Aproape prințesă | 2018

Capitolul 5

          Urc pe scări înapoi pe unde am plecat, privind precaută în jur. Toată grija și fuga care a pus stăpânire pe mine în ultimele ore îmi seacă corpul de puteri. Picioarele încep să mă doară și cu fiecare treaptă pe care o urcam, începeau să tremure. E întuneric în jur. Ajung la parter pe coridorul principal și încep să înaintez alene către camera Elvei. Lumina lunii se reflectează ușor prin ferestre luminând covorul care se întinde pe toată lungimea holului. Ajung rapid în fața mai multor camere, destinate cameristelor și totodată una din ele aparține Elvei. Îmi îndrept privirea spre ceasul care ticăie între două uși și încerc să descifrez ora: douăsprezece și treizeci și șase de minute. Mama mă omoară dacă vede că sunt trează la ora asta. Și mă mai omoară o dată dacă știe și pe unde am umblat.

          Nu credeam că e o oră atât de târzie, speram să fie undeva la ora zece și ceva, întrucât să-i pot face o vizită Elvei cu adevărat. Însă, la ora asta, mai mult ca sigur că doarme. Mă rotesc pe călcâie și mă îndrept spre scări, cu ultima destinație în gând: camera mea.

         Timp în care urcam scările aievea, meditam asupra a ceea ce s-a întâmplat astăzi. Mă bucur că sunt prietenoși și că în același timp i-am găsit destul de ușor. Iar nici nu se pune problema de distanță, căci ei locuiesc pe aleea principală, undeva la a zecea casă, pe stânga. Cel puțin, acum nu trebuie să îi mai caut, știu exact unde se vor afla. Odată ajunsă pe coridorul camerei mele, mă lovesc de ultimul obstacol al acestei seri: gardienii de la ușă. Sunt aceeași pe care i-am lăsat în urmă când am plecat, doar că acum par mult mai plictisiți. Îi cred, având în vedere că stau toată ziua în picioare, deschizând și închizând ușa când intră sau iese cineva din camera mea.

          Înghit în sec și înaintez. Parchetul începe să scârțâie sub greutatea mea, iar bărbații își ațintesc privirile asupra mea. Șușotesc ceva între ei, apoi își revin la poziția inițială și îmi deschid ușa.

          — Unde ați stat până la ora asta, domnișoară? întreabă arțăgos unul dintre ei.

          — Nu cred că trebuie să vă dau dumneavoastră explicații, i-am tăiat-o răutăcioasă. Am fost la Elva, dacă te bucură să aflii.

          — De ce nu a putut veni dânsa la tine? Îți dai seama ce probleme ne-ai fi făcut dacă venea Majestatea Sa și nu te găsea în cameră? mi-o replică urât.

          — Ce probleme să aveți, atâta timp cât sunt teafără, și în castel? înghit în sec pronunțând ultimul cuvânt.

           Intru în cameră fără să aștept răspunsul acestuia, căci știu că era unul inexistent. Nu au ce probleme să aibă dacă eu sunt în castel și sunt teafără. Mă dezbrac de acea rochiță pe care am purtat-o astăzi și o pun în șifonier, pe margine, lângă celelalte rochițe clasice. Îmbrac pijamaua și mă arunc în pat, fiind gata de somn. Mâine voi merge din nou la cei doi frați. Vreau să-i cunosc mai bine, să mă joc alături de ei, să fiu și eu un copil normal.

           Iau cartea de legende de pe pat și o prind în palme. Nu era grea, dar coperta părea să ascundă o sumedenie de legende, întâmplări și povești. O să-mi rezerv o zi în care să o citesc, să înțeleg de ce mama nu vrea ca eu să o citesc. Deschid sertarul noptierei și îndes cartea în dosul acestuia, ca mama să nu o găsească din greșeală. Inițial o ascundeam sub saltea, dar cameristele o găsiseră când au schimbat așternuturile. Noroc că i-au dat-o Elvei să o ducă în pivniță și nu i-au dat-o mamei.

★★★

        Urc grăbită scările către camera mea și nu mai aștept ca gardienii să-mi deschidă ușa, intru brusc în cameră și o închid în urma mea. Mă rezăm ușor de ușă să-mi recapăt respirația și bătăile inimii să mi se domolească, cu privirea ațintită spre tavan. Am terminat cu repetițiile mai devreme, pentru că mama va fii nevoită să plece până la hergheliile de la marginea satului, ca să controleze dacă toate aranjamentele sunt finalizate pentru încoronare, căci voi pleca să fac înconjurul satului ca prințesa oficială.