Așa a fost să fie...

Prea multă încredere...

Myra povestește:

1 octobrie. O zi perfect normală. Trebuie să mă întîlnesc cu Pabllo. Oh...urăsc să îl mint pe Jimin...dar încă nu pot dezvălui.
Privesc pe geam cum soarele mă cuprinde cu razele sale. Mă uit spre Jimin care dormea atît de dulce,si am in sentiment negru și vinovat cînd știu că e atît de inocent și nu știe nimic. Iar eu îl mint ca o proastă ce sunt.
Ce să-i mai spun cînd v-a trebui să ies cu Pabllo. Își v-a da seama. Cîtă presiune. Nu pot să cred că îl voi pierdea pe Jimin si încrederea sa. Am nevoie să îl consolez sau să îi distrag atenția.
Ce poate să fie?... Gîndește Myra,gîndește...am găsit!!!  Perfect.
Iau telefonul de pe noptieră și dau un mesaj.

~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~° ~
~Hei,ce mai faci iubire?M-am gîndit...~
~te invit în Tenerife! Ce zici. O să ne   ~
~aduci o bună dispoziție si o să poți   ~
~și să te odihnești. Dacă ai dubii cu    ~
~locuința,nu îți fă griji. Vărul meu      ~
~locuiește în apropiere. Poți sta la el  ~
~are o ditamai vila și stă singur.         ~
~                                                             ~
~                 Aștept răspunsul tău...      ~
~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~°~° ~

Sper să răspundă curînd. Trebuie să mă ridic din pat și să mă întîlnesc cu Pabllo. Jimin era cu o mînă peste mine. O ridic încet și încerc să nu îl trezesc.

Jimin: Myra!Unde pleci?

Fuck! De ce am așa noroc de dimineață?

Eu: merg...la magazin. Am văzut ieri un magazin de haine super și vreau sã probez ceva.
Jimin: atunci vin cu tine…
Eu: nuuuuu!...adică. Merg cu fetele...
Jimin: de ce te porți asa ciudat?
Eu: nu mă port ciudat.
Jimin: să veniți repede.

Spune întorcînduse cu fața în parte opusă. Ies repede din cameră si las o lacrimă să-mi străbată obrazul. Eram lipită cu spatele de ușa camerei cînd am auzit niște pași pe scări. Mi-am șters repede lacrimile si am intrat în prima camera care am nimerit-o. Spre fericirea mea nu era nimeni. Era o cameră roz în totalitate și depozita multe lucruri. Cutii de toate formele și mărimile din care ieșeau diferite haine,hîrtii… Am mers agale printre lucrurile aruncate de colo, colo pînă la o masă cu oglindă unde o fotografie mi-a atras atenția. Eram eu cu Jackson în rochie de mireasă de cînd s-a întîmplat problema aia cu căsãtoria. Pe spate scria...
"Cîndva,voi fi eu cel ce te va duce la altar si te va face fericită pentru tot restul vieții. Crede-mă"

"Iar eu voi fi cea care te va însoți pe tot drumul vieții...îți promit Park Jimin"

Nu îmi dădeam seama că plîngeam. Defapt nici nu stiu de ce plîngeam. De la sentimentele provocate de acea fotografie sau că l-am dezamăgit pe Jimin.
La o privire mai atentă prin cameră am mai observat ceva lucruri ce mi-au atras atenția. Cîteva haine de ale mele,ursulețul pe care l-am primit de la Jimin la prima noastră întîlnire și...jurnalul meu!?  Stai. Ce caută ăsta aici? Cum de nu am observat de dispariția lor pînă acum? Cum?  În aer plutea un miros atît de familiar. Omg. Era parfumul meu. Nu era chiar al meu dar o copie a celui pe care îl foloseam. Credeam că visez. Era,  ca o lume a mea.
Privind încă nedumerită printre toate acele lucruri mi-am adus aminte că trebuia să mă întîlnesc cu Pabllo. Fuck. Mai repede să vie 13 octombrie să scap de toată presiunea asta.