Iubește-mă din nou

1. Suflet Ratacit

                                                                  1. Suflet Rătăcit

Astăzi trebuia sa fie o zi specială. Astăzi trebuia sa am o zi doar a mea in care sa ma bucur de suferita pe care am primit-o și sa îmi trăiesc durerea ce îmi cerea asta.
Era ora 8:30, dimineața. Încă stăteam in patul meu moale si confortabil, sub pătura călduroasă ce ma făcea sa nu îmi mai doresc sa ies din acest confort divin.

Ma zvârcolesc in toate părțile timp de câteva minute, după care hotărăsc a ma ridica in capul oaselor, frecandu-mi ochi ușor cu dosul palmelor. Casc in timp ce ma întind, iar apoi ma ridic cu greu din pat, uitându-ma pe fereastra . Soarele cel strălucitor și arzător, era prezent pe cer, gadilandu-mi colțurile feții cu razele sale, schițând un mic zâmbet.

Ma întorc cu spatele, împleticindu-mi leneșă picioarele spre baie. O data intrata in baie, ma privesc in oglinda admirându-mi oribilitatea ce o vedeam reflectata in aceasta. Priveam dezgustata de ceea ce vedeam. Nu ma plăceam pe mine însămi nici in ruptul capului, dar reușeam sa ma suport cât de cât. Nu ma consider vreo zeița a frumuseții, cred ca niciodată nu am făcut asta. Nu am avut de ce. Cine ma accepta ma accepta așa cum sunt.

Schitez un mic zâmbet ștrengar pe fata mea, uitându-ma la firele rebele de par ce mi se electrizaseră. Rad de mine însămi, pentru ca arătam de parca făcusem contact cu priza.

Stau pe gânduri, timp in care îmi scot din sertar peria de par, trecând-o rapid printre firele șatene de par. Ma gândeam dacă e o idee buna sa îmi schimb culoarea parului, poate un negru . Oare mi-ar sta rău bruneta? Rămân blocată precum o stana de piatra privind in gol și gândindu-ma la tot ce am trăit pana acum, la toate momentele ce le-am avut cu fiecare dintre prietenii mei. Mai ales cu el. El fiind fostul. Un băiat care mi-a rupt sufletul in doua și care ma sufoca cu simpla sa prezenta. Un băiat care nu era capabil sa ma facă fericita atât cât mi-as fi dorit și in care nu mai puteam avea încredere deloc. Am decis sa îl uit. Am reușit.
Dar gândul ca nu voi mai gasi niciun băiat care sa îmi facă viața mai frumoasa și sa ii dea o pata de culoare ma perturba in fiecare zi, începând sa cred ca la mine este ceva defect.

Din ziua aceea nu am mai iubit pe nimeni, nu am mai reușit. Uitasem ce înseamnă sa iubești și nu mai eram capabilă sa simt ceva pentru nimeni, am încetat sa mai cred in iubire. Era un curând pe care eu, in momentul de fata nu îl mai înțelegeam și nu îl mai simteam. Nu mai știam ce înseamnă "sa iubești" . Era ceva total ieșit din comun pentru mine, ceva ciudat ce nu îmi dădea pace, dar eu o comparam cu liniștea sufleteasca. Era doar liniște in sufletul meu. Nimic mai mult. Doar liniște combinata cu durere dar care era ameliorata, simtindu-ma precum o piatra cu mai multe măști ce le schimba in fiecare zi pentru ca nimeni sa nu își dea seama ca sufăr . Nimeni nu trebuia sa știu ca sunt slaba ci puternica.

- Raven!

Gândurile îmi sunt răvășite de către vocea mamei ce îmi strigase numele.

Îmi întorc privirea văzând-o in pragul ușii privindu-ma cu o fata amuzata.

- Ce este? Am replicat privind-o serioasă.

- Trebuie sa te grabesti.

- De ce?

- La 10:30 începi orele Raven. Ai uitat?

Stau câteva secunde pe gânduri amintindu-mi ca trebuie sa măresc pasul și sa ma grăbesc caci trebuia sa fiu devreme acasa la Mayra, pentru a merge împreuna la liceu.