I.N.T.E.R.V.I.U MayaCrazyKat - ✔
✎Scriitorii sunt inginerii sufletelor omeneşti .
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Bună Maya , mă bucur că mi-ai acceptat propunerea de a-ți lua interviu.
Bună. Şi eu mă bucur că ai venit cu această propunere.
Mi-ar plăcea înainte de a-ți pune intrebări, să ne spui cam ce faci zi de zi. Cum îți petreci timpul ?
Păi, în timpul şcolii fac cam ce face orice elev cu un program încărcat, dar acum că e vară, mă străduiesc să profit din plin de fiecare zi liberă: ies cu prietenii, citesc/scriu, urmăresc un film sau un serial bun, etc.
Mi-am plăcea să aflu ce te-a motivat să scrii. Te-a încurajat cineva ?
Considerând că nimeni din familia sau grupul meu de prieteni nu ştie despre acest hobby, atunci aş putea spune că nu m-a încurajat nimeni. Înainte să descopăr Wattpad, nu mă gândisem niciodată să scriu. Eram şi pe atunci genul de persoană care visa cu ochii deschişi şi îşi imagina diferite poveşti imposibile, dar nu luasem niciodată în considerare şi să le pun pe hârtie (sau pe tastatură în cazul ăsta...). Însă wattpad a reprezentat scânteia care m-a aprins, ca să zic aşa: ştiam că dacă voi începe, nu mă voi mai putea opri.
Sunt curioasă dacă ți-ai dorii ca TONS să fie film. Iar Matt Bomer și Mila Kunis să fie protagoniștii filmului?
În primul rând, mi-ar plăcea ca Maty Bomer să nu mai fie gay...ăsta chiar ar fi un lucru de pe lista mea de dorinţe... Dar sincer, mi-ar plăcea. Ar fi amuzant să-mi vad imaginaţia prinzând contur vizual.
Ce părere ai despre lumea care nu citește și li se pare o porcarie?
Care nu citeşte în mod normal? Nu am o părere prea bună. Sunt de acord cu faptul că există activităţi mult mai tentante decât cititul în zilele noastre, însă unele lucruri ar trebui să rămână la fel de importante indiferent de cât evoluăm.
Când ai decis să îți faci cont, te-ai gândit că vei ajunge atât de sus?
Nu prea aveam niciun plan în minte atunci. Nici nu dădeam absolut deloc importanţă voturilor sau comentariilor (pentru că oricum nu prea ştiam cum funcţionează wattpad). Eram doar entuziasmată că puteam să scriu undeva unde cineva chiar ar putea să citească.
Ce planuri de viitor ai? Îți dorești să devii o scriitoare celebră?
Da, la fel de mult cum plănuiesc să mă căsătoresc cu clona lui Matt Bomer... în niciun caz. Nu m-aş putea vedea pe mine urmând această carieră. De fiecare dată când încerc să îmi imaginez asta, e pur şi simplu un mare "nu".
Care este cea mai semnificativă lecţie pe care ai învăţat-o ca scriitor sau care sunt concluziile tale în privinţa scrisului?
Am învăţat că spre deosebire de alte hobby-uri, scrisul este unul care îţi va influenţa modul de a vedea lucrurile chiar şi după ce renunţi sau iei o pauză de la el.
Iar ca tipuri de cărți, ce preferi? Ai vreo carte preferată pe acest site, de ce ?
Îmi plac mai multe genuri de cărţi, dar pe Wattpad mă axez mai mult (citit şi scris) pe Romance. Am o grămadă de cărţi favorite, cum ar fi "The Arabian Desert" de FeastOfNoise, totul de sinainkincaid16 şi bineînţeles," The mischievous Mrs. Maxfield" de la ninyatippett.
Ce te-a determinat să îți asunzi identitatea?
Probabil faptul că nu vreau să mă abţin de la nimic când vine vorba de scris. În felul ăsta nu-mi las viaţa privată să-mi influenţeze scrisul şi viceversa.
Am văzut că scrii 2 povești noi, te apuci serios de ele?
Bineînţeles. Am planuri mari cu amândouă. Abia aştept să se dezlănţuiască adevărata acţiune şi acolo.
Care crezi că sunt părţile tale forte ca scriitor? Şi ce slăbiciuni crezi că ai?
Asta e una grea. Nu prea ştiu... probabil faptul că dedic cât de mult timp pot acestui hobby. Iar la slăbiciuni, din păcate, pun prea mult preţ pe părerile celorlalţi.
Iti multumesc pentru timpul acordat.
Abia astept sa citesc. Mersi ca m ai ales pe mine.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Dragilor, acesta a fost inverviul cu MayaCrazyKat .
Probabil mulți au auzit de ea, este o scriitoare extraodinară, vă recomand cu plăcere TONS.
Este cartea mea preferată , sper că și vouă o să vă placă, și dacă nu, mie tot îmi place.
Îți mulțumesc Maya că ți-ai făcut timp pentru a acorda acest interviu, sper să ne revedem cât de curând .