The mysterious neighbor. /Romanian

Noi vecini

02

Beauty and a beat de Justin Bieber m-a facut sa ma trezesc  si sa caut telefonul de pe noptiera. Am observat ecranul, mama ma suna si nu cred ca pentru ceva bun. Din nefericire am uitat să-i spun că voi dormii acasa la Babi.

-Bu-Buna, mami- am raspuns intr-o soapta.

-Noah Miller, pot sa stiu unde esti? Este doua  după-amiaza și nu am avut niciun semn de viata din partea ta!- Exclamă furioasa.

- Scuze, am adormit. Vin imediat acasă. Îmi pare rău. - am reușit să articuleze aceste cuvinte și a inchis apelul.

 M-am ridicat cu o viteză impresionantă și mi-am căutat conversii pe podea. I-am găsit sub sutienul Barbarei. Ea și obsesia ei ciudată de a dormi doar în chiloți.  

-Unde te duci? Zici că fugi dintr-un motel după ce ti-ai tras-o cu un tip.- glasul celei mai bune prietene  m-a făcut să mă opresc câteva secunde, eram la celălalt capăt al patului.

-Ce? Ai spus că mă vei trezi devreme, mama ma omoara! Și tu te gândești doar la sex? .-am spus, nervoasa.  Ar trebui să-mi schimb prietena, asta e sigur.

-Oh, haide, așteapta sa îmi pun niște haine și te duc eu acasă. - a tras  păturile și s-a ridicat în picioare, arătându-mi corpul pe care l-am invidiat atât de mult.

Nu era faptul că eu aveam un corp de tabla, dimpotriva. Sânii și fesele mele ies in evidenta într-un mod care pentru mine este incomod, cei mai mulți băieți nu mă priveau în ochi, ci mai jos. Sunt subțire, dar uneori mă apuca plânsul când văd unele proeminențe în locuri unde nu ar trebui să existe.  

-Te uiți la mine ca și cum ai vrea să-mi muști sfarcurile. -a spus ea cu un zâmbet batjocoritor, am mutat privirea pe perete.

-Babi, ai putea să nu mai vorbesti asa murdar? -Am argumentat, privind-o cu o încruntare.

-Noah, ai putea să nu mai vorbești ca o bunică? Presupun că traducerea cuvintelor tale înțelepte ar fi: Încetează să mai fi așa curva. - ea a râs și a terminat să se îmbrace în hainele pe care le avusese cu o zi înainte și și-a luat cheile în mâna dreaptă.

 Sper ca într-o bună zi să am mașina mea.

- Suntem diferite, am spus cu o grimasă, îndreptându-mă spre ușa din față.

-Da, dar ne iubim ca niște surori, nu este asta ceea ce contează? Ea a spus, iar eu am incuviintat imediat. Era adevărat, o iubeam ca pe o soră.

(...)

-Fara ieșiri, fara internet si fara telefon timp de 2 saptamani. -a spus mama mea în timp ce socotea fiecare pedeapsa pe degetele ei subțiri. Abia intrasem pe ușa din față și îmi spunea deja cât de iresponsabila eram. Asta va fi o zi lungă.

-Dar...

-Niciun dar, câtă vreme trăiești sub acoperișul ăsta, faci ceea ce spun eu. -spune fraza ei tipica- Mai bine ai grijă de fratele tău, e afara cu bicicleta. Dar, mai întâi, fa-ți o baie, miroși ca un pescar.

 Mulțumesc mama, și eu te iubesc. N-am văzut-o atât de furioasă cu lumea, mama mea este caracterizată ca o gospodină iubitoare, îngrijită și respectuoasă. Tatăl meu lucrează toată ziua într-o companie ca director general, cu un venit care a ajutat foarte mult, chiar dacă uneori acel venit nu era suficient, așa că a trebuit să obțin un loc de muncă în timpul săptămânii ca o chelneriță într-o mică cantină. Totusi, nu m-am plâns de viață.  

