Inimă de cerneală

Capitolul 5

Alexander mă întoarce cu fața spre el. Văd că Jason a reuşit să-i spargă buza.
-Eşti bine? mă întreabă el panicat.
-Nu sunt eu cea care era să-şi ia bătaie. Întrebarea este: eşti tu bine?
-Eu sunt bine. De ce ai făcut asta?
-Nu contează. Acum suntem chit. Ne-am salvat unul pe altul. Putem să uităm de tot ce s-a întâmplat şi să ne întoarcem la partea în care noi nu ne suportam, ok? Pa tembelule! îi spun eu şi după plec.
-Pa idioato! strigă acesta din urma mea.
Grozav! Am rezolvat problema asta. Acum nu am decât să nu-mi mai fac griji. Mă îndrept spre vestiarul meu. Îl deschid şi găsesc un bilețel.

"Nu o să mai vorbesc cu tine până nu te împaci cu Mona, Holden şi Raven. Nu uita că ei ți-au fost prieteni. Nu te mai pot lăsa să-i calci în picioare.
-Amber"

Ce tembelă este. Nu îmi trebuie iertarea ei. Mâine va veni ea în genunchi la mine implorându-mă să o iert, iar eu voi trece pe lângă ea fără să o bag în seamă. Rup o foaie de hârtie şi scriu pe ea.
"Nu am nevoie de iertarea ta darling. Nu uita că eu nu-mi cer iertare niciodată.
-Anna"

Mă uit pe orar şi văd că am chimia. Îmi închid vestiarul şi mă duc la vestiarul lui Amber. Strecor bilețelul în vestiarul ei şi plec de acolo neobservată. Deja începe să mă enerveze. A cam prins tupeu din ultima vreme. Plec spre clasă. Pe capătul holului dau de un grup numeros printre care se află şi Alexander. Mă opresc din mers şi îl privesc timp de minute bune. Chiar nu ştiu de ce fac asta. Alexander se uită şi el la mine, iar eu când văd că m-a observat îmi continui drumul spre clasă. Se pare că Alexander şi-a făcut deja prieteni. La un moment dat ajung la destinație. Intru şi deja o văd pe Amber. Se uită la mine aşa de inocent. O să mai vedem noi roşcată împielițată.

******

Am terminat toate orele. Acum mă îndrept spre maşină. Când sunt aproape de ea cineva mă opreşte din drum. Mă ia de cot şi mă întoarce cu fața la el.
-Ce vrei Jason? Ți-am spus să mă laşi îm pace odată. Tu chiar vrei ca pozele alea să.......
Nu apuc să termin că acesta mă sărută. Îl împing cât mai departe de mine.
-Ce încerci să faci?
-Eu....
-Eşti incredibil!! Ce ar trebui să fac ca să mă laşi în pace? Să-mi iau un ordin de restricție?
Plec cât mai departe de el, dar acesta nu renunță şi din nou mă ajunge din urmă. Se pune în fața mea şi nu mă lasă să plec.
-Ascultă-mă. Am făcut o mare greşeală că te-am respins. Eu.....eu.....eu m-am îndrăgostit de tine.
-Ce nu înțelegi prin partea LASĂ-MĂ ODATĂ-N PACE!! Nu-mi pasă de ceea ce simți tu. Ce credeai? Că dacă îmi spui asta pur şi simplu îți voi sări în brațe şi îți voi spune că şi eu te iubesc? Să nu uităm ce s-a întâmplat aseară, Jason.
-Eram beat.
Acesta se apropie de mine şi mă prinde de brațul drept. Încerc să scap, dar pur şi simplu acesta mă strânge prea tare.
-Dă-mi drumul! Mă doare!
-Doar lasă-mă să-ți explic!
Deja începe să mă strângă prea tare. Deja simt cu încep să-mi lăcrimeze ochii din cauza durerii.
-Eşti nebun!! Dă-mi drumul!! îi spun eu printre dinți.
-Aşa mă doare şi pe mine când mă respingi, spune acesta şi strânge şi mai tare.
Încep să țip din cauza durerii cauzate. Strâng din ochii şi aştept ca acesta să-mi dea drumul. Cu cât trece timpul cu cât strânge din ce în ce mai tare. La un moment dat îmi dă drumul şi eu cad în genunchi din cauza durerii. Mă țin de braț. Îmi ridic privirea şi văd că cineva îl bate. După ce îi dă un pumn zdravăn lui Jason, vine la mine îngrijorat. Îl identific mai bine şi îmi dau seama cine este.
-Ar trebui să te opreşti din a mă salva. Asta este a doua oară, îi spun eu încercând să par amuzantă, dar nu cred că mi-a ieşit. Încă mă doare brațul.
-Eşti bine? mă întreabă speriat.
-Eu da, brațul meu nu.
-Haide la spital.
-Nu. Nu poate afla mama.
-Tu îl aperi pe tipul ăsta?
-Nu. Crede-mă aş vrea să-l văd chiar mort. Dar totuşi mama mea ar mări măsurile de protecție pentru mine. Mama este foarte precaută când vine vorba despre aşa ceva.
-Păi şi ce faci?
-Mă voi alege cu o vânătaie mare, dar o voi acoperi.
-Stai să te ajut să te ridici, spune acesta şi mă ia în brațe şi mă duce de acolo.
-Ce faci? Unde mă duci?
-Te duc eu acasă cu maşina mea.
-Dar maşina mea...
-Nu o să poți conduce cu brațul aşa, mă întrerupe el.
-Dar totuşi la picioare nu am nimic.
-Să-mi spui adresa ta.
Văd că nu mă pot înțelege cu el.
-Îți spun eu pe unde să o iei.
Acesta nu îmi mai răspunde, doar mă cară în continuare. Nu ştiu de ce, dar mă simt protejată în brațele lui. Stai puțin ce? Încep să cred prostii. Sau mai bine zis să simt prostii. Doar nu e....ba nu! Nu am nici 3 zile de când îl cunosc. Nu se poate să-l plac. Este o prostie. Acesta ajunge la maşină şi deschide portiera. Mă pune pe un scaun şi după închide portiera ocoleşte şi el şi se urcă în maşină.
-Mulțumesc, reuşesc eu să-i spun şi după îl sărut pe obraz.
Acesta rămâne şocat de gestul meu. Simt cum tot sângele îmi urcă în obraji. Acesta îşi întoarce privirea la mine. Reuşesc să-l privesc în irişii lui albaştri. Nu cred că mi-aş mai lua privirea de la ei. Acesta îmi pune o mână pe un obraz şi mă sărută pe buze. Îi răspund la sărut. Până la urmă acesta se opreşte.
-Nu pot face asta.
Acesta porneşte maşina şi plecăm la drum. Nu ne mai spunem nimic pe parcursul drumului.

**********

Acum sunt acasă. Cred că este în jur de ora 23:00. Mă gândesc numai la Alexander. De ce nu mi-l pot scoate din minte? Nici sărutul nu mi-l mai pot scoate din cap. De ce m-a mai sărutat dacă ştie că "nu"o poate face? Ascunde ceva. Dar acum încerc să mă gândesc doar la părțile bune. Azi dimineață încercam să îl evit. Să revenim din nou la partea când ne uram unul pe altul. După ce s-a întâmplat aseară, pur şi simplu nu ne putem evita. Nici eu nu ştiu ce am. Mi-am propus să nu mai plac pe nimeni, dar pur şi simplu nu pot evita asta. De ce evit asta? Fiindcă îmi este frică să fiu rănită iarăşi. Totuşi trebuie să aflu ce l-a oprit pe Alexander astăzi în maşină....VA URMA