M-avânt, singură pe lume,
În viața cea sălbatică.
Nu are cin' să mai îndrume
Prezența-mi fantomatică.
„De vrei să pleci, eu nu te las!”
Mi-ai zis când de mână m-ai tras.
Nu știu când am alunecat
Și printre degete-am scăpat.
Nu te-ai întors, nici n-ai simțit,
Din drumul tău nu te-ai oprit.
N-ar mai fi fost nimic de zis.
Asta e soarta, așa stă scris.
Și-n urma noastră — tren de marfă,
Plin de-amintiri — o catastrofă.
Nu am știut ce m-a lovit,
Nici n-am aflat cu ce-am greșit.
CITEȘTI
Cioburi de suflet
PoetryÎn întunericul vremii pășesc, Simt în tălpi cioburi de durere. N-aș fi crezut că te găsesc, Căutând luna, într-o noapte fără stele.