 Singurul lucru cu care nu sunt de acord este că ei nu mă lasă să iasă afară, din când în când o fac, dar nu noaptea, erau foarte stricți. La cei aproape șaptesprezece ani, ca orice adolescent, conform lor, voi ramane  însărcinată și as fi rusinea familiei Miller.  

  Ceva exagerat, știu. Dar am înțeles frica  lor, mama mea m-a avut la șaisprezece ani.  

  Am urcat scările în direcția camerei mele. Am deschis ușa, găsind camera mea într-o stare perfectă, așa cum am lăsat-o..Am mers la dulap si am scos o cămașă albă cu litere negre, o pereche de Vans de aceeași culoare și o pereche de pantaloni neagri. M-am dus la baie, mi-am scos hainele și am intrat in duș.

  După ce mi-am curățat corpul, mi-am schimbat lenjeria și mi-am pus hainele pe care le-am ales cu câteva minute înainte. Am ieșit să mă asigur că nici o mașină nu l-a lovit pe Drew, fratele meu de șapte ani.

  L-am văzut la celălalt capăt al strazii, facand tot ce-i stă în putință pentru a întoarce pedalele și pentru a pune bicicleta în mișcare, chiar daca este putin cam mica pentru el. Voiam să-i cumpăr una noua, dar bugetul din acest moment nu era cel mai bun din  Holmes Chapel.

Claxonul unui camion îndreptat către Drew care s-a pus in miscare fara sa se asigure, mi-a surprins întreaga ființă, dar noroc ca  șoferului  a reușit să  oprească și Drew a continuat să pedaleze în direcția mea.  

 -Drew fi mai atent! - i-am reprosat. Dar fără a-mi asculta cuvintele, el a continuat să se plimbe prin cartier. Într-o zi acest copil va fi de vina pentru un atac de cord.  

  Camionul a parcat în fața casei care se afla chiar alături de mine. Și în spatele ei, o camioneta neagra a fost parcata, ceva cu adevărat nou, de vreme ce singurul locuitor al orașului care și-a putut permite o mașină  de ultimă generație a fost domnul Bob, proprietarul majorităților afacerilor din Holmes Chapel.

 Patru oameni au coborât din ea. Un bărbat robust, cu cateva fire albe  împodobindu-i  părul castaniu. O femeie de aceeasi varsta, care purta un copil în brațe. Și o fată care semana cu cei doi adulți care vorbeau acum cu șoferul camionului.

 Dar ceea ce mi-a atras atenția era băiatul care mă privea îndeaproape, ochii noștri s-au întâlnit și, înainte sa pot reacționa, a intrat în noua sa casă. Casa care timp de luni de zile nu a fost locuită, fiind abandonată de foștii proprietari, deoarece au gasit o slujbă stabilă în capitala Londrei.  

  Am ridicat din umeri și m-am uitat la Drew, l-am văzut pedaland pe trotuar în direcția casei noilor vecini.  

-Hei, băiete, afara de pe teritoriul meu. -adultul se resti și se uita la Drew. M-am ridicat și am mers spre ei.

-Drew, să mergem acasă. - am spus, punându-i mâna pe umăr, atragand atenția celor prezenți.

-Vreau să mai ma plimb cu bicicleta - a protestat

-Atunci bicicleta ta va merge direct la groapa de gunoi dacă voi doi nu plecati acum- a strigat el, privindu-ne într-un mod care ne făcea să ne simțim nesemnificativi.

 M-am încruntat, acel om avea cea mai exigenta atitudine pe care am văzut-o vreodată. Pe de altă parte, mama lui m-a observat cu rușine, iar fiica lui,  rămase doar statică, fără o expresie descifrabilă pe fața ei.

Saracii oameni,  trăiau cu un monstru.  

***

Inca un capitol dupa muult muult timp. Scuze!