I'm a bird!

Capitolul 1 - Şoricei şi-o casă nouă.

                H. 

                Ochii verzi ce mă pironiră de câteva minute bune păreau să prindă volum de baloane cu heliu. Mi-am muşcat buza, înăbuşind pofta de hlizeală ce-ncepu să mă pişte. Tess nu era genul de tipă irascibilă, dar totuşi, când venea vorba de oboseală şi stres, fie era cea mai bună companie, fie cea mai nasoală soacră de pe planetă.

                - Aşadar?chiţăi înroşindu-se ca un rac. Unde-s cheile, hăă?

                - Taci şi-aşteaptă...

                - Hailey, stăm aici de-o jumătate de oră! Sunt frântă, mi-e sete, trebuie să fac un duş ca să-mi revin!se lamentă posomorâtă, indicând spre ţinuta care, vezi Doamne, o incomoda la maxim.

                Bine, trebuia să recunosc. Eram o aiurită greu de egalat, o împrăştiată şi o ameţită. Dar pe bune de ştiam ce făcusem cu amărâtele alea de chei... Parcă intraseră-n pământ!

                - Sunt pe-aici pe undeva...am minţit, continuând să-mi pipăi toate buzunarele şi buzunăraşele.

                Blonda se aşeză extenuată într-un colţ, lipindu-şi spatele de perete şi luând la palme frunzele unui ficus uscat, care vroiau cu orice preţ să-i intre-n ochi.

                - Dacă e planta-mamă a ciudatului la care ne-am „cazat”?i-am şoptit fluturând din mâini.

                Ochii săi blegi continuară să mă privească fără strălucire, ca şi când eram o simplă pâclă ce ceaţă ce trebuia pătrunsă şi-apoi ignorată. Am izbucnit într-un râs înfundat, ducându-mi mâinile la gură şi lovindu-mă cu palma peste frunte.

                - Bine.... se încruntă la mine, după care umerii săi se apucară şi ei să tremure.

                Imediat, vechiul râs de ciocănitoare umplu holul răcoros, iar blonda se-nroşi ca un rac şi-ncepu să dea din picioare.

                - Şşş! Abţine-te, tre’ să dăm bine, Tess! Dacă ne dă ăsta afară ne-am ars! Dormim în tufe! La gară! În aeroport!

                - Huh... Am crezut c-am luat-o pe ulei din cauza oboselii. Dar văd că tu mă întreci... mai turnă vreo alte câteva hohote, după care îşi lipi mâinile de obrajii încinşi şi se ridică.

                - Bă frate, ăsta ştia că trebuie să ajungem!am bătut din picior, lingându-mi buza cu ciudă.

                Uşa metalică din faţa noastră afişa nişte litere minuscule, elegante, scrijelite pe-o tăbliţă azurie: Edward Tomson. Îmi venea ciudat să mă apuc din nou să lovesc în ea, mai ales că englezii erau al naibii de arţăgoşi şi poate ne trezeam cu vreun vecin simpatic în cap. Răbdarea mea scădea considerabil, mai aveam puţin şi-mi luam catrafusele spre cel mai apropiat hotel. Deocamdată aveam bani.

                - Tu, roşie cu ochi, ai verificat în căptuşeala genţii?întrebă pe un ton plat şi-mi aruncă o privire sceptică.

                M-am holbat la ea preţ de câteva secunde, încercând să rememorez toate găurile-n care căutasem şiragul de chei.

                - Bingo!am pocnit din degete şi mi-am întors geanta cu susu-n jos.

                Mărunţişurile căzură zgomotos pe faianţa maronie, de-a dreptul deprimantă. Aia era o prostie. Eu n-aveam niciodată la mine mărunţişuri... Nici măcar un luciu de buze. Mă simţeam piţiponcită cu toate alea după mine.