Naratorul povesteşte:
Eren privi speriat spre sabia făruită din oțel,tremura mărind ochii,se uita mai întâi la palmele sale cu degete lungi și subțiri,scrâșnind din dinți după își muta capul furios.
-Nu îmi pot păta mâinile de sângele soldaților și camarazilor mei!
-De ce nu ai face-o?Ei te-ar fi ucis fără sentimente.Haide Eren,alege ce e corect pentru tine.
Tânărul stătea în genunchi pe pământul ud și șovăitor,mutându-și ochii într-o parte și alta.Înăuntrul său purta un război, întrebându-se "Ce alegere să iau?".Necunoscutul se apropia de băiatul prea tânăr care nu își dădea seama că așa este manipulat,se pune pe vine fiind la nivelul lui,luându-l pe Eren de mâna dreaptă îi înmâna sabia după își strecura degetele printre firele subțiri de păr,aspre și șatene apropiindu-l și mai mult de el și șoptindu-i la ureche,rece și apăsat ca un șarpe:
-Băiete...gândește puțin!Mămica ta nu a murit numai din cauza titanilor ci din mare parte din vina soldaților lași și slabi!
-C-ce...nu e adevărat!răsuflarea îi este grea,în gât i se punea un nod și respirația i se tăia.
În mintea lui apăru ca o fulgerare momentele următoare:
"
Bătrânica,cea care avea și ea un fiu singurul sprijin, care era în Armata de Recunoaștere își căuta îngrijorată odrasla.Primi de la Comandant singurul lucru care rămăsese din copilul ei...o biată mână,plină de sânge înfășurată într-un veșmânt alb.De ce alb?Albul e puritate și cum să se explice puritatea în felul ăsta?Femeia începu să plângă cu amar.
-Asta e singura parte pe care am putut-o salva din el!spune bărbatul înalt
Bătrâna căzu în genunchi ținând la piept mâna fiului său în timp ce plângea,Comandantul se apleca lângă ea încercând să o consoleze.
-Dar...fiul...meu a fost util...nu?întreba ea cu speranță Poate nu a fost un erou,dar măcar a murit ajutând omenirea să riposteze nu?!
Comandantul privea deznădăjduit, cuvintele i se înfigeau ca o săgeată în suflet,nu mai știa ce să răspundă,după câteva secunde își face curajul să zică:
-Bineînțeles!Nu...În misiunea aceasta, noi...Nu,chiar și după toate misiunile noastre,încă nu am făcut niciun progres!Sunt un ratat.Doar mi-am lăsat soldații să moară în dreapta și-n stânga!Și nu am reușit să aflăm nimic folositor despre titani.zice lăcrimând Comandantul cu părere de rău uimindu-i pe oamenii îndurerați care se aflau în acel moment acolo,auzind și Eren cu propriile sale urechi adevărata putere a Armatei de Recunoaștere.Soldații rămași care erau și ei răniți critic plecă lăsând în urmă numai regrete care nu le vor fi la îndemână niciodată.
În anul 845 titanii invadase Districtul Shingashina,la momentul când Carla,mama lui Eren era sub dărâmăturile casei sale sosii și Hannes.
-Hannes!Ia copii și fugi!zicea femeie în disperare pentru a-i fi salvați copii
-Nu mă subestima Carla!Voi ucide titanul și vă voi salva pe toți trei!
-Stai,nu te poți lupta cu el!spune Carla țipând dar în zadar
Are dreptate,dar așa îmi pot răsplăti datoria!Își spuse bărbatul scoțându-și săbiile din echipamentul tridimensional dar când ajunge în fața titanului totul ia o întorsătură drastică,se sperie de fața titanului terifiantă și fuge.Îi ia pe copii, lăsând-o pe Carla în urmă și sacrificându-se pentru binele lor.În țipetele disperate ale lui Eren,omul nu se putea opri.Fugea...copilul de numai 10 ani privind trauma morții mamei sale sub ochii săi,fiind șocat și totodată blocat. "
CITEȘTI
《 𝕀ℕ𝕊𝕆𝕄ℕ𝕀𝕀 》
Action*╔═══❖•ೋ° °ೋ•❖═══╗* Persoana a III a povestește : Eren înecat în disperare și în frica de a rămâne singur și de aș trage alți oameni după el spre moarte; Levi , omul ce îndrumă un destin riguros și își dorește libertate în loc să stea închis în nișt...
