Doare și atât

Capitolul 1

-          Poftim?  Rostesc surprinsa, nevenindu-mi sa-mi cred urechilor.

-       Asa cum ai auzit, te rog, nu... te implor sa-mi lasi fata in pace, repeta femeia din fata mea. Tonul sau era glaciar, iar cuvintele sale rasunau prompt in camera. Fata sa era una inexpresiva, contrara fiind ochilor care emanau o droaie de sentimente: ura, dispret, revolta, neintelegere, scarba. Probabil cel din urma era cel mai pronuntat si cred ca era si de inteles. Fata mea este tanara si are inainte un viitor stralucit si plin de oportunitati. Eu si sotul meu aveam planuri mari pentru ea, iar tu esti singurul lucru care reprezinta o piedica, adauga parca scuipand ultimul cuvant.

-       Sa inteleg ca iubirea mea fata de ea este motivul care va face sa credeti ca ii voi sta in cale in drumul sau spre succes? pufnesc, incercand sa-mi tin nervi sub control. Chiar daca ma straduiesc din plin, nu cred ca ma voi putea controla daca va continua asa. Nu imi vine sa cred ca este capabila sa gandeasca intr-asa fel. Stia ca o iubesc... stia ca ea este totul pentru mine... stia ca nu i-as sta in cale daca ea mi-ar spune ca alege drumul pe care ei i l-au stabilit. Cuvantul ei e lege pentru mine...

 -      Iubire? Mi-o intoarce, adoptand o atitudine cu mult peste cea superioara. Nu te prosti! Asa ceva nu exista intre voi. Deschide ochii si realizeaza odata faptul ca sunteti amandoua fete!

Femeia isi lasa cana de cafea pe masuta de sticla din fata sa si isi puse piciorul drept peste celalalt, gest specific unei femei de afaceri cunoscute cum era persoana in cauza. Ma privea, jucandu-se inconstient cu inelul cu diamant de pe degetul sau si abia asteptandu-mi replica ce nu intarzie sa apara.

-    Credeti-ma, sunt foarte constienta ca fiica dumnesavoastra este o ea, ii raspund, pe chip aparandu-mi un ranjet pervers. Nu avea cum sa imi scape aceasta informatie, tinand cont ca, aproape-n fiecare noapte, mainile mele ii ating fiecare particica din corp. Si numai mainile, adaug pe un ton asemanator cu al dansei.

Nu imi sta in caracter, de obicei, sa scot pe gura vorbe de genul, dar data asta poate fi considerata o exceptie. Adica, chiar a cerut-o, iar eu nu am destula rabdare ca sa mai trec cu vederea tot ce se petrece. In plus, cine s-ar mai fi putut controla daca era tinut aproape in fiecare saptamana, timp de o ora, si obligat sa asculte si sa suporte tot ce zic si fac asa-zisii sai viitori socri?!

Cum poate sa-mi ceara asta? Da, stiu ca ma uraste... am invatat sa accept asta, dar...

Auzindu-mi cuvintele, fata sa se schimba, iar corpul ii deveni incordat. Mai ca aveam sa-mi primesc o palma. Insa, spre fericirea mea, nu s-a intamplat asta. Doamna McGarter s-a multumit doar prin a-mi varsa paharul de apa pe mine si a-mi spune un alt sir de lucruri neplacute de reprodus.

Nu am ripsotat. Chiar daca am vazut-o cum a pus mana pe pahar, hotararea sa m-a facut sa-mi las garda jos si sa fiu gata sa-mi primesc pedeapsa, fapt pentru care acum stau leoarca in fotoliu, picaturile mari de apa facandu-si drum pe pielea mea si fiind intr-un final absorbite de hainele pe care le purtam. O meritam... mai mult sau mai putin. Doar, si citez, i-am prins odorul in mrejele mele de vrajitoare seducatoare si haina. Sa ma scuteasca de toate astea. Daca Sebille a ales sa fie cu mine, ce rost mai are sa vina acum si sa-mi arunce toate astea in fata?! Da, stiu...  Sebille e fata, iar Dumnezeu m-a creat astfel incat sa-i impartasesc sexul. Si ce conteaza? Ce este de condamnat in faptul ca iubesc o persoana si aceea persoana, care imi impartaseste sentimentele de altfel, nu este un print pe un cal alb, ci mai degraba una din printesele salvate din ghearele rapitorilor la finalul tuturor povestilor de adormit copii?! Tot dragoste se numeste!

