Mama nu își dădu seama din prima, dar după ceva timp am observat că realizase că e vorba de Dimitri.. Nu a zis nimic, știa că mă va rănii. Ea crede că e o simplă despărțire, nu știa cu adevărat că el e, Dimitri, el e băiatul pe care îl caută de aproape 19 ani... Nu îi pot zice asta.. Dar trebuie..
ÎN SFÂRȘIT! A venit ziua mea. A venit ziua cea mare. Sala este plină de persoane cunoscute dar și necunoscute, iar aranjamentele si tot decorul arată ca în basme.. Am vorbit cu ai mei și ei vor sta la ușă și vor întâmpina toți oaspeții înafară de colegii și prietenii mei, pe care eu îi voi întâmpina. Nu am putut sta foarte mult îmbrăcată elegant, așa că, am fost și mi-am schimbat ținuta, într-una care după părerea mea este foarte sexy și lejeră iar după părerea alor mei, par o babă de 100 de ani în ea.
Mă gândesc dacă o să apară și cineva din partea familiei Martinez, bine, de obicei nu se cuvine să nu vină la aniversarea prințesei dacă sunt invitați(mă simt și eu importantă uneori, csf), dar sper să nu vină unul dintre cei 2 frați gemeni. Este și ziua lor iar după spusele croitorului se organizează un mic banchet și la ei acasă. Sper doar să nu apară Dimitri. Nu mai am nicio legătură cu el, dar nu știu cum voi reacționa dacă îl voi vedea după atât de mult timp..
Mă gândeam la ale mele, dar intre timp observ că se indreaptă spre mine Anne, mama mea a 2a, sau.. sora mea mai pe scurt.. O văd că are lacrimi în ochi, o înțeleg, dar văd că se abține cât de mult poate...
Anne:Nina! Scumpa mea prințesă! La mulți ani! Uite ce repede trece timpul.. A venit ziua ta.. Și totul.. Totul e pe placul lui. E la fel cum a organizat. Fiecare detaliu e aranjat de parcă ar fii fost în persoană și s-ar fii ocupat de fiecare amănunt.. Îți dai seama ce fericit era azi?! Cat de mandru era si cat bucuros era?! Dar.. dar nu mai e... mii se sfasie inima.. imi e asa dor de el..
Eu:In primul rand tin sa iti multumesc foarte mult... Nu era normal?! Stiind ca era dorinta lui cea mai mare, am tinut mortis sa punem fiecare detaliu asa cum a dorit el... Si mie imi e dor de el.. A trecut asa repede timpul.. Imi e extrem de greu, extrem extrem de greu fara el. Parca o parte din mine nu mai e..
Anne:Stiu ce spui scumpa mea.. Voiam sa iti dau ceva... Acum ceva timp am facut curatenie in masina lui, si am gasit o cutiuta ascunsa in portbagaj, cu o scrisoare legata de ea.. Scrie numele tau pe ea.. Mai si scrie data de azi.. Lucra de luni bune la ziua de azi... Dar nu a mai apucat-o.. Cred ca ar fii foarte fericit sa stie ca i-ai citit scrisoarea.
Eu: Stii ce?! Asta o sa sii fac. Daca imi dai voie, ma voi retrage putin..M-am retras pentru a ma duce si sa deschid cadoul. Era unul special, nu puteam sta pana maine cand se deschid celelalte cadouri sa il deschid. Ma duc sa le spun si alor mei ca ma retrag dar inainte sa ajung la ei, il vad pe... off...numai de el nu dadeam.. Dimitri.. ma intorc, dar apuca sa se uite in ochii mei, chiar daca el dadea "noroc" cu tata si vorbea cu mama. Plec fara a le mai spune alor mei..
