O iubire de o vara(Munteni)

Sunt aici si nu mai plec!

Ajung la gara imi vine sa plâng in continu.
"Ajutor va rog!"Asta strigăm in interiorul meu...
Pe bune...cum sa ma lase asa...
Ies din gândurile mele cand doamna de la tejghea ma intreaba ce vreau.
Mi am luat bilet către Constanța.
Ma asez in compartimentul meu...ciudat eram singura..
Mai bine. Nu ma vede nimeni plângând.
Eram pe telefon concentrată trenul abia pornise iar cineva imi deschise compartimentul si se așeză în fața mea. N am băgat de seamă n am vrut să mă vadă in halul asta si dupa sa stau sa dau explicați.
"Hei..esti Ok?"
O voce răgușită dar foarte cunoscută ma intreaba. Abrob subtil fara sa ridic capul din telefon...
"Dar de ce nu ridici capul din telefon?" Imi pune a doua intrebare.
Imi iau un șervețel ma șterg de lacrimi si ridic capul din telefon. Raman statuie. Imi iau bagajul si dau sa plec dar ma apuca de mâna si ma trage peste el.
"Nu pleci nicăieri. Stiu ca am fost un prost.."
Vorbele astea imi răsuna în cap și ma abțin cu greu sa nu izbucnesc odata in plâns. Prea târziu. Am izbucnit si il loveam in piept cu pumni. Stiu  ca nu l doare.
Eu: Cum ai putut?! Cum?!
El: Am fugit de responsabilitati...iartă ma. Dar acum sunt aici si nu mai plec!
Il iert am o inima buna plus ca l iubesc enorm...si ca copilul asta merita un tata...