Băiatul misterios

°3°

-Am simțit că ți-e frig! Ai mâinile reci
-Oo..asta! Am mereu mâinile reci. Nu e nevoie să mă ții de mâna, mi-e bine!
-Dar tu ce credeai?spune el curios
-Nimic..
În acel moment aveam toată fața roșie, îmi venea să mă ascund undeva și să rămân acolo pentru totdeauna. Mi-e așa de rușine! La ce mă gândeam? Doamne!! El se uita la mine în continuare, practic, se holba la mine. Nu voiam să dau ochii cu el, așa că țineam ochii în pământ, cu gluga pe cap, acoperindu-mi toată fața. Îmi simțeam fața arzând, la fel și urechile, mă simțeam ca într-un film. Stelele străluceau puternic, ele fiind singura sursă de lumină, care te făceau să te simți liber! Cel puțin, asta simțeam eu! Luna nu era prezentă în acel cadru minunat, plin de strălucire și splendoare, totuși, chiar și fără lună era bine. Poate..era perfect. Cică: "Prima întâlnire și primul sărut nu se uită niciodată " eu sigur nu o să uit această "primă întâlnire"! Mă simt bine în prezența lui, cred că și el se simte la fel. Este drăguț, de treabă, amuzant si ascultă k-pop!! Încă nu-mi vine să cred. Continuăm să fim la fel de tăcuți ca și de obicei, și-mi răsare în gând o întrebare
-De ce ai vrut să ne întâlnim?
-Ar trebui să am un motiv?
-Da, asta ar fi normal
-Nu știu..am vrut să petrec mai mult timp cu tine
-De ce ai vrea să-ți petreci timpul cu mine? punând accent pe ultimul cuvânt
-De ce nu? Ești de treabă, drăguță, mă înțeleg bine cu tine. Credeam că o să ne cunoaștem mai bine
-Și am făcut-o? Ne cunoaștem mai bine acum?
-Tot ce am aflat azi este că îți plac hanoracul și parfumul meu
-Stai! De unde..?
-Mi-am dat și eu seama. După cum a spus Biia, m-am holbat toată noaptea la tine și te-am văzut mirosindu-mi hanoracul! Surpriză!!
-Asta e puțin ciudat! Chiar te-ai holbat la mine toată seara? De ce ai face asta?
-Tu crezi că ești enervantă sau urâtă?
-Nu chiar așa..da, sunt enervantă, mai ales unelor persoane nu le place compania mea deoarece vorbesc prea mult despre "coreenii mei" cică
-Nu înțeleg de ce! Ești cea mai deșteptă fata pe care o știu, în plus mi se pare că te întelegi bine cu toată lumea
-Tu de ce stai cu mine? De ce îți petreci timpul cu o fată?
-De când e ceva rău ca un băiat să-și petreacă timpul cu o fată?
-Eviți subiectul!
-Hei, gata! Ești super de treabă, pot vorbi orice cu tine, nu mă mai simt ciudat în prejma ta, pot să fie eu! Nu te judeca singură! Wowww!! Mi-a citit gândurile cumva?
-Oooo!! Ce draguț!! Nimeni nu mi-a mai spus asta!
În acel moment am vrut să-l iau în brațe și să-i spun că m-am atașat de el. Stai! Ce am? De ce aș gândi așa? Îl cunoscut doar de o săptămână, cum ar putea însemna ceva pentru mine? Da, mă înțeleg bine cu el, dar nici chiar așa!! Antoo, gata!! Tu nu ești așa!!
-Aproape am ajuns! spun eu
-Atât de repede?
În acel moment mi-a apărut un zâmbet tâmp pe față, zâmbet pe care nu mulți îl observă, dar se pare că el l-a observat
-Aici era!! Unde se ascundea?
Îl vedeam relaxat, se simțea în largul lui, zâmbea. Era altfel, se comporta altfel, vorbea altfel.
Biia și-a terminat conversația la telefon și a intrat în curte
-Anto!Viii??
-Vin imediat!
-Deci..să înțeleg că nu-mi primesc hanoracul înapoi?
-În niciun caz, e al meu!! De ce te uiți așa la mine?
-Pentru că tu ești diferită!
-Într-un sens bun sau rău?
-Bun! Îmi place să stau cu tine! Ești de treabă!
-Mersi! Sentimentul e reciproc!
-Vreau să te întreb ceva!
Doamne!! Ce vrea să mă întrebe? De ce-mi bate inima așa de tare! Liniștește-te puțin, nu mai bubui atât de zgomotos!!
-Ce e? spun nesigură
-Vrei să..
-Ce??
-Sigur pot să te întreb, nu?
-Eu plec, noapte bună!
Când dau să plec mă prinde de mâna, mai precis, de mânecă. Mâinile mele sunt acoperite de hanoracul lui, el se uită la mine atent, studiindu-mă. Aceeași sclipire în ochi? Vorbești serios?
-De ce nu pleci? spune sarcastic
-Ți se pare că pot? Dă-mi drumul! Nu e amuzant!
-Scuze..revenind. Vrei să fim BFF?
-BFF?
-Adică cei mai bu-..
-Știu ce înseamnă! Nu am 5 ani!!
-Așa faci să pară, spune mai în șoaptă crezând că nu îl pot auzi
-Ce ai zis?
-Nimic!
-Repetă ce ai spus!
-N-am spus nimic!
-Ok, pa, noapte bună! spun pe un ton nepăsător
-Piticc!! Iartă-mă!
Bătăile inimii mele au început să se accelereze. De ce mă simt așa? De ce se întâmplă asta?
Mă opresc și mă întorc spre el. În acel moment, am simțit un val de căldură care vine spre mine, ceva ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Dintr-o dată simt un miros pe care nu îl pot descrie, dar știu sigur că este al lui, este inconfundabil. Am simțit căldura  și siguranța brațelor lui, a îmbrățișării sale. De ce face asta? Fără să-mi dau seama i-am răspuns la îmbrățișare și am continuat să stăm așa pentru câteva minute bune. Dintr-o dată, pentru a doua oară, cineva întrerupe momentul! Da, e Biia!! Acum sunt chiar convinsă că doar asta știe să facă!
-Ce faceți aici?spune curioasă
-Biia, spune Lucas, promit că am de gând să rămân!
-Să rămâi unde? spun curioasă
-Bine atunci..spune Biia, să ai grijă!
-O să am!
-Să ai grijă la ce? spun pe un ton și mai curios
În acel moment Lucas mă mai îmbrățișează odată, dar de data acesta a fost doar pentru câteva secunde
-Să ai grijă de tine! Ne vedem săptămâna viitoare! Noapte bună!
-Noapte..bună!..
Eu rămăsesem în fața casei, nedumerită, uitându-mă la el cum se îndepărtează
-Nu ar trebui să-mi spui ceva? îi apun Biancăi
-Nu..Nu e nimic de spus
-Hai serios?! Voi despre ce vorbeați?
-Nu e important! Nu fi atât de curioasă!
-Ok, noapte bună! Nu o să-ți mai spun nimic de acum
-Cum zici tu..