Inimă de cerneală

Capitolul 2

Mergem prin holul liceului. Toată lumea se uită la noi. E şi normal când eşti cea mai populară din şcoală. Mergem ce mergem până când dau cu ochii de foştii mei prieteni 《Mona, Raven şi Holden》. Mă opresc în fața lor şi Amber face la fel.
-Măi, măi! S-au strâns toți ratații la un loc.
Aceştia se uită la noi foarte timizi. Nici măcar nu au curajul să-mi răspundă fiindcă ştiu prea bine că eu le pot strica toată reputația. Nu zic că ar avea cine ştie ce reputație în şcoala asta, dar totuşi eu le ştiu slăbiciunile. Până la urmă Mona îşi face curajul şi trece în fața mea.
-De ce eşti aşa de crudă cu noi? Ți-am fost prieteni. Ți-am fost alături la bine şi la rău, iar acum am devenit batjocora ta. Înțelegem prin ce ai trecut de când Jason...
Îi pun mâna la gură ca să nu mai spună nimic şi mă apropii de urechea ei.
-Ai face mai bine să taci. Dacă nu vrei ca mama ta să afle ce s-a întâmplat între tine şi Simon.
După ce-i spun asta plec de acolo. Simon este un derbedeu. Mona şi el au avut o relație, dar mama Monei i-a despărțit fiindcă nu a fost de acord cu relația aia. Ea spune că nu este potrivit pentru ea. Ea este o floricică mică pe care ai putea-o călca în orice clipă. Este , fricoasă, timidă, sensibilă...Simon este opusul ei. Este plin de tatuaje şi pearcing-uri. Şi îndrăzneț. După ce mama Monei le-a interzis să nu se mai vadă au continuat pe ascuns şi eu i-am prins într-o seară. Mama Monei nu se va bucura când va auzi asta. Continui să merg pe holul liceului. În fața noastră vine Linda.
-Hei! Ne spune ea.
-Hei! O salutăm noi.
Linda este una dintre prietenele lui Amber. Aceasta vine şi o îmbrățişează, dat fiindcă nu s-au mai văzut de vreo câteva luni.
-Anna, te superi dacă ți-o răpesc pe Amber puțin? mă întreabă ea.
-Este numai a ta.
Acestea pleacă şi eu rămân singură. Linda este o fată de treabă şi eu chiar nu mă opun prieteniei ei cu Amber. Până la urmă nu eu îi aleg prietenii lui Amber. Ea poate sta cu oricine doreşte. Nu am nimic împotrivă. Şi Linda este o fată foarte rafinată şi ştie ce face. Mă afund aşa de tare în gânduri încât mă ciocnesc accidental de cineva şi cădem amândoi jos. Mă ridic de jos. Este un băiat cu părul blond şi ochii albaştri. Acesta se ridică şi el de jos şi îşi trece odată mâna prin păr. Se poate observa de la kilometri că este deranjat.
-Ai putea să fii atentă pe unde mergi? mă întreabă acesta iritat.
-Sunt bine mulțumesc de întrebare, îi spun eu pe acelaşi ton ca şi a lui.
-Tu ai intrat în mine, nu eu în tine.(ok, ok=)). Nu vă gândiți la prostii). Şi eu sunt bine dacă tot întrebi.
-Nu mă cunoşti deloc. Nu cred că ai vrea să mă cunoşti.
-Păi cine eşti tu mai exact? spune acesta şi îşi pune mâinile în sân.
-De azi înainte, coşmarul tău. Încântată.
-Mai bine zis o fudulă.
-Vezi că ți se urcă la cap tot tupeul ăsta. Te joci cu focul acum. Nici nu cred că vrei să vezi cum este cum să te arzi, ceea ce sigur o vei face.
Îi spun asta şi plec de lângă el. Cam mult tupeu pe băiatul ăsta. A început anul cu stângul. După ce o să-i găsesc slăbiciunea o să mă folosesc de ea ca să-l torturez. Poate am exagerat şi eu puțin. Nu eram atentă la drum, dar nu vreau să-i dau dreptate tipului nou. Intru în clasă şi îmi ocup un loc. După mine intră Amber. Aceasta se aşează lângă mine.
-Ai auzit vestea?
-Ce veste?
-Cică vine un coleg nou în clasă cu noi.
Când aud asta îmi pică fața. Sper să nu fie tipul întâlnit mai devreme că o să iasă urât. Şi bat la pariu asta fiindcă soarta nu este mereu de partea mea. Pe uşă intră diriginta noastră.
-Bună ziua! Ne salută ea oferindu-ne un zâmbet călduros.
-Bună ziua!
Deodată provirea îi este ațintită pe apariția cuiva, care din câte se pare a întârziat. Îmi întorc privirea spre intrarea în clasă sperând că nu este cine cred eu că este, dar când o fac: SURPRIZĂ!! Este chiar el. Fix de ce-mi era mie frică. Mai şi zâmbeşte. Lasă că o să-i dispară zâmbetul ăla drăguț de pe buze foarte curând. Acesta mă observă, iar zâmbetul îi este şters complet de pe buze. Deja planul meu funcționează.
-Oh! Tu trebuie să fii elevul nou, nu-i aşa? întreabă doamna dirigintă.
-Da, eu sunt.
-Păi te rog să te prezinți noilor tăi colegi.
-Mă numesc Alexander Blake. Prietenii îmi spun Alec. M-am mutat vara aceasta aici, în L.A. Am locuit în Londra şi am 18 ani..cam atât.
-Bine Alexander. Poți lua loc.
Amber binînțeles că observă privirile mele negre aruncate asupra aşa zisului Alexander.
-Tu deja îl cunoşti?
-Putem spune şi aşa.
În clasă se lasă o linişte apăsătoare. La un moment dat doamna dirigintă decide să ne spună ceva.
-După cum ştiți eu în fiecare an vă aşez după cum vreau în bancă. Deci...eu spun să începem.
Nu-mi fac griji. Pe mine m-a lăsat mereu să stau cu Amber aşa că nu am de ce să-mi fie frică.
-Rachel, vin-o în prima bancă din mijloc cu Olivia. Ian, du-te în ultima bancă de lângă geam cu Justin...