In fundul curtii castelului, exista o mica gradina, una creata pentru momentele cand si nevoie de liniste. In mijlocul ei, se afla un mic lac care este inconjurat de arbori si copaci din toate speciile.. In partea stanga, se afla roci si stanci de toate marimile, pe care eu si Micky cand eram mici, ne scriam cate un cuvant semnificativ cand era ziua noastra. Ma asez pe una din stanci, iar sub lumina clarei luni pline, deschid plicul cu mainile tremurand si pline de emotii:
"~Ce e azi?! E ziua taaaa! LA MULTI ANII!!! Baaaaaaaaaaaaaaa!!!! Nu imi vine sa cred?! Oare e adevarat?! Nina a facut 19 ani sau e doar un vis?! Sper ca am apucat sa iti imanez scrisoarea de ziua ta si sa nu o fii gasit-o inainte... Deci cum e?! Iti place?! Ei am organizat totul. Iti plac crevetii?! Ti-am adus si o fantana de ciocolata. Nu puteam uita mica ta fantezie dulce de a manca de ziua ta creveti cu ciocolata. Stii cu cat am scris asta?! Mai sunt exact 7 luni, 3 saptamani si 6 zile pana la mareaaa petrecere de ziua ta... Imi vine sa plang cand o scriu. Nici nu stiu ce sa mai zic. Am un milion de ganduri sa iti zic dar nu stiu cu care sa incep. Sa incep cu ce voiam sa iti zic ce ceva timp?! Hai sa incep. Ba sa stii ca te iubesc.. Te iubesc mai mult ca o sora. Niciodata nu am avut intentii rele. Dar sa stii. Mereu te voi iubii cel mai mult dintre toti. Ai iubit?! Sper sa nu?! Daca ai ma inteleg cu el?! Da normal. Dar e impo sibil ca Nina sa aiba iubit. Sa stii, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea pentru care as face orice. Daca ar trebuii sa imi dau viata pentru tine, mi-as da-o fara a ma gandi. Iti multumesc ca ai fost mereu alaturi de mine, ca m-ai aparat mereu, ca mi-ai dat meditatii sa devin din prost mai putin prost, ca m-ai batut de m-ai rupt de atatea ori dar o sa imi iau revansa odata si odata stai tu linistita. Masinaaaa. Chiar baa. Ai primit masina pe care ti-o doreai?! Sper sa ma lasi si pe mine sa o conduc. Doamne, sper sa citesti asta si sper sa iti placa si micutul meu cadou nesemnificativ, ceasul asta pe care il vazusesi tu la Paris dar era inchis magazinul si nu am putut sa il luam. Deja imi imaginez momentul cand citesti scrisoarea, noi 2 amandoi pe stancile din gradinita iar eu stand cu capul pe poala ta, iar la sfarsit dandu-mi o palma zdravana peste fata si pupandu-ma pe frunte... Sper ca asa va fii.. Deci... Intr-un final iti zic.. Te ador vaca mea mica! LA MULTI ANI INCA O DATA SI TE IUBESC ENORM DE MULT, CU DRAG FRATELE TAU MICUT SI DRAGUT, MICKY❤❤"
Am izbugnit in plans in secunda 2.. Of doamne ce dor imi e de el. Nu imi vine sa cred ca nu e langa mine in aceasta zi.. E totul asa de organizat, fiecare amanunt in parte, de parca ar fii fost personal aici si le-ar fii aranjat si ar fii avut grija de fiecare obiect in parte... El.. planuia asta de mult..a scris scrisoarea asta crezand ca va fii langa mine in aceste momente dar... nu e.. si ii simt asa mult lipsa.. imi e asa dor de el... Pentru un moment ma opresc fiindca dintr-o data aud..............................................................................................................................................................................................................................
Nota autorului: In sfarsit am postat si eu un capitol dupa aproape 2 luni. Macar am postat. Imi pare foarte rau, dupa Pasti am vrut sa ma reapuc de scris dar a decedat una din persoanele cele mai importante din viata mea. Mi-a fost asa greu... Si nu mai aveam chef de nimic. Sper sa ma intelegeti. As vrea o parere despre acest capitol si daca merita sa mai continui sa scriu. La media o sa pun o melodie destul de veche, dar care pentru mine inseamna enorm de mult in aceste momente grele. Ma iertati daca o sa mai dati peste greseli gramaticale.❤ Inca o data, astept pareri si daca merita sa mai continui.😊❤💎
Numar cuvinte capitol:1329 de cuvinte.
CITEȘTI
Printesa Vampirilor II
VampirosIubirea față de țara și poporul ei au determinat-o pe Nina să facă un jurământ... Ea are de încheiat un război care datează de 1000 de ani... În vârstă de doar 18 ani, Nina se comportă deja ca un adult responsabil dându-si viața pentru poporul ei...