Rămâi

Capitolul 1

"oamenii pleacă

și cum

au făcut-o

rămâne mereu."

Rupi Kaur - "Lapte și miere"

   Kentucky, 15 iunie 2016
   1:07 a.m.

   —Cred că aici trebuie să virezi la dreapta.

   —Nup, la stânga. Trebuie să ieșim pe autostradă.

   —La naiba! Chiar m-am îmbătat, spune Noah râzând ca un copil.

   Zâmbesc complice și trag de volan la stânga. Da, se cam îmbătase. Nu la fel de tare pe cât m-aș fi așteptat, dar suficient cât să uite drumul spre casă. Și să se dezbrace aproape de tot la petrecere în mijlocul mulțimii. Și să sărute jumătate din fetele de la petrecere. O noapte de neuitat, într-adevăr. Cred că o să rămân cu traume pe viață.

   —Frate, o să ajungi mare vedetă pe youtube, exclamă Dylan de pe bancheta din spate.

   Nici el nu e prea treaz, de altfel. A apucat să îl filmeze pe Noah în timp ce se dezbrăca și dansa pe una din mesele de la petrecere și acum îi face în ciudă cu asta. Nu că el ar fi singurul care l-a filmat, dar îl tot amenință de atunci că o să posteze videoclipul pe youtube.

   —Oh daaa! ciripește și Scarlett fericită. Dar eu tot voi avea coșmaruri toată viața din cauza acelui dans. Serios, Noah. Puteai să dansezi cu hainele pe tine. Zci și eu.

   —Oh Doamne, Serenity ! Dă muzica aia mai tare. Nu vreau să-i mai aud pe idioții ăia doi, se plânge Noah.

   —Nu-mi face iubita idioată, cretinule! amenință Dylan.

   Râd amuzată și dau muzica mai tare. Un remix de la o melodie populară bubuie acum în boxe și ne relaxăm cu toții. Îl privesc pe Dylan cum își lasă capul să se odihnească pe umărul lui Scarlett din oglinda retrovizoare și un val de bucurie mă străbate. Ăștia doi sunt tare adorabili împreună.

   Petrecerea nu a fost la fel de bună pe cât ne-am așteptat, dar am fost toți patru așa că nu a contat prea mult. Și băutura a avut meritele ei prentru prietenii mei, desigur. Pentru că eu nu prea consum alcool, m-am oferit voluntară la condus. Nu că m-ar deranja. Ba dimpotrivă, mă calmează.

   Abia aștept să ajung acasă și să fac o baie fierbinte. Deja pot simți căldura așternuturilor. Asta  mă face să fiu entuziasmată. Lucrurile mărunte mereu mă fac mai fericită. Probabil că zâmbesc pentru că Noah nu ratează ocazia de a mă complimenta.

   —Ești o ciudată, îmi spune Noah privindu-mă încruntat și mijindu-și ochii la mine.

  —Taci din gură, Horan, îi răspund eu încercând să par răutăcioasă, dar fără prea mult succes. Acesta rânjește mândru.

   Îl iau ca pe un compliment și el știe asta.

   Când îmi întorc privirea la drum, o mașină de pe sensul opus apare brusc în fața mea și privesc cu ochii mijiți înainte incapabilă să scot vreun sunet sau să îmi mișc vreun mușchi. Nu am timp să trag de volan pentru că se izbește violent de noi. Toți prietenii mei îmi strigă numele, dar eu pierd deja controlul volanului. O altă mașină din spate ne lovește și orice încerc eu să fac e inutil. Suntem zguduiți puternic și mașina noastră se întoarce pe o parte și se rostogolește de câteva ori. În tot haosul pot să-mi dau seama că am ieșit de pe drum și am ajuns undeva pe câmp. Prietenii mei țipă, dar eu sunt atât de paralizată de frică încât toate cuvintele mi se opresc în gât. Ochii mi se închid involuntar și toată lumea mea e dată peste cap. Și la propriu și la figurat.