Dragostea e criminala (Yaoi/ BL/ +16)[FINALIZAT]

14

Anglia sunt aici. Cel mai fericit om de pe pământ eu eram. Am reuşit cumva să îl mint pe prof că Axel este tutorele meu şi că voi sta cu el. Oricum şcoala ne plătea totul, aşa că le convenea să plătească mai puţin.

Este seara aşa că mergem la un restaurant să luăm cina. Mâine dimineaţă în jur de ora 8 ar trebui să fiu la galerie şi să-mi expun lucrările, deşi galeria se deschide în jur de ora 13 sunt o mulţime de lucruri de făcut. Sunt prea entuziasmat ca să mănânc, dar la rugăminţile lui Axel am ciugulit ceva din farfurie.

Noaptea a trecut ca naiba. Cred că m-am fâţâit în tot patul, până am fost imobilizat de cineva, care se săturase şi voia să doarmă. Aşa că m-am abţinut, şi într-un final am adormit.

La 8 am fost în faţa galeriei împreună cu profesorul, nu după puţin timp au venit şi alţi elevi şi studenţi. Aşa că ne-am grupat pe ţări. Se pare că eu eram singurul minor. Ceilalţi 4 erau studenţi şi chiar doi dintre ei în ani terminali. Mă simţeam în dezavantaj.

Înainte cu puţin timp de deschidere apare şi Axel cu costumul meu, după ce m-am schimbat arătăm ca un Badboy din revistele pentru adolescente.

Au venit rând pe rând tot felul de critici de artă, interesaţi sau mai puţin de picturile mele. Ca participanţi aveam voie să alegem în ce scop ne vindem lucrările. Fie pentru profit personal fie pentru donaţii. Majoritatea alegeau profitul, deoarece o lucrare bine făcută necesita şi materiale de calitate, care sunt cam scumpe. Dar mie nu-mi pasa fiindcă aveam de unde să dau. Aşa că am ales că îi donez unei fetiţe care avea nevoie de o operaţie urgenţă. Se pare că lucrările tuturor s-au licitat la sume destul de mari, deşi suntem nişte necunoscuţi. Aşa că totul s-a terminat cu bine. Am ajuns pe la 4 dimineaţa la hotel, doarece după expoziţie s-a ţinut şi un banchet la care am fost obligat să stau.

Pe la 11 ies din hotel cu toate bagajele şi mă îndrept spre maşină. Axel era încă în cameră când se aude o bubuitură la etajul la care am fost cazaţi. mă uit uluit şi nu îmi vine să cred. Arunc bagajele în maşină închiriată şi mă întorc în fugă în hotel, după ce am reuşit să trec de turma de oameni care coborau scările ajung în sfârşit. Axel era întins pe jos inconştient, iar pulsul aproape că nici nu se simte.

.....................

Mah a venit de urgenţă în Anglia şi momentan completează actele de transfer. Vrea să-l aducă pe Axel cât mai aproape de casă. Poliţia încă face cercetări, iar eu stau în spital, nimeni nu poate să ne garanteze că se va mai trezi.

...

A trecut o săptămână de când Axel a fost adus în ţară, încă se afla în comă şi nu răspunde la stimuli. Ancheta mea şi a lui Vlad încă se desfăşoară. Încercăm cu disperare să aflăm cine a putut să facă aşa ceva şi de ce a făcut. Până în acest moment avem un chip şi un nume care este de negăsit, a intrat pur şi simplu în pământ.

...

După o lună reuşesc să dau de urma atacatorului, surpriză era chiar un fost angajat. Am aflat că a fost iubitul lui Axel înaintea mea şi că bomba era pentru mine. A fost dat afară pentru trădare, pentru a se proteja pe el. Între timp a aflat de mine şi a vrut să mă omoare. Când a văzut că Axel este în cameră şi nu eu l-a sunat şi avertizat. Acesta a încercat să îi salveze viaţa. Măcar nu l-a lăsat să moară. Dar pentru mine nu a contat scuza lui penibilă aşa că am făcut lucrul care mă relaxează, să-l omor.

...

După două luni de comă, se pare că Axel începe să-şi revină, nu mai este intubat, aşa că pot să merg să-l văd.

Intru în salon şi mă îndrept spre el, avea ochii goi. Îl salut iar acesta îmi răspunde senin

- Dar tu cine eşti? Ne cunoaştem?

Instantaneu am început să plâng, nu e posibil să mă fi uitat.

- Nu îţi aminteşti cine sunt? Îi spun printre suspine.

Se mai uita încă o dată la mine şi îmi răspunde sec.

- NU!

Am simţit cum cerul cade pe mine. În acea clipă intra Mah şi cu doctorul în salon. Când mă vede aşa Mah vine lângă mine şi mă întreabă ce am păţit. Doctorul mă ia de-o parte şi îmi spune că este probabil să îşi fi pierdut amintirile din ultimele 3 luni.

................................................................................................................................................................

Puţin cam trist dar nu îl las aşa. Urăsc finalurile triste, urăsc că oamenii să fie trişti, aşa că va apărea şi o parte a doua.