sânge!

În preajmă mirosea așa bine,a scorțișoară cu mere această compoziție minunată doar într-o plăcintă presărată cu nucă.Mirosea așa de bine,a copilărie!Mâncam din aceasta alături de prietenul meu cel mai bun, Armin.Un băiat bun,onest care și el caută dreptate dar e prea timid.Statura sa fizică este construită și modelată frumos și elegant,părul tuns bob și blond ca aurul,ochii albaștri ca cerul senin.Pe lângă Armin o mai aveam și pe Mikasa ,e o fată de treabă dar e prea enervantă în punctul acesta de a mă proteja pe mine și devine din ce în ce mai nașpa și mai stânjenitor,mă simt ca un copil de 5 ani care nu se poate descurca singur.Dar toate acestea fac parte din copilăria mea,aș mai fi putut avea multe momente incredibil de frumoase de acest gen dar titanii aceștia haini mi-au distrus toate visele,dorințele,idealurile...tot!