Când te întrebi ce este iubirea, de multe ori ai un dubiu, fie dacă ești iubit, fie dacă iubești. Alteori, cineva se poartă cu tine într-un anumit fel, care pare că pe de-o parte este iubire, pe de altă parte (poate) indiferență și te întrebi ce este iubirea.
Iubirea înseamna pentru fiecare din noi altceva. Fiecare vedem si simțim iubirea în felul nostru. Unii din pacate, nu o simt deloc.
Personal, cred ca fiecare dintre noi a avut sau poate va avea o mare iubire. Acel tip de iubire în care dăruiești totul unei persoane, în care ajuți acea persoană fără să aștepți ceva în schimb, în care fericirea acelei persoane reprezintă fericirea ta la modul "Dacă el/ea nu e fericit/ă nici eu nu pot fi.".
Acest tip de iubire l-am simțit și încă îl simt și cel mai probabil îl voi simți în continuare pentru destul de mult timp.
Poate prin intermediul acestei povești să îi zic așa, persoana pe care eu o iubesc cel mai mult pe lumea asta va afla ce simt cu adevarat pentru ea. De când îl știu nu am avut niciodata curajul să îi spun și să îi arăt cât îl iubesc, pentru că...iubirea nu era reciprocă. Nu ținea la mine în modul în care eu țin la el, iar eu nu aveam curajul să îi spun.
Eram prieteni foarte buni și încă suntem, doar că puțin mai distanțați...cu timpul ne-am mai răcit unul față de celalalt. Am crescut și am vrut să vedem și să încercăm cat mai multe, dar nu ne-am gândit ca totul va ajunge așa. Ne știm de 3 ani și 6 luni, mai exact de pe 15 septembrie 2014.
Prima dată când l-am văzut...am simțit ceva ciudat...părea un sentiment cu totul nou. Mai iubisem și înainte, dar nu am simțit la fel. A fost genul ăla de iubire la prima vedere. Încă îmi amintesc cum era el atunci. Era așa vesel și avea un zambet pe chip ce lumina fiecare încăpere în care intra și îi sclipeau ochii mai tare decât stelele. Parcă era rupt din cele mai frumoase povești. Îmi amintesc și încă simt acele emoții pe care le simțeam când îl vedeam. Îmi era atât de frică să intru în vorbă cu el, nu știam cum să încep, ce să îi zic, dar eram conștientă că voi avea acea ocazie să vorbesc cu el cândva, doar urma să îl văd zilnic pe tot parcursul ciclului liceal. Eram bobocei pe vremea aia...eu eram și încă sunt o fire mai timidă, mai ales când vine vorba de cei de care mă îndrăgostesc. Cu timpul am intrat în vorbă cu el și culmea e că devenise unul dintre prietenii mei cei mai buni, iar asta mă speria. Nu voiam să îl iubesc...nu voiam să mă atașez deloc de el pentru că știam că nu va fi un lucru prea bun. Îmi amintesc cum el venea și mă mai îmbrățișa, iar eu îl respingeam....ahh ce fraieră am fost, acum tânjesc după îmbrățișările lui, iar atunci le primeam la fiecare 10 secunde..... Timpul trecea, iar eu și el ne apropiam tot mai mult, eram prieteni tot mai buni, iar sentimentele mele pentru el creșteau extrem de mult odată cu trecerea timpului. Pe parcursul perioadei de bobocei, am avut ocazia să stau în bancă cu el. Pot spune că a fost o perioadă fericită. La un momentdat ajunsesem să ne facem temele împreună pe wapp... Și uite așa am ajuns noi să vorbim zilnic. Doamne, câte emoții aveam când primeam un mesaj de la el. Simțeam nu fluturi, ci toată grădina zoologică la mine în stomac. Când îi vedeam numele pe ecranul telefonului îmi apărea un zâmbet tâmpit pe buze...un zâmbet tâmpit care apare încă și în ziua de azi....doar că foarte foarte rar pentru că eu și el nu mai suntem ce am fost. Simțeam atatea de la un simplu "Bună ❤". Îmi amintesc că la un moment dat când vedem că îmi dă mesaj aveam o reacție de genul: " Ugh iar îmi dă ăsta mesaj?". Deci noi ajunsesem să vorbim non stop și cel mai important e că nu ne plictiseam unul de celălalt, iar conversațiile noastre se terminau doar din cauza somnului. Îmi amintesc fiecare mesaj de bună dimineața, mesaj care îmi oferea o stare de bine pe tot parcursul zilei și fiecare mesaj de noapte bună, care mă ajuta să adorm atât de bine. Eram atât de nerăbdătoare să vină a doua zi și să îl văd iar, să îl îmbrățișez, să îi vad zâmbetul și acei ochi căprui pe care îi recunoșteam și pe care încă i-aș recunoaște dintr-o mie. Fara sa îmi dau seama a devenit persoana fără de care viața mea n-ar avea nici un sens, cea mai importantă persoană din viața mea. Si deși eram prieteni așa buni si ne înțelegeam de minune...totul avea să dispară în câțiva ani.
