The mysterious neighbor. /Romanian

Prolog

Prolog  

1 februarie, 1994

 Luminile s-au stins și cu ele, speranța ei. Durerea din părțile ei intime era cea mai acută și mai gravă pe care o simțise vreodată. Ochii îi închiseră strâns, ca și când asta avea să o ajute cu agonia.  

 A numărat secundele in minte, era in travaliu de aproximativ trei ore și soțul ei nu o ajuta deloc. Doar o observa din colțul întunecat al camerei mici, sprijinit de ușa din spate, uitandu-se la sotia lui care era inclinata, cu picioarele deschise, dând naștere unei creaturi nevinovate.  

Anne împinse încă o dată, iar picături de sudoare se vărsau din porii ei faciali. Se incuraja că trebuie să fie puternică, mai ales acum, când el o privea. Trebuia să-i arate că fiul pe care urma să-l aduca pe lume merita toată suferința.

-Te rog!-a implorat femeia cu ochii verzi.

-Mai rezista putin femeie, oricum, nu veti supraviețui niciunul. Nu te mai stresa atat. -a spus soțul ei cu o încruntare.

Cuvintele lui erau ca un pumnal care îi străpunge intestinele dureroase. Cum a putut să se îndrăgostească de un monstru? Se întrebă ea însăși.  

Luă o altă gura de aer și împinse încă o dată.  

După acest efort, strigătul unui copil a inundat dormitorul tăcut.  

Anne, cu puținele puteri pe care le mai avea, se așeză ca să tragă creatura care deja amenința să iasa pe podeaua murdară.  

 L-a șters cu ziarul care se afla pe partea dreaptă și ridică foarfeca ruginita pentru a tăia cordonul ombilical. Când a văzut că copilul avea toate semnele vitale în stare bună sau asta credea ea, l-a înfășurat în ziarul rămas.  

-Gata, scumpule. Shh. -spune ea, leganand creatura.

Dar el nu se oprea, strigatul lui era foarte vioi.

-Daca monstrul ăla nu tace, jur că îl arunc, a murmurat Des.

- Nu, nu. O să-l calmez, dă-mi câteva minute, e nou-născut, murmură ea.

Mâinile îi legăna trupul mic, care acum era linistit in bratele ei, câteva lacrimi ieșind din ochii femei. Îi era frică, temându-se că soțul ei chiar o sa omoare copilul și să distrugă singurul lucru care era acum cel mai important pentru bruneta.  

-Lasă-mă să intru! -Fiica ei mai mare a strigat de cealaltă parte a ușii încuiate.

-Pentru ce mucoaso? -tatăl ei întrebă cu o încruntare.

Ura cand cineva striga, mai ales cand acel cineva era acea fetiță mică si răsfățată. 

-Vreau să-l cunosc pe copil!- ea a strigat încă o dată.

-Des, las-o sa intre, te rog. -spuse Anne.

 Omul doar s-a ridicat lovind tot ce gasea in drum spre usa. 

Anne și Gemma l-au ignorat, reacțiile exagerate ale lui Des era ceva obisnuit. Gemma se apropie, o  îmbrățișeaza pe mama ei și se uită imediat la corpul roșiatic.

-Este băiat, el este fratele tău, a explicat mama ei, mângâindu-i obrajii ei plini de pistrui si arși de soare.

-Woah, e foarte roșu și gras , a spus Gemma, reușind să o facă pe mama ei să râdă.

-Așa sunt bebelusii. Vrei să-i pui numele? Ea si-a intrebat fiica.

-Da! Aș vrea să se numeasca Arnold. - răspunse emoționata.

-Arnold? Acest nume este foarte urât, se plânse mama ei.

-Eu spun să se numească Edward, ca și câinele vecinului. -Des spune în timp ce intra în cameră fără avertisment, poate după ce a luat o gura de aer curat și a încercat să-și controleze temperamentul puternic.

-Eu vreau sa se numeasca Harry.- spune Anne.

-Atunci Harry Edward, a încheiat el frustrat.

-Drăguț nume. Gemma zâmbi, arătând gropitele moștenite genetic de la mama ei.

Noaptea a venit, odata cu ea si odihna bine meritată. Si-a pus capul pe perna avandu-l pe fiul său langa ea. A auzit că soțul ei a ieșit în sfârșit din baie, dar i s-a părut ciudat că nu se culca langa ea, in pat, ci pe podea.  

-Ce faci? Haide, vin-o langa mine, a spus ea, bătand locul liber al patului.

-Nu, nu o voi face -a mormăit. -Nu atat timp cat ala sta acolo.  

-E fiul tău! Cum poți să-l tratezi așa? Ea a exclamat furioasa. Era satula ca el să-și trateze copiii cu dispreț, ca și cum ar fi fost niște paraziți.

-Anne, chestia aia de acolo.-el a arătat spre Harry și a continuat. -Va fi o nenorocire pentru această familie. Crede-mă.

**