Aparențe înșelătoare

Capitolul 9 - "Sunt o criminală!"

Hei, All. Capitolul 9 e aici și vă anunț că nu l-am făcut funny pentru că pur și simplu nu am fost în stare. Adică poate este o urmă fină de amuzament pe undeva (dacă o găsiți să-mi spuneți și mie - nu de alta, dar vreau să știu și eu unde este), dar nu prea cred. În orice caz, eu ar fi cazul să închei, deoarece mâine plec și la ora 3:oo a.m. eu încă nu mi-am strâns lucrurile. Enjoy! :-)

P.S. Ca de obicei, scuzați greșelile. Nu mai citesc înainte să postez . Dar vă asigur că toate greșelile vor dispărea la editări. :*

Capitolul 9 - ”Sunt o criminală!”

-          Bine ați venit la magazinul nostru! Cu ce vă putem ajuta? spuse pe un ton cântat o femeie slabă și cu ochii mici, precum o cârtiță, apoi rânji, încercând să pară prietenoasă, etalându-și minunatele bucăți de spanac dintre dinți.

-          Pastă de dinți, periuță de dinți, apă de gură și ață dentară! urlă Angie, de-a dreptul nervoasă.

”Cârtița” o privi mirată pentru câteva secunde, însă apoi luă o pungă de hârtie și îi împachetă roșcatei toate produsele pe care le ceruse în urmă cu câteva minute. Angie se căută prin buzunarele blugilor și, într-un final, îi înmână puținii bani pe care îi primise de la Matt ”în caz de urgență” femeii care stătea cu mâna întinsă. O privi ciudat pentru câteva secunde, apoi îi smulse punga din mână și ieși pe ușa magazinului furioasă.

-          Știi…, auzi fata o voce ezitantă în spatele ei, însă nu se întoarse. Ultimul lucru pe care și-l dorea în acel moment era să audă o altă predică tâmpită din partea lui Matt.

Își continuă drumul către naiba-știe-unde, fluturând nervoasă punga dintr-o parte în alta, fiind absolute convinsă de faptul că era posedată de extratereștri. Cine se credea Matt de apărea așa în peisaj și o făcea să îl sărute? Era un idiot, un mare idiot cu tocăniță în loc de creier.

”Arghh, te urăsc, idiotule!” urla în gândul ei, înjurându-l pe șaten. Se băgase în viața ei ca apa în găleată – al naibii de ciudată comparație – și acum o urmărea ca un disperat, de parcă ea era brânza și el era un șobolan afurisit.

Îl ura. Îl ura pentru că o făcuse să-l sărute, îl ura pentru că acum trebuia să fugă de el, îl ura pentru că exista. Dar mai mult se ura pe ea. De ce îl sărutase? De ce simțise fluturașii ăia idioți în stomac atunci când o făcuse și de ce simțea că voia mai mult? Dar, mai ales, de ce tremura acum ca o pelerină în bătaia vântului și simțea că îi venea să plângă? Prea multe întrebări fără răspuns…

-          Oprește-te odată! urlă băiatul de-a dreptul frustrat, postându-se în fața ei. De ce fugi așa, de parcă nu vrei să te prindă apocalipsa nespălată pe dinți? întrebă el, făcând referire la punga pe care o ținea în mână roșcata.

Nu fusese de față în momentul în care ea dăduse banii pe toate acele produse, însă strigătele lui Angie puteau fi auzite și de pe Marte. Bieții extratereștrii…

Speriată de tonul autoritar al șatenului, roșcata se opri automat, însă nu își ridică privirea spre el. Și asta nu pentru că podeaua era mai interesantă, însă nu voia să îl lase pe Matt să-i citească teama din privire. Ar fi fost o dovadă de vulnerabilitate, iar fata ura să pară slabă în fața oamenilor. Ar fi fost luată de proastă, iar acesta era alt lucru pe care îl ura. Cam multă ură pentru o zi.

-          Aloo, femeie nebună! Cu tine vorbesc, continuă el, enervat la culme de faptul că Angie pur și simplu stătea cu privirea în pământ și nu spunea nimic. Spune ceva! urlă din nou.