Fetita si-a strans mai bine ursuletul de mana si a coborat din masina, privind in jur. Mama ei a luat-o inainte, tatal ei a ramas in urma.
Au intrat in biroul directoarei spitalului.
-E murdar aici, a soptit fetita.
-Eu nu vad mizerie, i-a raspuns mama.
-Copiii de aici ma sperie.
-Ce copii? Nu vad niciun copil care sa te sperie, i s-a raspuns din nou.
Fetita s-a incruntat si si-a privit ursuletul.
-Tati, nu vreau aici.
-Mergi afara si joaca-te, i-a raspuns tatal.
S-a rasucit pe calcaie si a iesit in micuta gradina. S-a asezat pe bordura si a privit copacii, cu ursuletul asezat pe genunchii ei.
-Ce caut aici? s-a intrebat.
-Esti nebuna, i-a raspuns un baiat inalt, asezandu-se langa ea.
-Nu sunt nebuna.
-Aici sunt adusi numai oamenii nebuni, care sunt un pericol pentru societate.
-Eu sunt un pericol? a intrebat micuta, ocolind cuvantul "societate", deoarece stia ca nu ar putea sa-l pronunte.
-Poate.
-Dar tu esti un pericol?
-Pentru ei? Da. Pentru tine? Nu. Suntem la fel, doar ca inca nu vezi asta.
Baiatul s-a ridicat si si-a indesat mainile in buzunare, apoi a plecat, lasand-o pe fetita singura.
-Tu ma crezi un pericol, ursuletule?
