Just for Love

Capitolul V

Au trecut deja 6 luni de cand.. de cand Adrian nu mai este.. Incep sa ma obisnuiesc cu ideea. Ma ridic din pat, ma imbrac cu niste jeansi, un maieu alb pe care scrie "I don't care!" ,vansii mei preferati, negri si ies din casa pentru a face o plimbare. Merg alene pe trotuar gandindu-ma ca in acest moment Adrian ma vede si e langa mine. Ma uit spre cer si zambesc. E o zi calduroasa, cer senin, soare puternic. Observ un parc cu copaci, gol, si ma asez pe o banca. Imi place sa cred ca Adrian sta langa mine in aceste momente. Stau acolo si meditez. Ma gandesc la Adrian, la mine.. la noi. O lacrima mi se prelinge pe obrazul fin si simt cum cineva o sterge. Ma uit in stanga si.in dreapta si nu.vad pe nimeni. Pana cand.. O umbra se misca.din spatele unui copac. Mi se face putin frica dar ma ridic si ma apropii. Incet-incet pot observa o fata foarte cunoscuta.

-Adrian, tu esti?

Am izbucnit in.plans.

-Imi pare rau!

-Dar stai. Cum? Ce s-a intamplat?

-Nu pot sa mai vorbesc cu tine. Crede-ma e mai bine pentru tine.

-Nu! stai te rog! zic eu in  timp ce

o lacrima mi se prelinge pe obraz

-Nu pot sa mai stau. Esti in pericol.

-Ne vedem la Starbucks peste o ora? te rog. trebuie sa vorbim.

-Voi incerca. Te iubesc!

-Si eu.

Si a fugit. Nu pot sa cred. Ce s-a intamplat? Nu ma pot misca. Sunt inca socata. Trebuie sa.ma linistesc. Barbatul vietii mele e viu!