Nemernici Necesari - Volumul I

Singură și cu iubire multă. Pentru mine

11 decembrie 2017

Astăzi mi-am cumpărat cercei noi. Micuți, dar cu piatra clară. Simpli. Poate că nu sunt așa speciali ca aceia pe care mi i-a dăruit el. Ai mei sunt simpli. Nu poți fi special când pleci din viața cuiva, așa că i-am ales aproape neînsemnați, dar cu o sclipire aparte. Sclipesc a sinceritate. I-am ales de o modestie asemenea plecării mele. Modestă în cuvinte și fapte. Poate prea simplă. Poate prea ușoară. Nu mi-a părut rău că plec, nu mai aveam de ce să rămân. M-a mâhnit că el a rămas. Dar știu că așa a fost cel mai bine. Mi-am cumpărat cercei. Cu colțuri. Nu mai vreau să aud de forme rotunde și idealuri. Vreau colțuri. Vreau realitate. Sunt imperfecți, așa cum sunt eu. Așa ca noi toți. Imperfect de frumoși. Cu piatră transparentă, așa cum n-am putut să fiu eu cu mine. Am înțeles acum cum stă treaba cu perfecțiunea asta. De ce alergăm să atingem perfecțiunea, de aceea suntem și „mai" imperfecți, mai oameni.

E o linie atât de fină între iubire și nevoie, iar eu am avut atât de multă nevoie să îl iubesc, încât am crezut că am făcut-o. Iar dacă nu mi-ar fi fost așa ușor să plec într-un final, încă aș fi crezut. Ce o fi fost, ce am vrut să fie nu știu, dar știu că i-am stat lipită de suflet așa cum am știut mai bine, de acolo, din realitatea mea. Iar de asta n-ar trebui să se îndoiască niciodată. Pentru asta îl rog să mă ierte, să mă ierte că mi-au luat-o speranțele la vale. Poate nu va înțelege acum, poate pentru el sunt o nenorocită care a dispărut mai repede decât a apărut, așa cum și pentru mine au fost alții și nu i-am înțeles. Dar aș fi fost mai nemernică să mă prefac fericită și să caut completări prin alte părți. N-ar fi fost corect față de el, ar fi durut mai tare și n-ar fi fost corect față de mine, să mă caut pe mine departe de ce sunt.

Astăzi mi-am cumpărat cercei. Am alergat cu ei spre casă și m-am privit în oglindă. Pe obraz mi se rostogoleau lacrimi. De dor. Habar nu avusesem cât de dor mi-a fost de mine. M-am privit în oglindă, m-am privit în ochi și am zâmbit. Poate sună scârbos de egoist pentru urechile unui om care a iubit, dar s-a simțit minunat pentru un om care a decis să nu-și bată joc de noi. Poate sună detestabil pentru un om care crede că nu a greșit cu nimic, dar singurul regret pe care îl am este că nu am oprit filmul mai devreme, că l-am lăsat să ude speranțele și să le crească mari. Pentru asta îl rog să mă ierte. Nu am știut ce fac.

Poate sunt demnă de dispreț, dar azi mi-am cumpărat cercei cadou pentru mine, pentru că nu mă mai văzusem de mult și sufletul îmi tânjea după revederea asta. Dar cine să-l asculte? Curajul mi-era ascuns după el și după frica de a răni. Poate te-am rănit că am plecat, dar aș fi făcut-o mai tare dacă aș fi rămas. Urăște-mă pentru că doare acum, dar știu că peste ani îmi vei strânge mâna și îmi vei mulțumi că m-am trezit și ți-am lăsat loc în viață pentru cine merită.

Am să-ți mai port cerceii, n-am să arunc ce m-a făcut fericită într-un moment al vieții. Dar am să-i port doar câtă vreme un alt bărbat nu se va reflecta în ei. Fiecare bărbat își va avea cerceii lui în urechile mele, până la momentul când unul se va hotărî să se așeze pe deget, până la momentul când îl voi alege, în sfârșit pe acela, atunci am să renunț la ei, altfel n-am mai ști care pe cine privim. Până atunci, am să-i păstrez în cutia cu bucăți de viață, iar pe cel ce mi i-a dăruit îl voi așeza în suflet, în zona cu recunoștință.