******

Au trecut minute bune de când doamna îi aşează în bănci pe toți.
-Anna, îmi pare rău dar eu trebuie să te despart de Amber anul acesta. Amber, du-te în a doua bancă de la perete şi stai cu Matthew. Alexander, te rog să vii în bancă cu Anna.
Simt cum îmi cade cerul în cap. Putea să mă pună în bancă cu oricine, numai cu ăsta. Deja urăsc ziua asta şi mai tare.
Amber se duce cu Matthew în bancă, iar Alexander vine în locul lui Amber. Se vede pe fața lui că nici lui nu-i face plăcere că stă cu mine în bancă. Măcar disprețul ăsta este reciproc. Mi-a făcut o impresie proastă încă din prima zi.

*****

S-a terminat şi cu şcoala. Acum sunt cu Amber la ieşire din şcoală. Când suntem pe cale să ieşim simt cum cineva mă apucă de braț. Mă întorc şi-l văd pe Jason. Ce mai vrea el?
-Hei! spune acesta timid.
-Cum spui tu, îi spun eu nepăsătoare. Ce vrei?
-Putem vorbi între patru ochi?
Amber înainte să plece îi spune ceva la ureche şi după pleacă. Nu am auzit ce i-a spus, dar nu asta contează acum. Contează ce vrea pămpălăul ăsta.
-Mă gândeam că......vreau să spun că m-am înşealt în privința ta. Te-am judecat greşit şi mă întrebam...adică..acum îmi placi şi...mă gândeam dacă vrei să fim împreună.
-Doar nu faci mişto de mine, nu? Te-ai întrebat dacă eu mai simt ceva pentru tine? Nu ai făcut-o. Mai întâi vii şi îmi spui că sunt o uşuratică şi după ceva vreme vii să îmi spui dacă vrem să fim împreună? Cât de impertinent să fii? Tu chiar crezi că este totul după cum vrei tu? Nu este aşa.
-Eu doar gândeam că...
-Mai bine taci înainte de a mai spune vreo prostie.
Îi fac semn lui Amber ca să vină la mine. Jason încă nu se clinteşte.
-Eşti liber să pleci, îi spun eu şi plec din şcoală.
Încă merg cu Amber spre maşina mea.
-Ce i-ai spus lui Jason înainte să pleci? o întreb eu.
-I-am spus să aibă grijă ce spune că astfel o pățeşte. Dar lasă acum asta. Ce ți-a spus el?
Îi povestesc fiecare detaliu în parte.
-Ce? E țicnit?
-Asta spuneam şi eu.
Urcăm în maşină. Bag cheile în contact.
-Te duc la tine acasă?
-Da.
Se lasă linişte între noi. Amber decide să spargă liniştea dintre noi punând cea mai penibilă întrebare din lume.
-Deci...care-i faza cu băiatul nou?
-Niciuna.
-Crezi că eu nu am văzut cum îl omori din priviri? Spune-mi ce s-a întâmplat între voi doi.
Îi povestesc despre faza de azi dimineață. După ce termin aceasta începe să bată din palme.
-Wow! V-ar trebui o diplomă pentru cel mai stupid motiv de ceartă.
-Nu eu am făcut mare haz. El a făcut. Este aşa de...de...
-Hot? Da, spune aceasta şi îmi face cu ochiul.
-Serios Amber? Voiam să spun că este neglijent şi mai multe adjective....
-Printre care se află şi frumuşel? Drăguț? Potrivit pentru tine? mă întrerupe aceasta.
-Amber! îi spun şi o lovesc în umăr.
-Deci este adevărat. Şi în plus este o fire vulcanică din câte mi-ai povestit. Ca şi tine.
-Termină. Nu o să fie nimic între noi vreodată.
-Asta o spui tu acum.
-Încetează. Că de nu te torturez şi eu pe tine.
-Cum?
-Cum este să stai în bancă cu Matthew?
-Ok, ok. Gata. Mă opresc, spune asta şi începem să râdem.
Ajungem în fața casei sale. Opresc maşina.
-Hei! Ce zici dacă ne distrăm şi noi diseară? mă întreabă ea.
-Păi cum şi unde?
-Păi după cum ştii mama nu a venit deodată cu mine şi mai are de stat o săptămână. Diseară dau o petrecere mare în cinstea venirii mele.
-Nu ştiu dacă...
-Ne vedem la ora 20:00, spune acestea şi după iese din maşină.
Off! Ce mă enervează când mă manipulează aşa. Nu pot să o refuz niciodată. Pornesc maşina şi merg spre casă.

******

Într-un final ajung şi intru în casă. Încep să o caut pe mama. Bănuiesc că este în bucătărie. Intru în bucătărie şi din câte se pare o găsesc aici aşteptându-mă. Părul ei blond este lăsat pe spate, iar razele soarelui ce pătrund prin geam îl fac să strălucească dându-ți aspectul că este auriu.
-Bună mamă! îi spun eu în timp ce stau rezemată de tocul uşii.
-Anna! Cum a fost astăzi?
-Nimic nou.
Decid să o las pe mama şi să mă duc în camera mea.......VA URMA