Aparențe înșelătoare

Capitolul 8 - "Credeam că morții nu vorbesc."

Hei, all. Am ajuns și eu cu un nou capitol pe care îl urăsc pentru că nu este deloc amuzant și este scris extrem de prost. Îmi cer scuze, promit că mă voi revanșa. Enjoy! :-)

Capitolul 8 - ”Credeam că morții nu vorbesc.”

-          A fost cea mai proastă întâlnire din viața mea! urlă Angie, atrăgând atenția tuturor celor din jurul său.

-          Jumătate de întâlnire, o corectă Matt pe roșcată, în timp ce își freca ceafa, nervos. Și în plus, câte întâlniri ai mai avut tu până acum? îi adresă fetei întrebarea pe un ton glaciar, ducându-și apoi mâinile la piept, prefăcându-se supărat.

-          Păăăi... Ăăă... Eu... Dar ce-ți pasă ție de întâlnirile mele? Mă întâlnesc cu cine vreau, când vreau și unde vreau! Ar trebui să-mi acorzi pușin spațiu, doar avem o relație deschisă, încercă fata să devieze de la subiect, însă nu reuși decât să-l enerveze pe șaten.

Care era problema dacă ea nu se întâlnise cu niciun băiat? Avea doar șaisprezece ani, era prea mică pentru o relație sau pentru a ieși cu băieții. Și în plus, încă aștepta băiatul potrivit.

-          Unu la mână: noi nu avem nicio relație. Doi la mână: nici măcar nu a început jumătatea de întâlnire. Am propus ideea asta acum cinci minute!

-           Bine. Au fost cele mei proaste cinci minute din viața mea. Mulțumit? scoase roșcata limba către Matt.

-          Știi ceva? Las-o baltă și hai să te duc acasă, spuse băiatul, apoi își îndesă mâinile în buzunarele blugilor.

Angie privi șocată cum băiatul îi întoarce spatele și pornește cu pași apăsați în direcția opusă, însă își stăpâni impulsul de a pleca după el. Dacă voia să se joace de-a supăratul , n-avea decât să se joace singur. Nu avea de gând să-l lase pe acel idiot să-i scrtice ziua. În plus, era într-un mall. Putea să facă atââât de multe lucruri...

Rămasă fără partener, roșcata se așeză pe jos, în poziție turcească, aștepând... ceva. Încercă să o sune pe Bree, însă îi intră căsuța vocală, lucru care o determină pe fată să țipe în gura mare că extratereștrii sunt idioți și că nu le stătea deloc bine cu ochelari de soare.

Supărată, se ridică, hotărâtă să găsească cât mai repede un stand cu înghețată. Dădu să se întoarcă, însă se lovi de cineva... sau mai bine spus de acel cineva. Își ridică privirea și îl recunoscu pe idiotul de Matt.

-          Ce tigăile mele faci? Ai rămas fără ciorbă și ai venit la mine să îți fac? Și de ce intri în mine ca într-un zid de cărămizi, ce sunt eu, un zid de cărămizi?! începu să țipe fata din nou.

Paznicul unui magazin, care mânca liniștit o gogoașă pe o băncuță – tipic paznicilor – o zări pe roșcată țipând de parcă cineva i-ar fi spus că maică-sa e Michael Jackson și își duse două degete la ochi, iar apoi le îndreptă spre Angie, ca și cum i-ar fi spus ”Te văăăd!”. Trebuie ca acest gest să o fi enervat la culme pe Angie pentru că, în următoarea secundă, fata porni cu pași repezi spre locul în care Mr. Pușculiță – îl poreclise așa pentru că era foarte rotund și îndesat – nelăsându-l pe Matt să îi dea replica.

Mr. Pușculiță, care acum era concentrat la gogoașa lui, constatând că ceva de deasupra lui îi ținea umbră, se gândi că probabil cei de la meteo se înșelaseră și că astăzi va ploua, așa că scoase de sub banca pe care stătea o umbrelă roșie decolorată, o deschise și și-o puse deasupra capului, continând să mănânce de parcă făcuse greva foamei timp de o lună și-un șnițel.