Capitolul 2.Sinucidere.

74 8 6
                                    

     Ma tot gandeam de unde stia unde locuiesc in timp ce priveam cum soarele isi trimitea ultimele raze pe chipul lui.Avea trasaturi fine,niste ochi ''de Amazon'' si o privire blanda.Isi intoarce brusc privirea spre mine si ma rusinez cand imi dau seama ca probabil se va gandi ca l-am privit in tot acest timp.Ok,probabil sunt deja rosie.Dar de ce ma priveste cu mila?

        Mi-am intors privirea si am observat ca se insera.Abea asteptam sa vad ce fata o sa faca Erik cand o sa ma vada.Mi-a fost asa de dor de el.Cat am fost la facultate,ne sunam in fiecare zi si vorbeam pe diferite retele de socializare,ne aratam poze noi unul altuia.El nu se schimbase,era la fel de frumos,aceiasi ochi caprui spre un galben crud,in mijloc.Acelasi zambet dulce.

            - Issa,am ajuns.Simt o mana calda pe umar si intalnesc un zambet amabil.Rotesc privirea in jur si am observat ca eram in fata casei.

           -Am ajuns! Eram entuziasmata de imi venea sa sar.Trantesc usa de la masina si inspir aerul noptii.

          -Ne vedem maine,eu ma duc sa ma odihnesc,vecino.Imi spune jucaus in timp ce-mi arunca brusc  o imbratisare calda.Un soc mi-a trecut pe calea spinarii.Ok,a fost ciudat.

               Dupa ce ne-am despartit,priveam casa luminata slab si simteam mirosul de acasa.Erik..

                     Dar ce aveam sa vad m-a facut sa-mi doresc sa fi ramas in apartamentul meu,la facultate.Soc,asta era tot ce puteam simti in momentul ala.Eram paralizata,nu puteam misca nici un deget.Cum a putut?!

      Ma uitam la el si nu realizam ce se desfasura in fata ochilor mei.Inceteaza sa gasesti scuze,Isabella! Aduna-ti bucătile acelea prapadite de inima de pe jos si du-te! Du-te si nu te uita in spate! Imi spun in gand ,caci glasul mi-a pierit o data cu rationamentul.

      Te doare,dar nu poti spune nimic.Te doare,dar trebuie sa accepti.Te doare,dar asta a fost si nu poti schimba nimic.Te doare,dar asta e viata.Te doare.

     Am deschis usa si m-am dus in camera mea.Nu m-am uitat cum si unde,aveam un singur gand.Am rupt o foaie din jurnal si-am transformat-o in bilet de adio.Calma,m-am dus sa fac un dus.Am dat drumul la apa rece si-am scrasnit din dinti la contactul ei cu pielea mea fierbinte si transpirata. Dusul dura zece minute,dupa care mi-am pus o rochie alba,de vara,dantelata.M-am razgandit.

       M-am machiat si mi-am ondulat parul.Trebuia sa ma razbun cumva.Mi-am luat geaca de piele si am pornit spre casa lui Jeremy,prietenul lui cel mai bun.Dar m-am oprit in pragul usii.Nu puteam.Oricat de nemernic putea sa fie el,eu nu puteam fi la fel.Dar nu puteam trece peste.

       Presiunea din piept a inceput sa fie insuportabila.Am schimbat directia si am început sa merg cu pasi repezi spre blocul din apropiere. Inima mi-a luat-o la goana si tot ce auzeam erau bataile ei ce parca se impotriveau gandului meu.

        Treptele parca s-au terminat dupa o secunda si ma aflam acum in fata faptului împlinit.Acum ori niciodata.

Doamne,iarta-ma ca zbor.

     

Confuzie FatalaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum