Fascismul in România

Relațiile dintre Mișcarea Legionară și Comuniști

Penetrarea elementelor comuniste în ML a început puțină vreme după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist din România (PCR) un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului“.

„Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice” declara SSI privind implicarea comuniștilor în ML, în urma directivelor și intereselor sovietice.

În „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie 1941 SSI analizează rolul jucat de elemente comuniste în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 și ciudatele relații dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”) care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML). Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. În arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi, fapt care ar putea explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în fapte.

Deoarece în PCR erau înscriși în perioada respectivă circa 1 000 de membri, numărul comuniștilor strecurați printre legionari nu putea fi prea mare. Parte dintre ei au devenit legionari convinși (Petre Țuțea), ceilalți nu au cucerit poziții de conducere (cu mici excepții, ca mai sus) și posibilitatea lor reală de a influența deciziile și acțiunile ML așteaptă să fie elucidată, dar a fost suficientă pentru a folosi ca un argument atât în mâna lui Antonescu, pentru discreditarea legionarilor față de Hitler, cât și în mâna legionarilor, care s-au grăbit să-i acuze pe comuniști ca principalii agitatori și executanți ai Rebeliunii.
-------------------------------------
,,Din închisorile antonesciene și lagărele germane, în gulagul bolșevic

Marius Albin Marinescu: Și a venit acel ianuarie 1941, cu acea controversată rebeliune legionară. Cum vedeți acel eveniment foarte important?

Corvin Lupu: Eu văd confruntarea dintre Antonescu și legionari ca pe o mare dramă a poporului român. Chiar dacă pierderile de vieți omenești și pierderile materiale nu au fost nici pe departe la dimensiunea catastrofală a războaielor mondiale, ca să nu mai vorbim de dezastrul creat de pagubele economice și jefuirea de resurse materiale de după decembrie 1989, rebeliunea a condus la o nenorocire de altă natură. În ianuarie 1941 și în perioada imediat următoare s-au confruntat „pe viață și pe moarte” componentele cele mai valoroase ale românismului. Pe de o parte era Ion Antonescu, armata României și acea parte a societății care îl susținea, pe de altă parte erau legionarii. Aceste două grupări conțineau tot ce avea poporul român mai bun, mai autentic românesc. Erau grupările care militau pentru o Românie liberă, curată, autentică, condusă în litera și în spiritul tradițiilor și valorilor românești cele mai profunde. Lupta dintre aceste două grupări românești a slăbit enorm românismul și l-a lăsat vulnerabil pentru confruntarea care-l aștepta după următoarea curbă a istoriei: confruntarea cu judeo-bolșevismul. Acea ruptură a nucleului vital al românismului a produs efecte negative până astăzi și a ajutat minoritățile naționale și pe străini să țină cizma pe grumazul românilor. Perioada naționalismului ceaușist a reparat doar parțial „stricăciunea” produsă.