《 𝕀ℕ𝕊𝕆𝕄ℕ𝕀𝕀 》

Capitolul XVI-Te-am avut și te-am pierdut

Eren povestește:

   Alergam spre femeia care îmi era atât de cunoscută parcă aș cunoaște-o de o viață aș fi vrut să renunț din a mai o urmări dar ceva anume îmi spunea să o ating.Să nu o las baltă să nu renunț la ceva la care iubesc și țin.Creierul care mă avertiza prin frică, îmi spunea să nu o urmăresc, aș avea eu să regret prin alegerea pe care o voi face?Eu am regretat multe alegeri.Prin urmare eu nu ascultam ce zice creierul și voi face ce îmi vor dicta sentimentele lucru pe care îl fac dintotdeauna și care m-a dus până acum aici.Prin sentimentul de ură față de titani din ziua în care mama a fost ucisă,furia față de situațiile penibile în care sunt pus sau disprețul față de mulți oameni atât de lași care refuză să lupte și să facă un bine pentru umanitate.Aceste sentimente m-au împins spre dorința de răzbunare sau dorința de a face ce e drept,corect și de a fi liber în afara zidurilor.

   Am ajuns până în fața casei mele părintești,asta e atât de...imposibil!cum să fie la fel ca acum 5 ani neatins de vreun titan?este la fel ca atunci,la fel de când eram mic așa de pașnică,îmi inspira o anumită siguranță și un sentiment de căldură sufletească.Observam femeia misterioasă de o statură slabă și înaltă care intrase în casă așa că decid să intru în casa asta uitată de mine,uitată de timp,păstrată într-un colțișor al creierului meu și care a sperat să fie dată dispărută dar acum o revăd iarăși și...stârnește atâtea amintiri dureroase și distruse...Am împins ușa de lemn ușor și pășeam încetul cu încetul pe podeaua veche și putredă  care scârțâia în urma acțiunii mele,măream pasul până în fosta cameră unde mă vedeam pe mine când eram copil de 9-10 ani.Eram speriat stăteam și tremuram în pat și strângeam pătura în pumni scâncind și plângând și prefăcându-mă că dorm,mă apropiam și mai mult de acel copil dar tot nu își deschidea ochii "De ce îmi era frică?ce aveam?ce se întâmplă?" astea erau singurele întrebări din capul care mă bulversau în momentul de față.

  Mă uitam pe jos și vedeam urme de pași care au fost murdărite de sânge,imprimându-se în acea podea,crengile băteau destul de tare în fereastră iar noaptea se așternuse considerabil de mult și de repede.Un om,nu puteam desluși cine e sau ce voia dar observam prea bine pot zice mult prea bine ce făcea el,târa după el cadavrele părinților mei,fără pic de milă,fără pic de conștiință sau de regret și cu o lipsă imensă de umanitate.Le punea tacticos și frumos într-un mod elegant pe scaune în fața patului în care dormeam eu în varianta copil.

  Mama era îmbrăcată într-o rochie de bal,albastră ca marea cu părul ciufulit și deranjat,încălțată în pantofi negrii plin de noroi cu un mic toculeț pregătită parcă să meargă la un eveniment special,fața mamei care aș fi sperat să fie decât o simplă mască care doar să mă sperie era plină de sânge,tenul palid,fața cusută de la maxilar până la nas,ochii scoși și aruncați pe jos,fruntea femeii era tăiată adânc gura fiindu-i căscată umplută cu sânge observând in gura ei urme ale organelor de exemplu în cavitatea ei bucală încă se observa fărămițe din ficat nu știu dacă era al ei sau alt cuiva dar îmi era mult prea frică să mă aopropii, arăta mai degrabă ca un cadavru scos din autopsie,tata arăta mai groaznic părți ale membrelor îi erau tăiate sângele cald încă se mai scurgea, părul îi era tăiat din toate părțile,buzele cusute iar de la frunte până la tâmplă și nas era cusut,mirosea oribil,erau deja morți după mirosul de cadavru.Nu puteam să mă abțin așa că am scos un țipăt înspăimântat corpul îmi tremura,gânirea nu îmi mai fu limepede,pupila ochilor mi se micșora brusc și întindeam mâna spre ei lăsând ca șiroaiele de lacrimi să se scurgă abundent pe fața mea palidă și surpinsă îmi încordeam maxilarul orice mușchi din mine se contracta în acel moment scoțând o respirație sacadată,mă îndepărtez câțiva pași închizându-mi pleoapele în speranța de a fi un vis sau coșmar îi deschideam dar totul era în zadar nu mă puteam trezi eram nevoit să sufăr la ce îmi transmitea subconștientul.Ce ar trebui să înțeleg?cât de slab sunt...cât de idiot sau imatur ori incapabil sunt.Nu!Asta nu e o realitate!Nu asta trebuie să îmi imaginez și gândesc.Căzusem în genunchi,transpiram abundent,inima bătea în inimă ca al unui iepure vânat îmi strângeam firele de păr în pumni rămănând cu ele în mână,scrâșneam din dinți și țipam alt lucru nu puteam să fac,nu aveam cum să îmi controlez sentimentele,niciodată nu am putut să o fac și nici acum nu vei putea...E prea multă teroare,e o durere zduncinătoare și cruntă și doare al dracu de tare!Trebuie să îmi revin...trebuie să o fac!Mă voi gândi la răzbunare...mă gândesc la ură și așa voi uita de scena din fața mea.Voi reuși!