Destin, nu coincidență.

Ceva frumos

Urãsc când trebuie sã mã trezesc primul, pentru cã Victor de obicei mã ține în brațe ca și cum aș fugi și nu m-aș mai întoarce, iar trezitul devreme nu îmi face deloc bine, cred cã nu am mai dormit cât ar trebui sã doarmã un om normal de luni bune, dar încerc sã recuperez în dormit pe reprize în birou sau când îl pun pe Victor sã mã ducã undeva, asta când are și el timp.

Sã mã trezesc Duminica atât de repede este ceva ce nu voi face sãptãmânal, dar e necesar sã fac asta, trebuie sã susțin una dintre bisericile din oraș care acceptã și oameni din comunitatea lgbt, nu este tocmai ceva ce mã încãlzește foarte mult pe mine, dar sunt multe persoane cãrora nu le este permis sã meargã la bisericã, chiar dacã ei își doresc, și desigur cã eu nu am lãsat lucrurile așa, în consecințã, am ajutat la clãdirea primii biserici care acceptã pe toatã lumea din acest oraș, chiar dacã nu am reușit sã obțin și permisiunea mariajului între persoane de același sex, asta din nou, pentru persoanele care considerã cã asta este important, eu și cu Victor nu suntem cãsãtoriți, și nici nu vrem sã fim, considerãm cã dragostea noastrã nu este definitã de câteva bucãți de hârtie.

Spre surprinderea mea, Melanie este așezatã la pultul din bucãtãrie cu o canã de ceai în fațã și citește, spre rușinea mea, eu nu îi prea cunosc obiceiurile, deci nu m-ar mira dacã de fapt ea face asta în fiecare dimineațã de duminicã.

-Bunã dimineața! exclamã ea când mã vede.

-Bunã dimineața! rãspund eu în aceeași manierã și o sãrut pe frunte.

Apãs pe butonul aparatului de fãcut cafea și mã îndrept spre dulapul cu batoane de cereale care sunt cumpãrate pentru când Victor și Melanie merg sã alerge, dar mie îmi plac oricum, deci nu îmi pasã, dacã tot aleargã, pot alerga și pânã la magazin sã își cumpere altele.

-Unde mergi îmbrãcat deloc excentric? întreabã Melanie încruntatã cãtre ținuta mea.

-Cred cã nu se cuvine sã te îmbraci excentric la bisericã, chiar dacã e una în care se acceptã multe, nu cred cã ar trebui sã mã duc cu ceva pe cap, dar am pus oricum pantofi cu pietre, spun eu lovindu-mi cãlcâiele unul de celãlalt.

-Ce faci tu la bisericã? Eu credeam cã nu îți place felul în care toatã lumea își traseazã viața dupã indicațiile dintr-o singurã carte.

-Da, dar altora le place, și chiar dacã vor sã meargã la bisericã, nu le este permis. Uneori e bine sã credem în ceva sau cel puțin sã aparținem unei comunitãți, pur și simplu vreau ca unii oameni sã aibã un loc unde pot merge sã fie susținuți, ca sã nu le mai pese atât de tare de ce spun ceilalți.

Melanie încuviințeazã, în timp ce eu îmi iau cafeaua și îmi privesc mâinile, sunt așa goale și lipsite de accesorii. Mã încrunt, las cafea jos și merg în dulap îmi iau câteva brãțãri argintii și niște inele, expir ușurat și mã întorc la cafeaua mea.

Melanie mã studiazã, observã imediat apariția brãțãrilor și a inelelor, așa cã râde pe înfundate, eu îmi dau ochii peste cap și mã uit la ceasul pe care tocmai mi l-am pus. Sunt pe cale sã întârzii, casc ochii spre ceas și alerg spre ieșire, îmi iau trench-ul care are culoarea potrivita pentru acest coll roule pe care îl port, dar chiar când dau sã deschid ușa îmi aduc aminte cã nu mi-am luat cheile, așa cã sunt nevoit sã mã întorc în casã dupã cheile mașinii mele, dar nu le gãsesc nicãieri. Ba chiar mai splendid, cineva sunã la ușã, sper cã de data asta nu este din nou cineva care vinde șampoane în proces de testare, pentru cã îi voi coase pleoapele de buze.

Trântesc ușa unei noptiere din sufragerie și merg sã deschid ușa, deoarece se pare cã nimeni nu o va face dacã nu sunt eu acela. Trântesc ușa de perete cu expresie de ucigaș în serie, dar mi se domolește când vãd cã la ușã este Aron. Nu apucã sã spunã nimic, pentru cã îl iau de încheieturã și traversez curtea, mã îndrept direct spre mașina lui.