Combinații periculoase

II

- Doamne! Nu mai am răbdare! Uite cum tremur! După ani în care ne-am rugat să vină și la noi, chiar se întâmplă. Tess e așa un copil uneori. Mă bucur că suntem prietene. Probabil asta va fi cea mai tare vară pe care o vom avea. Departe de locurile astea pline de amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. Dar singura problemă e că, ne vom întoarce. Și odată cu întoarcerea noastră vor veni și amintirile. Mă întreb cât oare mai pot face față. Mă întreb oare cât mai are de gând să continue cu tot. Rănile sunt adânci, iar printre crăpături își fac simțită intrarea toate vorbele ce-mi sunt aruncate în față cu ură și dezgust, toate tu ești de vină, toate dacă nu te-ai fi născut, toate certurile. Singura mea terapie pentru toate astea este dansul. Gândul îmi este întrerupt de strigătele lu Tess și ale celorlalți A.R.M.Y. în momentul în care băieții urcă pe scenă, iar din boxe se aude Fire. 

- A.R.M.Y. Are you ready?! Namjoon, liderul, exclamă ducând microfonul în aer. Un val de țipete a  acoperit muzica și băieții au început să cânte. 

- TAEHYUNG!! OPPA!!! I EXIST!!! Tess își ia foarte în serios rolul de fană. Dar nu o pot condamna, Yoongi arată prea bine blond. 

- YOONGI-AH!! MY HEARTU IS.. OH MY GOD!! și lacrimi de fericire îmi inundă obrajii cu buza de jos tremurândă. Începem să sărim efectiv și simt cum inima explodează de fericire. Toate grijile și problemele mele au dispărut în clipa în care și-a început partea de rap. Yoongi are o mare influență asupra sănătății mele psihice. Cântecele lui mă vindecă prin simplul fapt  că el a avut curajul să spună lumii toate greutățile prin care a trecut să ajungă cine este azi. Și îl respect foarte mult pentru  asta. Mereu când simt că o să cad în depresie ascult Tomorrow, pentru că îmi aduce aminte că viitorul e în fiecare zi de mâine, deci nu e nimic pierdut încă. Sau când încep să-mi pierd încrederea în mine și să plec urechea la cei din jurul meu ascult Agust D. Yoongi m-a scos din multe căcaturi, mai pe scurt.

Deodată, în timpul concertului simt cum se învârtește pământul cu mine facându-mă să cad în genunchi și să-mi duc mâna la piept. 

- ATÂT DE MULT ÎL IUBEȘTI PE YOONGI?! strigă Tess lângă mine, însă eu abia am auzit-o. La naiba! Se întâmplă iar. Nu pot să respir. Vede că nu are nicio reacție de la mine și se pune pe genunchi lângă mine. Înjură printre dinți când vede starea în care sunt și mă ajută să mă ridic. Am făcut un pas și simt o durere puternică de la inimă care se duce până în vârful degetelor de la mâna stângă. Haide, Kara! Poți să o faci! Ai făcut-o singură până nu demult! Am reușit să mă stabilizez și Tess m-a dus în afara zonei concertului lăsându-mă pe trotuar.

- Iar nu ți-ai luat pastila? Ai înnebunit? Ce fac? Ce fac? Ce fac?! Tess se uită agitată în stânga și dreapta și eu simt presiunea asupra inimii din ce în ce mai tare. O să fiu bine... ca întotdeauna.

- Nu-mi da zâmbetul ăla! Ah, știu! vine lângă mine și scoate telefonul din buzunar din față. Noroc că în situații de genul avem aceeași parolă. Îl pune la ureche și așteaptă.

- Iacob! Îmi pare rău și nu-mi pare că deranjez, dar avem o urgență! Kara aproape că leșină în momentul ăsta! Poți trim-- da! Da, sunt! În afara zonei de concert aproape de intrare.

Înjură încă o dată după ce termină apelul și se uită la mine cu ochii ăia.

- Nu te mai uita -- așa la mine, abia pot respira. Știi că mereu -- sunt bine. Încă nu-mi pot mișca brațul. Sper să nu ajung ca ultima dată. Nu e vina mea că nu-mi plac pastilele alea. Sunt atât de mari încât le pot folosi pe post de supozitoare și au efecte adverse care nu-mi sunt pe plac deloc. Dureri de cap, stări de vomă, agresivitate. Niciodată nu mă voi obișnui cu ele. Tess se așează lângă mine.