Meditatoarea Mea

9.

Jungkook era rosu ca racul fiert, neputand sa-si ascunda rusinea pe care o simtea. Se afla intr-o situatie jenanta, insa nu era vina lui. Prosopul cazuse fara voia lui. Se imbraca repede asigurand-o pe fata ca este gata si de data asta fara nicio bucata de material cazuta. Ii era prea rusine ca sa poata vorbi normal. Amanda chicoteste datorita situatiei ciudate si stanjenitoare, iar Jungkook se simte si mai vinovat. Acum chiar nu mai pot da ochii cu ea. Era de ajuns faza cu imbratisatul! Acum ce ma fac? gandeste baiatul frustrat. Ce ai putea face intr-o situatie ca asta? Intrebare a carui raspuns Jungkook l-a gasit drept fuga. 

"-Jungkook! Stai! Unde te duci?" striga Amanda in urma lui vazandu-l ca dispare nervos in afara apartamentului. 

"-Stiai ca sunt la baie, de ce i-ai spus sa astepte acolo?!" spune el nervos catre fratele sau inainte sa iasa din apartament cu ochii in lacrimi. 

Rusinea pe care o simtea acum era ca un cutit in mandria lui. S-a expus gol in fata unei fete.    Mi-am distrus toate sansele pe care le mai aveam.. gandi el. Alerga inconstient de pericol pe scari, cu Amanda in spatele lui. Nu stia nici el unde se ducea, dar nu putea sa ramana acolo. Iese din bloc si o apuca pe un drum oarecare. Frigul de afara isi spunea si el cuvantul, avand in vedere ca baiatul purta doar un tricou alb si ca avea parul inca ud. Din cauza gerului aprig Jungkook incepe sa tremure si se aseaza pe o banca in parcul in care nimerise. 

Jungkook POV: 

Sunt un om mort. Cum de am fost atat de neglijent? Prostia mea m-a adus intr-o situatie de genu'. Doamne, ce ma fac? Sa ies din casa asa nu a fost cea mai inspirata solutie. Mai bine ramaneam sa fac crize in casa. Ce a fost in capul meu? Lacrimile ce le-am retinut pana acum incep sa curga gramada pe obrajii mei prelingandu-se  si gasindu-si veacul pe ciment. Imi acopar cu palmele fata, incercand sa-mi ascund ochii de privirile necunoscutilor. Nu va mai uitati. Sunt doar un ciudat care plange pentru ca meditatoarea sa l-a vazut in.. goala. Era de ajuns ca i-am furat imbratisarea aia si ca probabil ma dispretuieste. Regret.. dar totusi nu prea. Regret ca am imbratisat-o fara voia ei, fara sa-i zic nimic. Insa nu regret ca pentru cateva secunde am putut sa o simt mai aproape. De ce ma simt asa? Treaba asta nu trebuia sa ajunga asa. Ea urma sa-mi predea lectii de romana si eu sa ma prefac ca inteleg. In schimb ea imi zambeste si ma face sa innebunesc, iar eu ma prefac ca nu e adevarat. 

"-Jungkook!" aud o voce cunoscuta mie. O voce feminina care ma face sa tremur doar la auzul unei soapte. E atat de dulce si melodioasa de parca ar fi mierea ce imi unge sufletul. Parca ar fi un cantec ce ruleaza in mintea mea din nou si din nou. E hipnoza care ma indeamna sa ma arunc de pe blocul disperarii si in acelasi timp ma cheama inapoi. 

"-De ce ai venit dupa mine?" intreb acoperindu-mi fata uda cu tristete. 

"-Tu ce cauti aici? De ce fugi asa?" spune respirand greu semn ca a alergat. Nu a asteptat nici macar sa respire si se apropie de mine. Geaca ce o tinea in maini mi-o pune pe umeri apucandu-ma de  bratul stang ca sa-l bage in maneca gecii. Insa nu puteam sa o las sa-mi indeparteze mainile de fata pentru ca mi-ar vedea lacrimile. Ar vedea cat de slab sunt. "Nu fi incapatanat!" ma cearta ea. Chiar sunt slab. Sunt slab in fata ei. Ignor lacrimile ce se arata in fata ei, de data asta si mai multe, si imbrac geaca adusa. Imi e atat de frig.. Macar daca frigul ar putea sa imi inghete si inima.. "Jungkook.." ma striga ea privindu-ma trista. Imi aseaza geaca in timp ce isi musca buza inferioara, dupa care imi ia fata in palme stergandu-mi lacrimile. Isi coboara bratele si credeam ca are de gand sa plece. Dar in schimb, isi vara mainile in geaca mea cuprinzandu-ma intr-o imbratisare blanda. Caldura ce o emana putea sa combata chiar si vremea rece. Cum as putea sa refuz o asemenea imbratisare? Abia cand imi infasor bratele in jurul ei, facandu-se aproape nevazuta in pieptul meu, realizez ca ea a venit dupa mine purtand doar o bluza gri subtire. 

"-Y-ya! D-de ce ai iesit asa subtire imbracata afara?" 

"-Tu vorbesti? Esti intr-un tricou si doar ce ai facut baie. Hai inapoi, e frig." 

*

Am ascultat-o si ne-am intors acasa. Hyungs nu erau in sufragerie cand am mers noi in camera mea, asa ca m-am bucurat ca nu trebuie sa le vorbesc acum. Chiar as vrea sa vorbesc doar eu si ea despre ceea ce s-a intamplat ieri si azi. Inchid usa camerei in urma noastra si o privesc cum se aseaza pe scaunul obisnuit. Imi musc buza de jos si ma asez si eu pe scaunul meu. O priveam cu ochii rosii cum statea ghemuita. 

"-Scoate-ti caietele." imi spune privindu-ma lipsita de interes.

"-..ce..?" intreb nesigur. Vrea sa ignore toate astea?

"-Ce-i?" imi raspunde inocenta. "Nu mai facem meditatii?" 

"-Da-le dracului de meditatii!" oftez exasperat. "T-tu.. esti suparata?" 

"-Nu, de ce as fi? Daca te referi la faza cu prosopul sa stii ca e in regula, nu am apucat sa vad nimic" marturiseste, iar eu ma inrosesc. 

"-D-dar.. faza de ieri?" 

"-Ah, pai m-ai suparat putin. Nu stiu de ce ma certai, dar in fine. " 

"-Nu asta... doamne... imbratisarea!" 

"-Ce imbratisare? Vrei una?" intreaba fortandu-mi rabdarea. Ce-i cu ea? Parca ar evita subiectul. Da? Inspir si expir adanc. Ma duc spre ea tragand-o in bratele mele. Simt cum inima imi bate mult prea tare.. oooh! 

"-T-tu esti in regula cu asta?!" intreb cu ultima farama de curaj, iar ea ofteaza.

"-Da. De ce nu as fi? Exista persoane carora nu le plac imbratisarile?" spune agatandu-si mainile de tricoul meu. "Daca da, eu nu le inteleg. Pentru ca eu sunt dependenta." 

"-Ce..?" 

"-Nu pot refuza o imbratisare atunci cand o primesc!" spune si imi zambeste. "Jungkookie?" 

☪

Hei minna! Sper ca va placut acest capitol si am o intrebare pentru voi.

E important deci va rog raspundeti!

Preferati sa scriu din perspectiva personajelor sau din perspectiva naratorului?