Fascismul in România

Mișcarea Legionară

Legiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu - în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza - ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.

Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul", fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului" era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar", în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.

Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania). Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii" lui Horia Sima și „codreniștii" conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).

La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiintei Naționale" în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat „Crezul socialismului național-creștin". Sintagma „creștin" corespundea mentalității codreniste ca un adaus la curentul politic nazist (național-socialist, 1919-1945, în germană Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, unde cuvântul nazi provine de la prescurtarea numelui național-socialism, în germană Nationalsozialismus) importat din Germania.

În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.

La 10 decembrie 1922 Codreanu a organizat la Facultatea de Medicină din București un congres al studenților simpatizanți, care a emis o moțiune care cerea limitarea admiterii la studii (în latină numerus clausus) pentru studenții evrei în universități, de asemenea a fost criticată și „acțiunea politică a democrației francmasonice". Congresul s-a încheiat cu o manifestație pogromistă în cartierul Văcărești, intens populat de evrei. Pogromiștii au fost împrăștiați de jandarmi.

La 8 Octombrie 1923 Corneliu Codreanu a convocat în casa lui Nicolae Dragoș din str. 13 septembrie nr. 41, București, o grupă de colaboratori care a decis „să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților evrei". Participanții la „Complotul din Dealul Spirii", Corneliu Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gărneață, Tudose Popescu, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu au fost arestați și internați la închisoarea Văcărești. Procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.

În închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail", organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce", organizație a tinerilor școlari naționaliști sub vârsta de 18 ani.

În anul 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi Codreanu a numit un comitet de sfetnici numit Senatul legionar.

Articol principal: Senatul legionar.