How to murder your ex

Numele meu este Wood. Prietena mea, Danielle, îmi spune Badwood — v-ați prins? Sunt o fată de şaisprezece ani. O adolescentă tipică a L.A.-ului.

Vreți să-mi aflați viața? Ei bine, dacă da, continuați să citiți. Dacă nu, eu tot o s-o povestesc.

Totul începe pe ziua de paisprezece a celei de-a doua luni a anului — luna februarie. Drăguț, nu? Unii ar spune chiar romantic. Eu, pe de-altă parte, spun că e clişeu ieftin.

Cu ocazia zilei celebrate de îndrăgostiți, liceul la care merg a organizat un bal. Bineînțeles, balul e însoțit, obligatoriu, de un after-party într-un club aflat pe primele locuri când vine vorba de viața de noapte şi locurile în care poate fi sărbătorită. Evident, am mers și eu. Nu aș fi putut rata o ocazie de a mă distra. Nu am plecat, însă, de acasă, fără să îmi promit ceva.

— În primul rând, nu o să ajung acasă beată, la orele dimineții. În al doilea, o să mă îndrăgostesc.

Păi, planul a decurs prost. Pe jumătate. Am ajuns beată, la brațul fratelui meu mai mare şi la fel de neconştiincios. Dar am plecat cu mintea la tipul care trecuse pe lângă mine, cu doar două minute înainte să urc în taxi şi să mă-ndrept spre casă.

Încă de-atunci am știut că acela e băiatul care avea să mă facă fericită. Pentru un timp, dacă nu tot restul vieții mele. Nu era singurul lucru pe care-l ştiam pe-atunci, totuşi. Nu am băgat în seamă cealaltă idee pentru că nu a fost vreun gând de lungă durată. Dar pentru numele lui Dumnezeu, ştiam! Avea să-mi ofere cele mai dureroase zile, luni, ani. Și am avut dreptate, căci mi-a fost fericirea, bucuria şi iubirea, dar şi suferința şi disperarea, lacrima sau plânsul, urletele înăbuşite-n pernă.

Ideea e că încă aş face multe pentru el. M-aş arunca pe şinele din gară, în spatele unui tren. Sau şi mai bine, în piscina lui Abel Tesfaye.

Vreți să ştiti ce aş mai face? Bun. Pentru că nu degeaba mi se mai spune și Badwood.