Renata este o fata de 18ani.
Destinul sau ii pregătește ceva special.
Roscata va avea parte de acțiunea vieții ei
'' - Nu ma gândesc la viitor și nu ma gândesc la trecut. Nu ma gândesc nici la ce-o sa fie peste 10 minute. Trăiesc doar clipa, și, cre...
Ne am imbracat amandoua. Este 9 dimineata. Astazi imi permit sa ma rasfat si sa ma relaxez cat pot. Mergem la cumparaturi impreuna. Sigur va fi frumos. Oricum garderoba mea lasa de dorit in ultima vreme. Blonda mea s a imbracat mai repede si neavand ce face s a asezat turceste si a inceput sa cante la chitara bunicii. Chitara ii ramasese mamei mele. Ma jucam mereu cu ea cand eram mica, iar acum a ramas una din amintirile cele mai pretuite cu parintii mei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pentru un moment tristetea ma acapara. Cantecul acela...il auzeam cand eram micuta. Mama mi l canta cand eram suparata. M am oprit simtind cum o lacrima fierbinte imi traverseaza obrazul...Nu! Azi nu voi plange. Ma voi distra si nu ma voi deprima. Mi am sters ochii si am zambit in sinea mea. Am devenit mai puternica. -Rebecca, sunt gata. Hai sa mergem la mall! -In sfarsit, spuse ea privind sfidator. -Bunico, ai grija de tine. Noi vom veni diseara tarziu. Ia ti pastilele si nu uita sa mananci. Te iubesc! -Bine fetelor, si voi aveti grija. Am iesit pe usa tragand in piept aerul curat. Am mers impreuna relaxat discutand si razand. Ma simteam in apele mele dupa mult timp. Se auzi sunetul tare si raspicat al unui telefon mobil. -Rebecca, cine te suna? -Dar nu e al meu...e al tau, Renata. -Al meu? Dintr o data gandul meu fu traversat de posibilitatea ca acel numar necunoscut sa sune iar. Am scos telefonul din geanta si am fost stupefiata sa vad ca ma suna acel numar misterios. De data asta voi raspunde. -Alo? -Buna, roscato. Ce mai zici? -Cine esti? -Cat de tare conteaza? -Spune ce vrei... -Ti au placut trandafirii? Nu ma puteam decide...sa ti iau rosii ca parul tau sau roz ca pielea ta...sper ca ti au incantat privirea. -Nu am nevoie de trandafirii tai. Nu. Nu mi au placut deloc. Nu i am spus ca i am pus intr o vaza in dormitorul meu...nu voiam sa par usor convinsa de gesturile lui. Tot baiat ramane. -Data viitoare iti vor placea. Iti promit roscato. -De ce faci asta? -Fiindca imi placi. Imi plac ochii tai verzi...imi place parul tau...pielea ta...totul. Mi am dat seama ca nu esti genul de fata care se lasa usor. Ador asta. Iti voi arata de ce sunt in stare. -Te rog sa ma lasi in pace. Nu sunt interesata de tine sau trandafirii tai. -Dar nu stii cine sunt. Nu ai vrea sa afli? -Sincer nu. Daca erai un baiat adevarat veneai in fata mea si imi spuneai ceea ce simti, nu te ascundeai in fata unui numar de telefon. -Daca asta este ceea ce vrei... Se auzi un bip si vocea disparuse. Privirea curioasa a Rebeccai imi atrase prima atentia. -Era cel ce ti a trimis trandafirii? -Da.. -Si ce vrea? -Nu stiu...hai sa vorbim despre altceva, ce zici, blondo? -Vreau rochia aia din vitrina! Gata...am pierdut in fata rochiei. Rebecca a dat navala printre manechine alegandu si dupa pofta inimii. Eu am ramas ingandurata dupa telefonul acela. Cunosteam o groaza de baieti. Nu ii bagam in seama chiar daca uneori observam nerusinarea cu care ma priveau. Nu imi doream o relatie. De aceea resping toti baietii. Cu o floare si o vorba nu poti cuceri o fata. Trebuie sa arati ca iti pasa si ca o sprijini. Si baietii aceia nu pare ca mai exista. Am dat si eu navala printre rafturi lasand laoparte gandurile si alegand cate haine si pantofi puteam vedea. Am de gand sa profit de ziua mea libera. Clubul nevizitat de mult timp ne facea cu ochiul.In seara asta o sa iasa foc.