Saturata probabil de prezenta mea, Doamna McGarter se ridica si, aranjandu-si fusta gri de stofa, se intoarce, pornind cu pasi mari si apasati spre usa biroului. Tocmai ce pusese mana pe clanta, cand in sfarsit mi-am facut curaj sa vorbesc.

-      Realizati ca ceea ce imi cereti este sa ma omor cu propriile-mi maine? o intreb c-o voce stinsa.

Poate ca multi nu ar fi crezut in spusele mele, dar ele reprezinta doar purul adevar. Sinuciderea era sinonimul perfect. Fara ea, nu mai exista nimic... Minte mea refuza sa conceapa un viitor atat de sinistru. Mi-am coborat privirea si i-am asteptat raspunsul. Chiar sp-...

-    Da, Blythe! murmura, neintorcandu-se spre mine. Intelege-ma, chiar este nevoie sa scap de tine!

Si cu asta, a parasit incaperea.

Din destulele intalniri pe care le-am avut cu familia Carter, majoritatea se desfasurau si terminau la fel. Doamna nu se oprea din ordonat si tipat, in timp ce domnul trantea un plic cu bani pe masa. Oamenii acestia fac parte din categoria persoanelor care cred ca un teanc de dolari rezolva tot. Ma intreb ce s-ar fi facut daca mama domnului Carter nu ar fi avut o aventura cu nu stiu ce mare bogatas, care i-a lasat pe patul de moarte toata averea, iar aceasta, pentru ca nu mai avea mult, a transferat repede totul pe numele unicului ei fiu... In esenta, se pare ca adulterul naste monstrii. Iar dintre toti acesti monstrii, eu i-am nimerit pe regii lor, cei doi in cauza fiind parintii lui Sebille, iubita mea.

Cum era de asteptat, ei nu m-au placut din prima si nu au primit prea bine veste orientarii diferite pe care o are fata dansilor. Inca mai cred, dupa doi ani si jumatate, ca le-am imbolnavit fiica. Multumesc Cerurilor ca Sebille, desi nu imi pot imagina cum, a reusit sa fie exact opusul parintilor ei. Este greu de crezut ca sunt rude!

Ea este atat de pura... un inger venit sa indrume inconstient lumea spre pacat, as zice. Din clipa in care am vazut-o, nu i-am putut rezista. Frumusetea ei rapitoare mi-a furat ochii si inca ii tine captivi. Ea era singura fiinta care se putea remarca cu usurinta printre miile de studenti prezenti la Ziua Portilor Deschise, eveniment organizat de firma unde lucram. Fara sa vreau, in zece minute m-a indragostit de ea cum nu o mai facusem niciodata pana atunci si astfel, mi-am facut curaj sa o privesc de la departare. Inca mai tin minte cu cata curiozitate i-am abordat pe unii dintre colegii sai si i-am intrebat cine este, prezentandu-le o scuza falsa cum ca firma isi cauta o noua imagine, sau cu cata satisfactie am savurat cele doua ore ale evenimentului in care puteam sa o admir din toate unghiurile posibile. Stiu ca doream cu atata ardoare ca, macar pentru o secunda, privirile sa ni se intalneasca. Am fost socata cand, la sfarsitul  turului, m-am trezit cu ea langa mine, cerandu-mi numarul de telefon. De abia ma stapaneam sa nu sar in sus de bucurie, iar inima mea ma mir ca a reusit sa suporte supradoza de fericire pe care o primise. Acela a fost momentul din care telefonul nu mi s-a mai dezlipit din mana pentru zile bune. Asteptam cu sufletul la gura sa o aud din nou, iar pe zi ce trecea, incepusem sa ma satur sa respir un aer ce nu continea parfumul ei. Atunci cand in sfarsit a sunat, eu...

-       Blythe, de ce naiba esti leoarca? m-a trezit din ganduri vocea inconfundabila a dragostei mele.